Propagandă, mobilizare și implicarea populației în Primul Război Mondial
Organizator:
Conf. Univ. Dr. Ana Victoria Sima, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai
I.
Vineri, 26 august 2016, orele 09:00-11:00
Sala Augustin Maior, UBB, clădirea centrală str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.
Moderatori: Conf. Univ. Dr. Ana Victoria Sima, CS III Dr. Mirela Popa-Andrei
Prezintă:
Dr. Ioana Elena Kisanovici
Perspectivă generală asupra propagandei în Transilvania în Primul Război Mondial
Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria universală și națională. A fost un moment în care autoritățile au recurs la toate mijloacele posibile pentru a putea controla populația și mai strict decât până atunci. Unul dintre acestea, folosit în acest scop a fost propaganda. Principalele materiale propagandistice au fost: presa, pamfletele, afișele și imaginile de pe telegrame. Prin intermediul lor s-a încercat inducerea imaginilor dorite asupra războiului și a rolului autorităților în desfășurarea lui. Putem vorbi și despre o tipologie a propagandei, raportată la grupul țintă căruia i s-a adresat, lucru necesar pentru a se putea obține un randament ridicat. Toate acestea au avut diverse efecte asupra populației, influențând atitudinile, mentalitățile și astfel comportamentul celor avuți în vedere. Astfel, putem spune că propaganda a influențat finalitatea războiului și că a avut un cuvânt de spus cu privire la victoria sau înfrângerea unor state beligerante. Propaganda nu a fost o acțiune constantă, ci ea a evoluat, adaptându-se cerințelor date de prelungirea neașteptat de mare a războiului. Putem spune că a atins apogeul în ultimii doi ani de conflict. Prin urmare, prezentarea de față dorește să contureze o imagine generală a ceea ce a însemnat propaganda pentru populația din Transilvania în timpul Primului Război Mondial și cum a influențat ea rezultatul final.
Asist. Cercet. Drd. Ionela Zaharia (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Propaganda de război, ASTRA și clerul militar în Marele Război
În ultimii ani tot mai multe cercetări dedicate Marelui Război au demonstrat impactul la nivel mondial, în plan cultural, religios, moral și politic etc. Totodată, a fost subliniat faptul că războiul nu a însemnat doar strategii militare și bătălii sângeroase. În tranșee, spitale sau în lagărele de prizonieri, soldații aveau și momente de liniște, destindere. Aceste momente erau dedicate, uneori, scrisului sau cititului, activități care au dobândit semnificații noi în contextul în care se aflau.
Lucrarea de față dorește să analizeze importanța scrisului și cititului pentru soldații români transilvăneni, dar și conținutul celor scrise și citite. În primul rând, vom încerca să ilustrăm faptul că motivele pentru care aceste activități era realizate constituiau o nișă. O modalitate de evadare din viața cotidiană, pentru a obține consolare, speranță și de a păstra legătura cu cei dragi. În al doilea rând, vom încerca să demonstrăm faptul că autoritățile de la Viena și Budapesta au încercat să controleze informația care circula pe diferitele fronturi, pentru a preveni demoralizarea, dar și în scop propagandistic, defensiv și ofensiv. În acest sens ele au supravegheat și încercat să controleze o parte din activitatea instituțiilor care aveau o influență semnificativă asupra celor patru planuri: cultural, religios, moral și politic; în cazul românilor transilvăneni: Biserica și Asociația transilvană pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA). Aceste instituții au fost responsabile și cu distribuirea de „lecturi potrivite” pentru soldații români.
Floarea Pop (student, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Circularele episcopale ca mijloc de propagandă a războiului. Studiu de caz: Circularele Vicariatului de Maramureș (1914-1918)
Prezenta lucrare își propune studierea propagandei de război prin intermediul circularelor bisericești. Interesant este mesajul cu caracter propagandistic ce se regăsește în aceste circulare, păstrate în fondul Vicariatului de Maramureș. Declanșarea Primului Război Mondial constituie și un moment de expansiune a propagandei și a formelor sale de manifestare, iar una dintre aceste mijloace de propagandă o reprezintă și circularele bisericești prin mesajele pe care le răspândesc populației în anii 1914-1918.
