Românii balcanici (aromânii şi meglenoromânii) – parte a istoriei sud-est europene şi a istoriei românilor

Organizator şi moderator secţiune:

Prof. Univ. Dr. Stoica Lascu, Universitatea “Ovidius” din Constanţa

Prezintă:

 

I. 

 Joi, 25 august 2016, orele 15:00-17:00 

 UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1, 

Sala Lucian Blaga

 

Drd. Emanuil Ineoan (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)

Impactul elenizării asupra comunităților aromâne din Balcani

Studiul nostru își propune să analizeze felul în care naționalismul elen construit în jurul proiectului Megali Idea a schimbat percepția identitară a comunităților aromâne în cursul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Elenismul a reprezentat în acest context difuzarea unui model grec bazat în principal pe exercitarea unor influențe cultural-confesionale ce a reușit în timp să schimbe radical autopercepțiile identitare ale unui grup etnic.
Mișcările naționale ce izbucnesc în Balcanii epocii moderne au reprezentat pentru elita culturală, politică și ecleziastică greacă provocarea redefinirii specificului elen într-un spațiu în care celelalte grupuri etnice începeau să dezvolte proiecte naționale concurente și în care etnicitatea nu se mai traducea strict în grila confesională. În cazul comunităților aromâne de la sud de Dunăre, aflate la intersecția acestor curente, mecanismele de presiune au fost unele extrem de diversificate, orientate mai ales spre zona constrângerilor cultural-educaționale și bisericești. Acțiunile unor trupe paramilitare grecești la începutul secolului XX au tensionat însă un tablou și așa tot mai predispus la fracturi comunitare. Intervenția Regatului Român în zonă a reprezentat un cap de acuzare utilizat insistent de propaganda elenă, chiar dacă factorii politici bucureșteni motivau că aceasta trebuie să fie considerată drept o contrareacție la excesele din teritoriu, având o miză strict culturală și de salvagardare etnică a unei comunități supuse unui îndelungat proces de asimilare.

 

Prof. Univ. Dr. Stoica Lascu (Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice)

Documente diplomatice privind chestiunea religioasă a românilor balcanici (1910-1912)

În perioada modernă, vlahii/aromânii/românii balcanici nu au avut, în cadrul Imperiului Otoman, o organizare ecleziastică de sine stătătoare, nu au avut un cap religios propriu; toate încercările în acest sens au eşuat, opoziţia Patriarhiei de la Constantinopol, a clerului grec – ce se identifica cu împlinirea aspiraţiilor naţional-teritoriale ale Eladei – constituind principalul impediment; a concurat, la acest eşec, şi inexistenţa unitară a unei atitudini din partea vlahilor balcanici, cei mai mulţi din ei, cum reiese şi din corespondenţa diplomatică – în special cei bogaţi şi şcoliţi, dar nu numai, fiind capacitaţi de elenism, cu care se identificau, şi „Megali Idea”; de asemenea, este de luat în considerare contextul internaţional dat, în care Marile Puteri îşi apărau interesele în cadrul Chestiunii Orientale, România trebuind a ţine seama, ea însăşi, de impactul geopolitic al demersurilor sale diplomatice. Din cuprinsul documentelor – relevante fiind mai ales cele referitoare la întrevederile fruntaşilor românilor balcanici cu patriarhul Ioachim al III-lea (1834-1912; patriarh: octombrie 1878-aprilie 1884; iunie 1901-noiembrie 1912 – rezultă explicit cererile vlahilor balcanici (respectiv, aromâni şi meglenoromâni), neluate nicicând, pe fond, în calcul de către Patriarhia Ecumenică. Documentele, comentate şi adnotate – în principal, întrevederea patriarhului (cu posibile rădăcini vlahe) cu Nicolae Baţaria (1874-1952; senator din 1908 în Parlamentul de la Constantinopol, ales ca aromân, pe listele Comitetului „Uniune şi Progres”, al cărui membru mai vechi era) – pe care le introducem în circuitul ştiinţific, inedite – alături de câteva extrase din gazete elene sau oficioase, expediate de către diplomaţii români –, provin din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe.

