Elitele epocii moderne în cercetarea istorică românească (sec. XVIII-1948)
Organizatori secțiune:
Prof. Univ. Dr. Pál Judit, Dr. Vlad Popovici, Universitatea Babeș-Bolyai
I. Metodologie și istoriografie
Joi, 25 august 2016, orele 15:00-17:00
UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1,
Sala Tiberiu Popovici
Moderatori: Prof. Univ. Dr. Cornel Sigmirean, Prof. Univ. Dr. Sorin Radu
Prezintă:
Lect. Univ. Dr. Andrei Florin Sora (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie)
Dincolo de un concept: cine sunt membrii elitei administrative din România în perioada 1866-1948?
Prin această comunicare dorim să răspundem unei întrebări aparent simple: Titularii căror funcţii şi demnităţi publice pot fi consideraţi membri ai elitei administrative din România în perioada 1866-1948? În acest moment al cercetării, apreciem că nu este lipsită de sens nici problematica heterogeneităţii conceptului de elită administrativă/elite administrative în România. Demersul nostru răspunde unei duble necesități: teoretice şi metodologice – şi are în vedere două planuri de cercetare. Într-o primă etapă, fără a realiza o cercetare exhaustivă, vom încerca să repertoriem răspunsurile oferite de istoriografia română la întrebarea noastră. Al doilea plan de cercetare urmăreşte să analizeze cine sunt incluşi în perioada studiată în elita administrativă, dacă există încercări de auto-definire, inclusiv prin comparaţie cu alte categorii socio-profesionale şi, mai ales, din interiorul propriului grup profesional, cât şi între elita administrativă locală şi cea centrală.
În perioada interbelică se poate observa că la nivel local, prestigiul reprezentanţilor statului nu este identic în toate provinciile istorice. O mare parte dintre membrii elitei administrative din România sunt şi membri ai elitei politice, factorul politic fiind acela care, de multe ori, decidea obţinerea de înalte funcţii administrative. De asemenea, vom încerca să analizăm cât de mult contează în (auto)definirea elitelor administrative: studiile, cariera anterioară, tipul de activitate şi chiar locul de muncă. Nu în ultimul rând, este importantă şi iniţierea unor analize comparative din punct de vedere istoriografic: cu spaţiul francez, german etc.
CS III Dr. Iosif Marin Balog (Academia Română, Institutul de Istorie ”George Barițiu”, Cluj-Napoca)
Elitele financiar-bancare românești din Transilvania (1870-1914). Considerații teoretico-metodologice
Prima parte a prezentării face o scurtă analiză asupra ponderii și rolului instituțiilor financiar-bancare românești în sistemul de credit al vremii, precum și asupra specificului băncilor românești.
A doua parte se va referi la sursele de recrutare, mecanismele de selecție și promovare a structurilor de conducere și control, din cadrul sistemului bancar românesc din Transilvania în contextul socio- economic al perioadei și al disponibilităților de resurse umane calificate în acest sens. În analiza grupului elitar bancar românesc, se poate constata că acesta s-a constituit relativ târziu în comparație cu alte structuri elitare iar sursa de extracție a lor nu a provenit din categoriile socio-profesionale cu profil antreprenorial specific și definit (industriași, negustori, meșteșugari), așa cum s-a întâmplat în Europa Centrală și de Vest. Ci ei s-au selectat preponderent din rândul unor categorii socio-porfesionale care aveau deja un profil definit (clerici, avocați, învățători, mici proprietari). Această realitate a generat însă și un fenomen al ”cumulului de funcții și roluri” pe care l-a exercitat elita românească din Transilvania, domeniul financiar-bancar nefăcând excepție din acest punct de vedere, fiind chiar ilustrativ.
A existat însă și un contingent relativ redus de specialiști care s-au dedicat exclusiv activităților bancare, constituind astfel un nucleu al grupului elitar bancar în jurul căruia s-a articulat categoria celor care exercitau ocupații și roluri plurivalente în cadrul elitei românești, ceea ce a imprimat trăsături specifice întregii elite românești din Transilvania în epoca studiată.
Lect. Univ. Dr. Adrian Vițalaru (Universitatea ”Alexandru-Ioan Cuza” din Iași)
De la Titulescu și Gafencu la Tudor Vianu și Ion Raiciu. Abordări istoriografice despre elita diplomatică a României în perioada 1918-1947
Despre corpul diplomatic al României în perioada 1918-1947 s-a scris episodic în istoriografia română, iar instrumentele de lucru, cu câteva excepţii, sunt o rara avis. Autorii s-au concentrat pe studii de caz, care, deşi în ultimii ani s-au înmulţit, nu surprind însă ansamblul temei. Cu toate că au apărut monografii despre Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu, Nicolae Petrescu-Comnen, Savel Rădulescu sau Vasile Stoica; diplomaţi iluştri (Raoul Bossy, Frederic C. Nanu, Alexandru Cretzianu) sunt încă în căutarea unui biograf. Pe de altă parte, unii istorici au realizat mini-biografii ale unor diplomaţi, insistând, fie asupra activităţii politico-diplomatice, fie realizând schiţe genealogice utile cercetătorilor interesaţi de legăturile de rudenie ale diplomaţilor români.