Pe parcursul acestei lucrări propunem să studiem modul în care circularele provenite din fondul Vicariatului de Maramureș constituie un mijloc de propagare a războiului în Transilvania, pe durata Primului Război Mondial. Vom încerca să observăm care este caracterul propagandistic al mesajelor acestor circulare, precum și căile de propagare și răspândire a acestuia, dar și exponenții vizați de aceste mesaje.
Circularele cercetate în vederea elaborării lucrăii, conțin o serie de mesaje care îndeamnă credincioșii la mobilizare, la strângerea de colete pentru orfanii de război, văduvele de război sau cei rămași invalizi; colete pentru înființarea unor orfelinate (cum este și cazul celui din Blaj). Precum și o serie de sfaturi cu privire la folosirea rațională a unor produse de bază în alimentație, din dorința de a asigura hrană suficientă armatei; folosirea rațională a anumitor materiale, care erau necesare pe front, cum este și cazul luminilor. Mai mult de atât, aceste circulare îndeamnă populația să ia parte și la împrumuturile de război, organizate în anii desfășurării conflictului.
Se poate observa și rolul pe care preotul îl deține în raport cu credincioșii, fiind un element de referință și un model, care își îndeamnă supușii din parohie să fie solidari, înțelegători și să ia parte la acțiunile de ajutorare și caritate, organizate în parohie.
CS III Dr. Diana Covaci (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației)
Mobilizarea populației prin Biserică pentru susținerea războiului: un studiu de comunicare
În cadrul prezentării de față mi-am propus să analizez modul în care s-a realizat mobilizarea resurselor populației românești transilvănene în vederea susținerii trupelor care luptau în Primul Război Mondial. În acest scop statul maghiar a utilizat inclusiv canalele de comunicare ale Bisericii Greco-Catolice române, cel mai adesea circularele ecleziastice, iar solicitările au fost comunicate populației de către preoți. Mi-am propus să realizez în acest sens o analiză a mesajelor cu scop mobilizator, a grupurilor țintă vizate de autoritățile statului, dar și să închid bucla de răspuns, prin analiza rapoartelor din comunitățile românești greco-catolice din jurisdicția arhiepiscopiei de Alba-Iulia și Făgăraș, cele care reflectă gradul de aplicare a ordonanțelor ministeriale. Pentru realizarea acestei analize am recurs la un studiu de caz, anume am investigat datele legate de colectarea frunzelor de mure de către elevii din școlile confesionale arhidiecezane în primii ani ai războiului. Studiul utilizează cu precădere surse inedite de arhivă, în special rapoartele care comunicau rezultatele colectelor din eparhie. Din punct de vedere metodologic, am apelat la reconstrucția istorică de tip pozitivist, utilizând analiza serială pentru cuantificarea răspunsurilor din rapoartele trimise din parohii. Am recurs la metode din sociologie și psihologie pentru reconstrucția modelelor de comunicare și pentru identificarea problemelor de diseminare a informației în interiorul unui grup specific.
II.
Vineri, 26 august 2016, orele 15:00-17:00
Sala Augustin Maior, UBB, clădirea centrală str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.
Moderatori: Conf. Univ. Dr. Ana Victoria Sima, CS III Dr. Diana Covaci
Prezintă:
Conf. Univ. Dr. Ana Victoria Sima (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie), CS III Dr. Mirela Popa Andrei (Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Cluj-Napoca)
Războiul în cuvinte. Corespondența românilor transilvăneni în timpul Marelui Război