 

Dr. Robert Stănciugel (Ministerul Afacerilor Interne)

„COMITETUL TIMOCEAN” şi „SOCIETATEA CULTURALĂ TIMOC”, stâlpi ai românismului la sud de Dunăre

În exil, la Chişinău, din iniţiativa lui Atanasie C. Popovici, în toamna lui 1918 ia naştere Comitetul românilor din Valea Timocului, ce se considera exponent legitim al românilor din dreapta Dunării.
În acest sens, la 8 martie 1919 a acţionat şi o organizaţie creată la Paris: „Liga pentru eliberarea românilor din Timoc şi Macedonia”, având în frunte pe George Murnu şi Atanasie C. Popovici. Acţiunea delegaţiei timocene, ca de altfel şi a uneia similare a aromânilor, a fost fără rezultate pozitive. Nu au fost satisfăcute nici măcar cererile privind şcoala şi biserica în limba română. Dimpotrivă, în zona Timocului, ca de altfel şi în Macedonia, toate mijloacele aflate la dispoziţia statului belgrădean au fost folosite pentru a împiedica o afirmare naţională. Astfel, începând din 1921, la Bucureşti, alături de „Societatea de Cultură Macedo-română” şi-a desfăşurat activitatea şi „Societatea Timoc a Românilor din Valea Timocului şi dreapta Dunării”.
În 1941 se înfiinţează la Turnu-Severin „Comitetul Timocean”, având ca obiectiv prioritar ocrotirea românilor dintre Morava-Timoc, precum şi a celor din Banatul Sârbesc, având ca preşedinte pe preotul Gheorghe Suveiche, iar Secretar General Cristea Sandu-Timoc. Din cauza frontului, sediul „Comitetul Timocean” a fost mutat la Timişoara. Preotul Suveiche şi col. Dimitrie Petrescu Tocineanu, din cadrul Diviziei 19 Infanterie au fost convocaţi de mareşalul Antonescu la Bucureşti. Din puţinele informaţii pe care le deţinem, preotul Gheorghe Suveiche a fost arestat de Gestapo şi a decedat într-un bombardament, în lagărul de concentrare de la Dachau.
La data de 18 noiembrie 1941 colonelului Dimitrie Petrescu Tocineanu, devine preşedinte al „Comitetului Timocean”. În februarie 1943, după plecarea colonelului Dimitrie Petrescu Tocineanu, pe front, Cristea Sandu-Timoc va îndeplini funcţia de Preşedinte a „Comitetului Timocean”, până în anul1945.

 

Lect. univ. dr. Cătălin Negoiţă (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi)

Aspecte politice ale împroprietăririi aromânilor  în Cadrilater

În deceniul al treilea al secolului trecut, a început acţiunea de împroprietărire a aromânilor din Peninsula Balcanică în Dobrogea de Sud/Cadrilater, teritoriu dobândit de către Regatul Român de la Statul Bulgar, în urma Păcii de la Bucureşti, din august 1913, ce a marcat încheierea celui de-al Doilea Război Balcanic. În viziunea autorităţilor de la Bucureşti, noii veniţi urmau să constituie, alături de cei din Vechiul Regat, o centură de apărare împotriva comitagiilor bulgari, care întreprindeau frecvent atacuri în regiune. În mare măsură, românii balcanici stabiliţi în judeţele Durostor şi Cadrilater au îndeplinit această misiune, ei fiind pentru atacanţii veniţi de dincolo de graniţă un adversar mult mai eficient decât trupele militare şi cele ale jandarmeriei române. Au existat şi voci care s-au manifestat împotriva aromânilor, avertizând că în Cadrilater se cristaliza „o altă influenţă şi o altă autoritate decât a statului”. Cedarea sudului Dobrogei, în septembrie 1940, a însemnat şi dispersarea aromânilor în Dobrogea Veche (marea lor majoritate), în sudul Munteniei, precum şi în alte zone ale ţării.

 

II. 

 Joi, 25 august 2016, orele 18:30-20:00 

 UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1, 

Sala Lucian Blaga

 

CS Drd. Viorel Stănilă (Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române)

Politica contemporană a Greciei faţă de aromani. Context istoric şi politico-diplomatic

Lucrarea își propune să analizeze, pe baza antecedentelor istorice, a ideologiei naționale și a unor lucrări emblematice din corpusul istoriografic elen, modul în care elita politică greacă a decis în contemporaneitate politicile de aplicat aromânilor de pe teritoriul național și celor din statele învecinate, în funcție de diferitele contexte interne și regionale.

Analiza acoperă o perioadă care începe cu evacuarea trupelor germane de ocupație, continuă cu perioada războiului civil, etapa post-conflict, cea de re-democratizare a societății elene, până în zilele noastre.

