Memoria colectivă a Marelui Război
Organizatori și moderatori:
Prof. Univ. Dr. Nicolae Bocșan , Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, Drd. Mihai-Octavian Groza, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai
Prezintă:
I.
Sâmbătă, 27 august 2016, orele 11:30-13:30
Sala Călugăreanu,
UBB, clădirea centrală str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.
Drd. Ionel Moldovan (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie)
„Memoriile” preoților de mir din Arhiepiscopia Iașilor despre Marele Război
La sfârșitul Primului Război Mondial, Mitropolitul Moldovei și Sucevei Pimen Georgescu a solicitat tuturor preoților din Arhiepiscopia Iașilor întocmirea unui „memoriu” privitor la evenimentele petrecute în parohiile lor pe durata conflagrației. Aceste „memorii” au trebuit întocmite conform unui chestionar în 18 puncte. La inițiativa mitropolitană au răspuns 370 din cei 530 preoți ai eparhiei. Textele rezultate pot fi considerate mai mult rapoarte decât memorii. Totuși caracterul memorialistic nu poate fii negat în sensul că au fost redactate în perioada septembrie 1919-mai 1920, informațiile fiind redate din memorie de preoți sau culese de la instituțiile publice sau de la alte persoane la un an după încheierea conflagrației. În condițiile în care există diferențe în ceea ce privește întocmirea acestor rapoarte, ne propunem o prezentare critică asupra documentelor. De asemenea, vom verifica în limita posibilului veridicitatea informațiilor și vom proceda la realizarea unei statistici asupra chestiunilor punctuale privitoare la numărul mobilizaților, a invalizilor, a orfanilor etc. În ceea ce privește metoda de cercetare, vom realiza o analiză cantitativă evidențiind nuanțele și particularitățile modului de întocmire a documentelor și informațiilor oferite în acestea. Suntem convinși că rezultatele demersului vor suscita interes, iar nouă ne va oferi posibilitatea de a primi sugestii și aprecieri critice care ne vor ajuta la încadrarea cât mai exactă a documentelor în spațiul istoriografic și în contextul epocii în condițiile în care ne propunem publicarea acestor documente într-un volum.
Dr. Filip-Lucian Iorga (Institutul Cultural Roman, Bucureşti, Institutul Roman de Genealogie şi Heraldică ,,Sever Zotta”)
O mărturie inedită despre Marele Război: caietele de front ale lui Grigore Romalo
Cercetările din cadrul proiectului ,,Memoria elitelor româneşti” şi chestionarul pe care l-am conceput şi lansat în 2009, m-au condus către zeci de urmaşi ai familiilor boiereşti şi burgheze româneşti. Răspunsurile primite mi-au oferit informaţii despre memoria de familie şi m-au ajutat să descopăr numeroase documente inedite, printre care şi câteva jurnale şi memorii care ne oferă date noi despre Primul Război Mondial. Una dintre aceste mărturii inedite despre desfăşurarea Marelui Război în România îi aparţine lui Grigore Romalo, descendent pe linie paternă al unei familii boiereşti de origine greacă. Primul strămoş cunoscut al familiei este Iordache Grigoriade (sau Grigoriu), născut în jurul anului 1783 şi mort în 1858, care va lua numele Romalo. Acesta a venit, de la Constantinopol la Iaşi, în 1812, ca secretar al prinţesei Smaranda Mavrogheni, soţia lui Scarlat-Vodă Callimachi şi s-a căsătorit, în 1818, cu Maria Rosetti-Solescu (1801-1838), urmaşă a vornicului Iordache Roset. Nepotul lui Iordache Grigoriade a fost Eduard A. Romalo (1859-1930), doctor în medicină la Paris, medic al Curţii Regale, începând cu anul 1897. El a fost căsătorit cu Alexandrina Bălăceanu (1861-1891), fiica lui Ioan (Iancu) Bălăceanu (1828-1914), ministru al Afacerilor Străine, ministru plenipotenţiar al României la Roma, Paris, Constantinopol şi Londra. Grigore Romalo s-a născut în 1890, a urmat studiile liceale la Paris şi a studiat la Şcoala Politehnică de la Zürich, în Elveţia. În timpul Primului Război Mondial, a ţinut, pe trei carnete şi mai multe foi volante, un interesant jurnal scris de mână, cu creionul, în limba franceză şi cu câteva paragrafe în limbile română şi germană. Carnetele, care descriu luptele din Transilvania, retragerea în Moldova şi luptele de la Mărăşti, conţin şi desene în creion făcute de Grigore Romalo.
Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan (Universitatea Babeș-Bolyai)
Marele Război în memorialistica generalului sas transilvănean Arthur Arz von Straussenburg
Născut la Sibiu, în 16 iunie 1857, Arthur Arz von Straussenburg a urmat o carieră militară în Ministerul c.c. de Război și în Statul Major General Austro-Ungar. După succesul militar înregistrat în bătăliile de pe frontul din Galiţia şi în urma intrării României în război, în august 1916, a fost numit comandant general al noii armate a I-a austro-ungară din Transilvania, iar între 1917 și 1918 a fost ultimul Șef al Marelui Stat Major General al monarhiei danubiene. Retras din viața militară activă și stabilit la Budapesta, unde a primit o pensie din partea guvernului maghiar, von Straussenburg a publicat în 1924 și 1935 două volume în limba germană dedicate istoriei Marelui Război. Prin stil și abordare acestea pot fi încadrate deopotrivă genului memorialistic şi celui istoriografic tradiţional, opera sa înscriindu-se aşadar între cele relevante pentru cunoaşterea istoriei Primului Război Mondial în spaţiul Europei Central-Orientale şi de Sud-Est. Prea puțin cunoscute în istoriografia de la noi și greu accesibile în țară, cele două volume vor fi supuse atenției participanților acestei secțiuni dedicate memoriei războiului insistându-se cu precădere asupra pasajelor care descriu sau tematizează desfășurarea frontului în Transilvania și derularea războiului în spațiul românesc.
Anamaria-Alexandra Pop (masterand, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
De la datorie la abandon. Fenomenul dezertărilor din armata austro-ungară în timpul Primului Război Mondial. Cazul românilor transilvăneni
În iarna anului 1914-1915, românii au fost trimiși pe frontul din Galiția și pe frontul din Carpați. Soldații au intrat în bătălii, deși nu erau deloc familiarizaţi cu efectele armelor, iar majoritatea trupelor s-au dovedit foarte active, dând dovadă de curaj, cu toate acestea șocul primelor bătălii a fost înfricoșător și pentru soldați și pentru ofițeri. Situația din Galiția se prezenta critică din punct de vedere militar. Pe lângă inamicii ruși, armatele Puterilor Centrale se confruntau cu o iarnă grea, păduri dese și înghețate și cu un teritoriu pe care nu îl cunoșteau. Mulți dintre cei expuși mureau fie de frig, fie devorați de lupi. O statistică îngrijorătoare privind frontul din Galiția arăta că un soldat supraviețuia în medie circa 6 săptămâni înainte de a fi murit, degerat sau luat prizonier. Se apreciază că în anul 1915 numărul tinerilor români apți pentru serviciul militar care au trecut Carpații a fost peste 26.000. Ca o măsură de precauție, principalele puncte de trecere spre România au fost puse sub o atentă supraveghere. În septembrie 1914, Ottokar Czernin scrie: „În Sinaia mici grupuri de dezertori austro-ungari au ajuns de puțin timp. Ieri, spre exemplu, am zărit 20 de bărbați, doi dintre ei erau în uniforme, aparent erau din Brașov. Trei dintre ei erau ofițeri. Cei mai mulți dintre ei erau români care locuiau în Ungaria, de altfel erau soldați ai Regimentului de Infanterie 12 Komarn”. Comandantul militar al Sibiului, Ernst Mattanovic, a dat ordin, la sfârșitul lunii noiembrie, ca disciplina militară să fie menținută mai riguros, iar cei bolnavi să nu mai fie trimiși acasă, deoarece numărul soldaților răniți care treceau în România era în continuă creștere. În lunile care au urmat, Mattanovic a pus patrule să-i caute pe cei care încercau să dezerteze.