Astăzi este unanim recunoscut faptul că Marele Război a declanșat o adevărată “epidemie” a scrisului (scrisori, cărți poștale, memorii, jurnale etc), care a contaminat toate țările beligerante. Scrisorile au constituit cel mai important instrument de legătură dintre frontul intern și cel extern. Era firul nevăzut care lega și păstra contactul dintre soldați și familie, îi făcea pe cei înrolați să simtă că aparțin în continuare universului comunității din care proveneau. Pe de altă parte, ele au fost un mijloc de imortalizare a momentului, de descriere cât mai veridică a evenimentelor trăite. Unele dintre scrisori s-au pierdut pe drum sau au fost oprite de cenzură, altele au ajuns la destinatar și constituie astăzi un instrument istoriografic a cărui investigare relevă lucruri extrem de interesante. La Cluj-Napoca, de pildă, s-au păstrat un număr de 12.000 de scrisori provenite de la spitalele și oficiile de cenzură de atunci ale orașului (Colecția Scrisori din Primul Război Mondial). Analiza noastră are în vedere scrisorile trimise de soldații români transilvăneni de pe diferitele fronturi pe care au luptat, respectiv scrisorile pe care ei le-au primit de acasă de la părinți, soție, rude, prieteni. Din tranșee sau din spatele frontului, soldații continuau să scrie acasă cu o oarecare ritmicitate. Dar pentru mulți soldați transilvăneni trimiterea unei scrisori era mai mult decât un simplu exercițiu de scriere. Cu o instrucție școlară sumară sau inexistentă, mulți dintre ei scriau cu dificultate, iar o parte nu știau să scrie deloc, fiind nevoiți să apeleze la confrații lor știutori de carte. Unii dintre ei aveau să deprindă pe front câteva noțiuni elementare de scris și de citit. Dacă în scrisorile soldaților din vestul Europei proveniți în general din mediul urban, tema recurentă a corespondenței cu soțiile rămase acasă privea sentimentele de iubire reciprocă dar și de insecuritate generate de război, în cele ale soldaților români transilvăneni, gospodăria a reținut cel mai amplu spațiu în comunicarea în cuplu. Era urmat apoi de interesul pentru copii și, abia în ultimă instanță, de iubire sau afecțiune, mărturisită cel mai adesea voalat.
Prof. Univ. Dr. Nicolae Bocșan (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie), bibliotecar Dr. Mihaela Bedecean (Academia Română, Institutul de Istorie ”George Barițiu”, Cluj-Napoca)
Sentimentul de frică în Marele Război
Eveniment de turnură în istoria omenirii, Marele Război poate fi radiografiat printr-o multitudine de faţete, depăşind clişeul politico-militar şi oferind astfel imaginea complexă a dezastrului pe care l-a provocat. Anii primei conflagraţii mondiale şi răstimpul imediat următor sunt o epocă care a produs mutaţii profunde, existenţa domestică derulată într-o societate aşezată, dimpreună cu sistemul de valori tradiţional care o guverna, fiind dislocate de război.
Unul dintre aspectele interesante ce invită la analiză şi reflecţie este sentimentul fricii. Senzaţie omniprezentă în societatea acelor vremi, frica ni se dezvăluie printr-o largă paletă de aspecte, pornind de la teama puternică de moarte, manifestată mai cu seamă în rândurile combatanţilor din linia întâi, dar exstinsă masiv şi în rândurile populaţiei civile, în lumea din spatele frontului, traversată de asemenea de nenumărate spaime şi angoase.
Lectura documentelor epocii, mai cu seamă a scrierilor ce cuprind memorii ale contemporanilor, dezvăluie destine umane, accentul fiind transferat spre viaţa cotidiană a celor care au trăit în epocă. Propria experienţă de viaţă devine o mărturie reală, un avantaj folosit pentru a completa informaţiile încă lacunare despre subiect, din acest punct de vedere.
Radiografierea tipurilor comportamentale în situaţii extreme, în împrejurări excepţionale, marcate de frică, explică decizii şi atitudini din anii războiului, identifică sensibilităţile generaţiei războiului, mai cu seamă a generaţiei tranşeelor, reconstituind starea de spirit care a prevalat.
Demersul creionează memoria colectivă asupra evenimentului, integrată în mentalitatea epocii şi transformările ce au marcat soarta fiecăruia dintre protagonişti. Experienţele traumatice, trăite de protagonişti, induc un sentiment perpetuu de teamă puternică, ilustrând veridic urmele lăsate de realitatea trăită asupra vieților alterate de evenimentele războiului.