Astfel, în lucrare sunt prezentate nu doar tratamentele aplicate aromânilor (și altor grupuri alogene/alofone) de către diversele regimuri politice de la Atena, ci și evoluțiile din relațiile Greciei cu Albania, Bulgaria , Iugoslavia, R. Macedonia și cu UE, care au contextualizat și au influențat în anumite etape respectivele tratamente. Pentru unele etape analizate sunt oferite exemple. Pe lângă resursele bibliografice românești, elene sau internaționale, mai ales pentru etapa actuală, am valorificat o bună parte din experiența personală, acumulată direct în perioadele în care mi-am desfășurat activitatea în Albania, o țară ale cărei relații cu Grecia sunt pe cât de puternice, pe atât de problematice.

 

Dr. Virgil Coman (Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale)

Meglenoromânii la începutul secolului al XXI-lea. Realităţi şi perspective

Între numeroasele comunităţi etno-lingvistice şi culturale din arealul balcanic regăsim şi astăzi un grup restrâns de urmaşi ai romanităţii orientale, vorbitori ai dialectului meglenoromân, în locurile de origine din Grecia şi Republica Macedonia, în tara de „adopţie” România, în Turcia, dar şi răzleţ în unele state din Uniunea Europeană, S.U.A. ş.a. Referitor la modul în care este denumită această minusculă comunitate sud-dunăreană, membrii ei îşi spun vlaş (pl.) şi vla (sg.) sau vlau, acelaşi termen utilizându-l şi la denumirea aromânilor. Însă, în unele articole din presa primelor decenii ale secolului al XX-lea îi mai regăsim sub numele de vlahi din Meglen, aromâni din Meglen, români din Meglen, români megleniţi, megleniţi, megleni, meglenoromâni. Acest din urmă termen este, în opinia noastră, cel mai potrivit atât în accepţiunea lui de nume etnic, cât şi pentru a arăta dialectul acestor vorbitori, desemnând locul lor de baştină, structura etnică şi, nu în ultimul rând, faptul că idiomul vorbit este unul românesc.
Preocupaţi de cunoaşterea istoriei lor, în ultimele două decenii am desfăşurat o serie de anchete de teren la meglenoromânii din România, la Cerna şi Medgidia, din Grecia, la Arhaggelos (Oşani), Karpis (Ţârnareca), Koupa (Cupa), Lagadia (Lugunţa/Lundzini), Periklia (Berislav), Skra (Liumniţa) şi Republica Macedonia, la Skopje, Gevgelja (Ghevghelia) şi Huma (Uma).
În urma acestor cercetări am constatat că noile condiţii impuse de societatea contemporană îşi pun amprenta asupra fiinţei lor, resimţind din plin efectele proceselor de asimilare şi aculturaţie. Opinia noastră este aceea că, esenţa supravieţuirii o constituie cultivarea conştiinţei identităţii meglenoromânilor, în primul rând, în sânul familiei. Dar, în egală măsură, trebuie să ne preocupe elaborarea unor strategii de prezervare şi promovare a patrimoniului lor etno-cultural, pe baze solide, în care interesele politicianiste meschine şi cele mercantile nu trebuie, în nici un caz, să îşi găsească locul.

  

Prof. Univ. Dr. Asociat Alexandru Ghișa (Universitatea Babeș-Bolyai)

 Relația româno-română

            În condițiile crizei demografice profunde în care ne aflăm, românii din jurul României sunt o pârghie de salvare demnă de luat în considerare. Românii din Balcani fac parte din acest potential uman pentru care România este kin-state (stat-înrudit, concept lansat de Comisia de la Veneția pentru Democrație prin Drept). Comunitățile de vlahi, aromâni, megleni, istroromâni, macedoromâni etc. trebuiesc studiate și prezentate cu istoria lor și cu situația lor trecută și prezentă, pentru a fi cunoscute de autorități și de opinia publică din România. Factorii de decizie de la București trebuie să construiască o relație româno-română instituționalizată și să facă România atractivă pentru aceste comunități. În baza Convenției cadru pentru minorități naționale a Consiliului Europei (din 1995), România are dreptul, posibilitatea și responsabilitatea de a interveni pe lângă statele în care trăiesc co-etnici români, pentru ca acestor comunități să le fie recunoscut statutul de minorități naționale și să le fie asigurate drepturi și libertăți conform standardelor europene în materie.