Drd. Andrei Păvălean (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Receptarea frontului italian al Marelui Război în memoria românilor ardeleni şi bãnãţeni
Primul Război Mondial a însemnat cu siguranță un eveniment excepțional din toate punctele de vedere: militar, politic, social economic sau diplomatic. De aceea în demersul nostru ne propunem în primul rând valorificarea unui anumit tip de surse enunțate încã din titlu și anume memorialistica transilvăneană și bănățeană. Pe de altă parte nu ne-am propus să intrăm în această modă, sau curent istoriografic de a scrie ceva despre Marele Război în intervalul 2014-2018, ci dorim ca demersul nostru științific să fie unul mai amplu. În acest sens în prezentarea noastră vom urmări mai multe atitudini, imagini ale frontului italian prezentat de românii transilvăneni și bănățeni cantonați pe frontul italian al Marelui Război. De asemenea pe lângă valorizarea surselor memorialistice, vom apela și la alt tip de surse și anume: presă, dicționare istorice, articole sau studii de specialitate. Concluzia la care dorim să ajungem prin cercetarea noastră se referă la modul în care a fost receptat atât războiul, dar și mediul în care acesta s-a desfășurat, adică imaginea frontului italian și implicit a Italiei văzută prin ochii românilor din spațiul transilvan și din Banat. Dacă ar fi să încadrăm genul istoric pe care îl propunem spre cercetare acesta ar fi imagologia istorică, în sensul în care dorim să urmărim receptarea unui anumit eveniment istoric (în cazul nostru luptele de pe frontul italian și nu numai) prin ochii unei alterități (reprezentată de soldații și voluntarii români prezenți în Italia și de la care ni s-au păstrat memoriile asupra Marelui Război).
Iuliu-Marius Morariu (masterand, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Aspecte memorialistice în folclorul nãsãudean din Primul Rãzboi Mondial
Cercetarea de faţã încearcã sã investigheze aspectele memorialistice regãsite în folclorul nãsãudean din Primul Rãzboi Mondial. Valorificând cele mai importante opere folclorice din acea perioadã, regãsite în paginile diferitelor studii şi culegeri din timpul sau din perioada imediat urmãtoare conflagraţiei (culese de autori precum Iuliu Moisil, Iutin Ilieşiu sau Liviu Pãiuş) sau de mai târziu, sau conservate în paginile diferitelor manuscrise pãstrate la Direcţia Judeţeanã a Arhivelor Naţionale Bistriţa-Nãsãud, cercetarea încearcã sã propunã o abordare nouã pentru arealul de cercetare investigat, oferind o analizã a unei laturi importante a acestui gen literar prin intermediul cãruia s-a perpetuat pânã astãzi imaginea Marelui Rãzboi. Spre deosebire de scrisul memorialistic clasic, folclorul permite redarea unei realitãţi mai complexe şi mai ferite de cenzurã decât corespondenţa de pe front, pe care, filtrele o doreau cât mai succintã şi optimistã. Pe de altã parte, el oferã o perspectivã dinamicã a trãirilor intrinseci ale subiecţilor, oferind un vast areal de investigaţie şi informaţii preţioase, a cãror valorificare se cere cu recurenţã. În zona avutã în vedere, vastiatatea informaţiilor şi bogãţia lor, oferã posibilitatea unor investigaţii ample ce sã reliefeze atât informaţii din spaţiul istoriografic, cât şi cu privire la profilul psihologic al autorilor (de obicei, actanţi ai frontului), sau aspecte literare şi etnografice.
II.
Sâmbătă, 27 august 2016, orele 15:00-17:00
Sala Călugăreanu,
UBB, clădirea centrală str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.
