Marele Război în filmul artistic

Duminică, 28 august 2016, orele 09:00-11:00 

Sala Călugăreanu,

UBB, clădirea centrală str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.

Organizator și moderator secțiune:

Prof. Univ. Dr. Mihaela Grancea, Universitatea “Lucian Blaga”, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Sibiu

Prezintă:

Drd. Grădinaru Olga (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Litere)

Marele Război și Revoluția în filmul sovietic din timpul regimului stalinist. Filme cult, ocultări și clișee

Pornind de la faptul că cinematografia stalinistă, cea mai dezvoltată practică a culturii sovietice, joacă rolul unei instituții în producerea istoriei, propunem analiza unor filme ce abordează tema Marelui Război și a Revoluției Ruse. Fie că luăm în considerare filmele cult ale cinematografiei sovietice pe tema amintită – Sfârșitul Sankt Petersburgului (1927), în regia lui Vsevolod Pudovkin, Ceapaev (1934), ecranizarea romanului scris de Dmitri Furmanov, în regia fraților Vasilievî – fie cele mai puțin cunoscute publicului românesc din aceeași epocă – Deputat Baltiki (1936), Baltijtsy (1937), Velikoe zarevo (1938), Kotovsky (1942) – reliefăm câteva tipare de raportare la timp, trecut și memorie, utilizând cele trei principii fundamentale ale realismului socialist – partijnost`, idejnost` și narodnost`.

Filmele analizate reflectă un mod specific de a construi istoria, ceea ce dezvăluie fațete ale epocii staliniste în care au fost create. Pe de o parte, arta și retorica stalinistă a anilor ’30 instaurează o ierarhie temporală de primă importanță pentru Țara Sovietelor – desemnarea Revoluției și a Războiului Civil drept moment crucial, o variațiune a timpului suprem ce reprezenta începutul, dar și modelul celebrat al noii istorii. Pe de altă parte, realismul socialist stabilea bazele a ceea ce s-a dovedit a fi un sistem de utilizare a eroilor recunoscuți de mentalul colectiv pentru a fi canonizați prin ficționalizare, literaturizare istoricizată și ecranizare în vederea unui impact cât mai eficient asupra maselor.

Principala noastră preocupare este de a identifica modalitățile (clișee, ocultări) prin care sunt articulate filmic următoarele aspecte: legitimitatea noului regim și miturile corelate cu acesta (viitorul de aur, marea familie – familia simbolică a statului/popoarelor sovietice – împreună cu variațiunile relaționale tată-fiu, mentor-discipol, predarea ștafetei de la o generație la alta și mitul Sankt Petersburgului).

Conf. Univ. Dr. Valeria Soroştineanu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)

Marele război în filmele româneşti din perioada comunistă

Considerat pe buna dreptate ca un adevărat mit fondator al istoriei noastre, Primul Război mondial, urmat de Unirea de la 1918, părea să lase un loc liber în România interbelică pentru ilustrarea lui şi pe ecran sau a dramei individului în faţa dramatismului acestuia. Departe de această motivaţie, ocolind şi ceea ce a reprezentat în istoria cinematografiei româneşti, Războiul de independenţă al României, societatea românească interbelică a lăsat amintirea Primului Război Mondial să răzbată doar din numeroasele reprezentări ale Familiei regale, refăcând în Transilvania, de exemplu, drumuri simbolice (la Sibiu sau în Munţii Apuseni,pe urmele lui Avram Iancu) şi care se terminau invariabil cu festivităţile de la Alba-Iulia.

Perioada regimului comunist a oferit cea mai bogată paletă de filme de acest fel, dar a impus şi un anumit mesaj politic. Deşi primul, în ordine cronologică, filmul Pădurea Spânzuraţilor din 1965 a însemnat nu numai lansarea filmului românesc în plan european, dar şi cea mai tragică şi convingătoare raportare a individului la ceea ce a însemnat Marele Război, motiv şi subiect de film nu numai în Europa dar şi pe continentul american.

Filmele care au urmat, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război-1980, ecranizarea romanului lui Camil Petrescu sau filmele de acţiune: Capcana mercenarilor din 1980 şi Triunghiul morţii-1999, având ca regizor pe Sergiu Nicolaescu, lasă mai mult spaţiu acţiunii şi simbolisticii acesteia pentru a ne introduce în atmosfera de război.

Prof. Univ. Dr.  Mihaela Grancea (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane)

Primul Război Mondial în capodoperele cinematografice din deceniul al şaptelea. Dramă personală

Filmul artistic despre Marele Război a fost dominat, mai ales, în unele ecranizări din anii ’60, de pledoaria pacifistă. Astfel, se continuă tradiţia interbelică a temei (vezi: The big parade, 1925; All Quiet on the Western Front, 1930; Berge in Flammen, 1937; La Grande Illusion, 1937).