CS III Dr. Mirela Popa Andrei (Academia Română, Institutul de Istorie ”George Barițiu”, Cluj-Napoca)
Marele Război reflectat în jurnale de front românești (1914-1916)
Jurnalul de front reprezintă o sursă importantă pentru reconstituirea diferitelor aspecte privitoare la Marele Război, relativ puțin fructificată în istorigrafia românească până în prezent. În primul rând deoarece acest tip de sursă istorică este foarte rară. Jurnalul de font este un izvor istoric extrem de important pentru că el contribuie pe de o parte la detalierea anumitor evenimente, dar mai ales la cunoașterea trăirilor și a stărilor emoționale ale soldaților, la familiarizarea cu ceea ce însemna viața de zi cu zi a celor de pe front: atitudini, comportament, alimentație, discuții, reguli de disciplină, modul în care soldații percepeau propaganda și în ce măsură răspundeau cerințelor propagandistice, discuțiile și comentariile care aveau loc pe marginea hotărârilor și măsurilor impuse de autoritățile politice și militare, zvonuri care circulau printre soldați etc. Se impune, desigur, subliniat caracterul de veridicitate al jurnalelor. Ele au fost scrise sub forma unor însemnări, notițe uneori fugare, alteori mai extinse chiar în mijlocul evenimentelor, sub imperiul și impresia acestora, având o mare doză de obiectivitate. Spre deosebire de memorii, care sunt scrise de către participanții la război, ulterior desfășurării evenimentelor, astfel fiind suspectate a fi impregnate de mai mult subiectivism.
Prezentarea noastră supune atenției două astfel de Jurnale de front identificate în Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale, respectiv Bistrița. Cei doi autori sunt învățători ca profesie. Ca mod de redactare cele două jurnale sunt diferite, în funcție de personalitatea autorului. Iustin Sohorca, de pildă, consemnează foarte laconic și lapidar evenimentele de pe front, interpretările și gândurile personale sunt extrem de rar exprimate, în vreme ce Jurnalul lui Nicolae Avram este mult mai reflexiv, mai bogat în detalii.
Sofia Alexandra Poșircă (student, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Primul Război Mondial reflectat în poeziile de pe front și în folclorul românesc din Transilvania
Primul Război Mondial a fost conflictul ce a marcat profund și implacabil umanitatea la nivel socio-cultural, mental, politic și militar. La un secol de la implicarea României în acest război, istoriografia românească urmărește să prezinte aspectele considerate până nu demult marginale istoriei, demers preluat din istoriografia occidentală. Am ales subiectul comunicării de față întrucât versurile creațiilor populare la care se adaugă cele din scrisori sunt intim legate de viața soldatului. Cu toată sinceritatea, acesta își transfigurează în poezie suferințele, traumele, evenimentele existente în mediul tranșeelor sau al prizonieratului.
Lirica populară și cea redată frust în poeziile de război sunt instrumentele prin care se poate înțelege complexitatea mentalității celui care lupta pe front. Ele fac parte din domeniile de cercetare propuse de noua istorie culturală și se centrează pe perspectivele ce țin de trasformările de la nivel mental, provocate de acest eveniment.
Cercetarea de față s-a centrat îndeosebi asupra scrisorilor versificate, urmărind să traseze linia de demarcație între teme recurente în folclor și subiecte originale din fragmentele memorialistice. Urmăresc să redau realitățile psihologice ale războiului după cum mi-au fost oferite de sursele consultate.
Principalele întrebări la care doresc să răspund prin prezenta analiză sunt următoarele: Care sunt principalele teme din poeziile militare și din folclorul Primului Război Mondial, În ce măsură constituie acestea o sursă istorică viabilă? Cum se reflectă formarea identităților în folclor și poeziile de război? Iată cele trei întrebări asupra cărora doresc să stărui pe parcursul lucrării mele.
Lucrările ce aparțin istoriografiei occidentale mi-au servit drept instrument de contextualizare a subiectului abordat de mine, dar și pentru a sublinia multiperspectivitatea care trebuie să definească o cercetare. Consider că o perspectivă globală facilitează înțelegerea acelei perioade și a mentalităților societății aflate în război.
Drd. Tiberiu Iordan (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
În tranșee cu aparatul de filmat
Această prezentare doreşte să puncteze câteva momente din istoria cinematografiei româneşti, în mod special pe acelea care abordează Primul Război Mondial. Ţinând cont de faptul că cinematograful, la declanşarea războiului, abia atinsese vârsta majoratului, iar unul dintre rolurile sale era acela de divertisment, voi pune accent, în prezentare, pe primii paşi pe care filmul românesc i-a făcut în surprinderea peisajului primei mari conflagraţii mondiale. Aceste începuturi coincid și cu apariţia primelor reportaje de la noi.