Conf. Univ. Dr. Valeria Soroştineanu (Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu)
În tranşeele loialităţii. Românii din Protopopiatul Sibiului în anii 1916 şi 1917
Comunicarea de faţă îşi propune să reconstituie, atât cât se poate, starea de spirit a românilor de confesiune ortodoxă din protopopiatul Sibiului înainte şi după retragerea armatei române în cursul anului 1916 şi prima parte a anului 1917. Sursa utilizată a fost dată de corespondenţa protopopului de Sibiu, dr. Ioan Stroia, cu o parte din preoţii săi dar şi cu laici, ajunşi într-o situaţie dificilă, după internarea lor într-o serie de judeţe aflate la graniţa dintre Ungaria şi Austria. Cea mai mare parte a corespondenţei aparţine perioadei refugiului de la Oradea, dar nu lipsesc nici referinţele la starea de lucruri pe care a găsit-o în momentul reîntoarcerii la Sibiu, în cursul anului 1917. Am fost interesată în contextul menţionat să urmăresc evoluţia comunităţii româneşti din oraşul şi comitatul Sibiului, de la postura de includere în elita unui oraş la statutul de neloiali şi trădători de patrie.
Asist. Cercet. Dr. Andreea Dăncilă Ineoan, Drd. Mihai-Octavian Groza (Universitatea Babeș-Bolyai)
Românii apărând Viena. Un text memorialistic despre activitatea Senatului Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena, înființat la 31 octombrie 1918, a reprezentat o eficientă structură de control a forțelor militare românești din fosta armata imperială ce a reușit la finele războiului să asigure transferul acestor efective spre Transilvania, Banat ori Bucovina. Într-un context puternic destabilizant, în centrul unui imperiu aflat în plin proces de destrămare, Iuliu Maniu, Traian Popa, Ioan Boeriu, Constantin Isopescu-Grecul și alții organizează cei aproximativ 70.000 de soldați români din capitala vieneză și se constituie într-un organism de reprezentare capabil să stabilească un dialog oficial cu autoritățile austriece. Deși acțiunea acestora a avut implicații la cel mai înalt nivel asupra felului în care se va ordona agenda elitei politice transilvănene de la finalul anului 1918, s-au păstrat extrem de puține texte ale protagoniștilor acelor evenimente. Localizat recent la Viena în cadrul unor arhive militare, textul memorialistic ce face obiectul prezentării noastre îl are ca autor pe Octavian Strejac, un student bucovinean, membru în conducerea Senatului Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților. Mărturia acestuia, chiar dacă redactată la mai bine de 50 de ani după consumarea evenimentelor, păstrează, în ciuda straturilor de discurs așezate în acest răstimp, informații inedite capabile să reconstituie un fragment din fenomenul mai amplu al disoluției autorității imperiale.
Drd. Mihai-Octavian Groza (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Memoria revoluţiei din anul 1918 în Transilvania şi Banat
Sfârşitul Primului Rãzboi Mondial, prãbuşirea fronturilor şi a imperiilor multinaţionale au fost acompaniate de o serie de manifestãri revoluţionare, proteste, mişcãri anarhice sau politico-sociale. La sfârşitul conflictului, în contextul prãbuşirii monarhiei austro-ungare, românii din Transilvania şi Banat au trãit din plin sentimentul cã asistã la prãbuşirea imperiilor, a inegalitãţilor, dovadã stând numeroasele texte memorialistice. De-a lungul anilor de rãzboi rechiziţiile, foametea, lipsurile de tot felul au demoralizat populaţia, sfârşitul conflictului aducându-le promisiunea unui viitor mai bun. Entuziasmul populaţiei s-a transformat în scurt timp într-un lung şir de manifestãri care au dus la înfiinţarea noilor organisme politice româneşti, care au preluat puterea în Transilvania şi Banat. Deşi istoriografia româneascã a aplicat evenimentelor care au însoţit prãbuşirea monarhiei austro-ungare termenii de ,,mişcãri revoluţionare”, ,,revolte”, ,,rãscoale” sau ,,acţiuni revoluţionare”, memoria colectivã a catalogat manifestãrile din toamna şi iarna anului 1918 din Transilvania şi Banat cu termenul de ,,revoluţie”, aceasta fiind concepţia epocii despre evenimente. Pornind de la aceste considerente, prezentul demers se vrea a fi o scurtã introducere într-un subiect aproape deloc dezbãtut în istoriografia româneascã, acela al receptãrii mişcãrilor revoluţionare în memoria colectivã, al surprinderii manifestãrilor violente, anarhice care au precedat constituirea noilor organisme de conducere româneşti (consiliile şi gãrzile naţionale).