Contextul istoric al anilor ’60 a fost favorabil unor astfel de abordări. În Occident, ideile de stânga nu mai erau prohibite, iar în ţările comuniste relaxarea poststalinistă dădea rezultate. Din acest punct de vedere, în România, acestea sunt mai târzii. De altfel, în timpul Războiului Rece, filmul de război, atât în Est, cât şi în Vest, a fost viciat de ideologie, conformism, autocenzură. Un caz clasic, în acest sens, este filmul Pădurea Spânzuraţilor. Deşi filmul din punct de vedere artistic este o capodoperă, în relaţie cu contextul istoric şi cu naraţiunea lui Liviu Rebreanu, este o poveste schematizată, iar personajul Apostol Bologa este unidimensional, fiind văduvit de dimensiunea sipirituală. De altfel, într-o societate în care se promova ateismul, Bologa nu putea să fie apăsat de pierderea credinţei, ci doar de perspectiva fraticidului. De aceea, filmul nu reuşeşte să surprindă metamorfoza complexă a personajului, transformarea lui din ofiţer voluntar şi loialist care şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu, în personajul care moare fericit deoarece şi-a redobândit credinţa şi scapă de perspectiva de-a decide executarea unor ţărani care încălcaseră norma războiului. În schimb, dimensiunea estetică a salvat producţia, demersul artistic.

În general, în peliculele de referinţă ale genului, drama personală a oferit elemente cu rol explicativ vizavi de ceea ce înseamnă războiul ca apocalipsă individuală; de asemenea, aceste filme au realizat şi finalităţile pedagico-empatice specifice artei pacifiste. Vezi: King and Country (1964, Marea Britanie, r: Joseph Losey) şi Pădurea spânzuraţilor (1964, Romania, r: Liviu Ciulei) care reiau o temă din Paths of Glory (1957, SUA, r. Stanley Kubrick) unde soldatul este  „ţap ispăşitor” pentru erorile strategice ale comandanţilor.

Din perspectiva analizei noastre, peliculele au prezentat dilemele morale care pe unii dintre combataţii Marelui Război i-au împins la dezertare; ele surprind condiţia soldatului şi diferenţele de percepere a războiului de către elita militară şi omul simplu. Tema dilemei morale în timpul războiului, valoarea universală a temei, a asigurat succes în filmul de artă, a fost una de succes, oferea reflexie într-o lume care urma absurditatea condiției umane în război.

Muzeograf Adrian Scheianu (Complexul Naţional Muzeal „ASTRA”, Sibiu)

 Primul război mondial  în cinematografia americană şi europeană a anilor ’50-’70

Toate formele de artă au fost influenţate de război, cinematografia jucând un rol important în conturarea mai expresivă a impresiilor noastre despre război. Primul război mondial reprezintă o temă universală de importanţă crucială, de-a lungul timpului existând numeroase pelicule ce surprind impactul covârşitor al acestui cataclism asupra umanităţii, în toate aspectele sale – de la viaţa soldaţilor din tranşee, la consecinţele asupra vieţii populaţiei civile. A şaptea artă a pus repede stăpânire pe Marele Război, încă din 1918 cineaşti ca Abel Gance (Acuz) şi Charlie Chaplin (Charlot soldat), abordează tema, fiecare în manieră proprie. Filmele ce se inspiră din romane, de exemplu „Adio, arme” de Hemingway, ecranizat prima dată în 1929; „Diavolul în trup” de Raymond Radiguet în 1947; „Nimic nou pe frontul de vest”, primul film anti-război din epoca filmului sonor în 1930, ecranizare după romanul omonim a lui Erich Maria Remarque, sunt şi ele numeroase.

Înca din anii ’30 cinematografia vrea şi să încânte combinând aventura cu pseudo-biografia, lăsând războiul ca fundal pentru melodrame, sau pentru comedii, construind roluri de compoziţie pe scenarii exotice. Rareori un film ambientat în Marele Război este dat uitării în cinematografia de gen. Dacă iniţial au predominat filmele inspirate de frontul de vest, între anii 50-70 apar o serie de filme avand ca interes fronturile secundare, aşa zisul război de după război, conflictele ce au succedat primului război mondial, opere cinematografice pline de îndrăzneală şi sinceritate, filme  în maniera americană-comercială, antimilitaristă, comedie-amară, epică, politică sau omagial-evocativă.

Nu poate fi epuizat aici un subiect atăt  de bogat, dar putem încerca un drum ideal şi un studiu comparativ al cătorva filme, cunoscute sau mai puţin cunoscute, de facturi diferite ca stil şi abordare având ca subiect Marele Război, precum şi conextul cultural şi socio-politic în care au fost realizate acestea.

Prof. Univ. Dr. Mihaela Grancea (Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane)

 Primul Război Mondial în filmul artistic recent (2004-2015)

Cercetarea istoriografică şi cultura festivă din ultimul deceniu şi jumătate au reanimat interesul public pentru contextele Primului Război Mondial. Producţia artistică de film a fost receptivă la această trend, declanşând uneori, ea însăşi, reanalizarea temelor despre realităţile forntului. Precum şi filmele din deceniul al 7-lea, peliculele recente sunt domintate de reflecţia socio-politică de stânga. Realizatorii prezintă diferenţa dintre egotismul elitei militare şi tragedia soldatului care a trecut de entuziasmul voluntariatului  la existenţa dezumanizantă a tranşeei şi a luptei corp la corp, de la patriotismul alimentat de discursul oficial la reflecţia antirăzboinică. Filmele analizate de noi propun, în esenţă, prin prezentarea unor istorii ocultate, etici şi pedagogii antirăzboinice şi umaniste (vezi: Joyeux Noel, 2004; Un long dimanche de fiançailles, 2004; Passchendaele, 2008; Sveti Georgije ubiva azdahu, 2009; War Horse, 2011; The Silent Mountain, 2014; Testament of Youth, 2014; serialul australian Gallipoli, 2015).