Însă foarte curând, şi în România oamenii au realizat ce forţă are această nouă invenţie – cinematograful – şi astfel, rolului ei de divertisment, i s-a adăugat cel de propagandă. Astfel, imaginile reale au fost împletite cu cele ficţionale (in unele cazuri participanţi la lupte au ajuns să îşi joace, pe ecran, propriul rol). Primele proiecţii cinematografice româneşti au avut loc recent, după lansarea pe piaţă a invenţiei fraţilor Lumiere. Practic, la şase luni de la acel moment, în mai 1896, “vederile” ajungeau şi la Bucureşti. În scurtă vreme au fost instruiţi în acest meşteşug al filmării şi tineri operatori din România, care, odată declanşat războiul, aveau să schimbe decorul elegantelor şosele din Capitală cu cel al tranşeelor.
Războiul a devenit ulterior fundalul multor acţiuni de roman, scriitorii fiind atraşi de problemele speciale pe care acest eveniment le-a determinat în viaţa societăţii (apar astfel o serie de ecranizări după opere importante). Şi, cum an după an cinematograful devenea un mijloc din ce în ce mai complex de exprimare, au fost realizate o serie de producții cinematografice importante care au marcat definitiv relatarea acestui război cu ajutorul imaginilor filmate.
Drd. Teodora-Alexandra Mihalache (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
„O mobilizare a sufletelor”: acțiuni de susținere a efortului de război în Brașovul anului 1914
Izbucnirea Primului Război Mondial a condus la o activitate intensă de mobilizare atât la nivel militar, cât și în rândurile celor aflați pe frontul de acasă. Civilii au fost puși în situația de a furniza resursele necesare desfășurării conflictului, în condițiile în care propria lor existență devenea tot mai dificilă.
Lucrarea analizează începuturile organizării frontului intern în orașul Brașov, cu o aplecare particulară asupra populației săsești a localității. Încă din primele săptămâni ale Marelui Război, necesitatea de a gestiona consecințele mobilizării militare s-a concretizat în dezvoltarea unor forme de asistență de război. Unele dintre acestea au fost create sub îndrumarea directă a autorităților, altele însă au apărut ca urmare a inițiativelor unor asociații sau chiar ale unor persoane particulare aparținând elitei orașului.
Primarul Brașovului, Karl Ernst Schnell, a constituit un comitet orășenesc pentru asistența de război, care reunea reprezentanți ai tuturor comunităților religioase brașovene și ai tuturor asociațiilor locale de femei. Împărțit în mai multe sub-secțiuni, comitetul susținea printre altele o cancelarie de informații, un oficiu de intermediere a muncii, o creșă pentru copii și două cantine. Toate acțiunile de ajutorare s-au bazat într-o măsură considerabilă pe voluntariatul femeilor.
Deși statul a început să acorde ajutor financiar familiilor aflate în dificultate după plecarea pe front a celor ce le asigurau traiul zilnic, formele inițiale de sprijin au avut ca punct de pornire mai ales donațiile obținute de la populație. Stimulați de apelurile liderilor politici și religioși, sașii aflați pe frontul de acasă au dat dovadă de un profund angajament și au colaborat cu ceilalți locuitori pentru sprijinirea efortului de război.
III.
Sâmbătă, 27 august 2016, orele 11:30-13:30
Sala Augustin Maior, UBB, clădirea centrală str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.
Moderatori: CS III Dr. Mirela Popa-Andrei, Dr. Mihaela Bedecean
Prezintă:
CS II Dr. Marius Eppel (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației)
Mitropolitul Vasile Mangra și propaganda sa proguvernamentală maghiară între mit și realitate
În prezenta lucrare ne propunem să arătăm dimensiunile adevăratei implicări ale mitropolitului ortodox Vasile Mangra (1850-1918), care a arhipăstorit mitropolia Transilvaniei în ultimii doi ani ai Primului Război Mondial.
În contextul în care Vasile Mangra era trecut, din 1910, în Partidul Muncii condus de premierul Tisza Istvan, poziția pe care a luat-o în puncte importante al Primului Război Mondial, precum cel al trecerii Carpaților de către armata română, a ridicat mai multe semne de întrebare. Unii istorici l-au condamnat și l-au socotit antiromân, alții, dimpotrivă, l-au considerat maghiarofil, alimentând, în acest sens, ideea falsă că românii nu ar fi dorit realizarea României Mari. Care este adevărul din spatele acestor luări de poziție ale lui Mangra și al jocului său politic? La aceste întrebări ne propunem să răspundem în intervenția noastră.
Dr. Maria Aurelia Diaconu (profesor, Colegiul Național “Gib Mihăescu”, Drăgășani)
Între confruntare și coabitare. Aspecte privind populația din Oltenia în anii Primului Război Mondial
Începând din toamna anului 1916, odată cu pătrunderea trupelor invadatoare germane la sud de Carpați, populația din Oltenia și din Muntenia va fi supusă unei exploatări nemiloase de căte ocupanți.
Dar nu numai, economia provinciei are de suferit, ci și populația. Contactele dintre olteni și ocupanți scot la iveală atitudini și complexe ce țin de imaginarul fiecărei naționalități în parte. Un comandant german declara cu privire la relațiile de conviețuire dintre germani și olteni: „Aici pe strada Lipscani domnește aceiași înghesuială. Coloane germane uruie pe pavaj, cavaleria galopează prin oraș. Și printre soldățimea noastră care umple toate prăvăliile cumpărând, astfel în trecere, după atâtea săptămâni de încordări teribile, câte ceva – o bucată de săpun, cărți poștale ilustrate pentru acasă, rufărie și hârtie de scrisori – se amestecă băștinașii cu o supunere mlădioasă, dezgustătoare. Se văd pe stradă și femei și multe încă. Și toți vorbesc nemțește, silindu-ne să admirăm talentul extraordinar ce-l au la limbi. Acum cinci zile nu știau decât românește și franțuzește. Nu au trecut nici patru zile de când am intrat în oraș și iată că li s-a dezlegat limba, vorbind acum nemțește, ca și cum ar fi ceva firesc”. Ocupanții germani au rechiziționat importante clădiri publice și private. Cel mai mult au avut de suferit edificiile școlare, care au fost rechiziționate în scopuri militare sau administrative: cazărmi, spitale, birouri, închisori, când nu erau pur și simplu transformate în grajduri.
Școala a servit propagandei germane. Prin circulara nr. 7367 din 27 iulie 1917, a crescut numărul orelor de predare în limba germană, s-au înființat numeroase cursuri complementare de limba germană pe lângă licee și școli primare, și mai ales cursuri pentru adulți, atât la orașe, cât și la sate. Un serviciu activ de control stimula și recompensa zelul profesorilor și al elevilor. Prin intermediul propagandei, poliției politice, cenzurii presei se creează o atmosferă apăsătoare, specifică marilor crize care scot în evidență caractere: eroi, patrioți, dar și trădători și speculanți.
Dr. Oana Habor (Muzeul de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai)
Pe front şi în spatele frontului. Răniţi şi bolnavi în Marele Război. Studiu de caz: Transilvania
Foametea, sărăcia, condiţiile mizere de trai, panica, au reprezentat câteva dintre elementele tabloului ce avea să se creioneze odată cu izbucnirea primei conflagraţii mondiale. Caracteristici fireşti ale unui teatru de război, dar şi premise pe baza cărora Marele Război şi-a recrutat unul dintre actorii cei mai prezenţi, boala.
Pe parcursul secolului al XIX-lea ştiinţa medicală realizase paşi însemnaţi. Pe de altă parte, statele europene au impus legi sanitare moderne, statutul medicului începuse să fie tot mai bine valorificat. Dar anii primului război mondial au reprezentat pentru sistemul sanitar o perioadă presărată cu adevărate provocări: cazuri nemaiîntâlnite, epidemii dese, lipsa materialului sanitar, un număr de răniţi, bolnavi şi morţi foarte ridicat.
Studiul urmăreşte modaliatea prin care o întreagă societate s-a mobilizat în a găsi soluţii acestor obstacole. Statul a încercat să investească, atât cât a fost posibil, în a construi spitale, puncte de prim ajutor, de a afla o rezolvare privitor la criza medicilor. Multe dintre instituţiile publice s-au transformat în spitale, oamenii au donat haine, alimente pentru spitale. Femeile au îngrijit bolnavii în spitale. Medici, preoţi, învăţători au scris articole despre primejdia bolilor contagioase, despre simptomatologia lor, modaliatea de a le combate. Mulţi medici şi-au pierdut viaţa în dorinţa de a salva alte vieţi. Ḯnsă, în lipsa tuturor acestor eforturi şi sacrificii, cu siguranţă numărul victimelor ar fi fost mult mai mare.