Un alt subiect ce a atras preocupările unor istorici în anii din urmă a fost analiza procesului de epurare a personalul Ministerul Afacerilor Străine după 1944, fără însă a se insista și asupra celor care au fost integrați în corpul diplomatic în locul celor epurați. Cu toate că reprezintă contribuții meritorii pentru cunoașterea în ansamblu a diplomației românești, lucrările publicate până acum au ocolit teme precum: ce însemna a fi diplomat în România anilor 1918-1947; cât de atractivă era cariera diplomatică din punct de vedere material și simbolic; originea socială a diplomaților; criteriile după care erau selectați și promovați membrii corpului diplomatic.
CS III Dr. Diana Covaci (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației)
,,Minorități ale minorităților”: o posibilă direcție de cercetare a elitelor moderne
În lucrarea ,,Influență socială și schimbare socială (Polirom, 2011)”, Serge Moscovici analizează teoria potrivit căreia sursa schimbării și a progresului/inovării în orice societate/grup este reprezentată de grupurile minoritare, de cei care deviază de la norma general acceptată. Conform acestei teorii, orice grup dispune de norme clar definite, la care aderă majoritatea membrilor săi, iar cei care combat normele sunt considerați devianți.
Moscovici propune o schimbare de perspectivă, în care marginalii sunt percepuți mai degrabă ca independenți, care acționează în favoarea adaptării permanente. La marginea normei, aceștia pot acționa liber în direcția schimbării sociale și pot induce grupului majoritar dorința de schimbare, oferind o alternativă viabilă la sistemul existent. Pentru a reuși, e nevoie ca individul/grupul minoritar să prezinte un punct de vedere coerent, exprimat ferm și consecvent în durata lungă.
Pornind de la ideile lui Moscovici, propun o transpunere a acestei teorii în istorie și o dezbatere care să aibă în vedere răspunsul la întrebări precum: Putem vorbi de o presiune a minorității asupra majorității? Care ar fi acele momente în care influența „minorităților” a provocat schimbarea socială? În ce măsură studiul „minorităților” minorităților poate schimba perspectiva istorică asupra unor momente din trecut?
Raluca Botoș (masterand, Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației), Angela Lumezeanu (Programator, Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației), Asist. cercet. Dr. Vlad Popovici (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Un model de bază de date de istorie socială și posibilele sale utilizări în studierea societății românești din Transilvania epocii moderne
În acest moment, parțial sub impulsul noilor orientări istoriografice din ultimele două decenii, dar și datorită avansului accelerat al tehnologiei informației, istoriografia Transilvaniei beneficiază de o multitudine de instrumente de căutare și informare biografică. Pe de o parte, există un număr relativ ridicat de instrumente prosopografice (cărți, dicționare, liste), pe de altă parte digitizarea masivă a periodicelor (atât cele de epocă, cât și cele de specialitate, contemporane) permite identificarea relativ rapidă a multor elemente biografice, ușurând considerabil cercetarea elitelor și a clasei de mijloc din Transilvania perioadei de după 1848.
Facilitarea accesului la informație nu înseamnă însă și facilitarea metodelor de culegere, prelucrare și analiză a acesteia, adică tocmai acele zone cronofage ale șantierului cercetării care nu de puține ori dictează amplitudinea și/sau profunzimea demersului epistemologic.
Lucrarea noastră își propune să prezinte un model de bază de date adaptat prelucrării informației biografice referitoare la membrii elitei și ai claselor de mijloc, dar și să exemplifice, prin câteva studii de caz, utilizarea și utilitatea unui astfel de instrument. Accentul va fi pus, cu precădere, pe interrelaționarea informației din lucrările prosopografice clasice cu informația din baza de date de populație istorică a Transilvaniei (HPDT) și pe extinderea spectrului de analize și a înțelegerii anumitor aspecte și realități micro și macro-istorice.
Secțiunea II. Formarea intelectuală a elitei
Joi, 25 august 2016, orele 18:30-20:00
UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1,
Sala Tiberiu Popovici
Moderatori: Prof. Univ. Dr. Cornel Sigmirean, Dr. Vlad Popovici
Prezintă:
Prof. Univ. Dr. Giuseppe Munarini, Av. Elena Munarini (Universitatea din Padova, Italia)
Studenți din Transilvania la Facultatea de Drept a Universității din Padova în secolele XVIII-XIX
Articolul de față își propune să prezinte, într-o manieră succintă, parcursul formativ al studenților transilvăneni la Universitatea din Padova, pe parcursul secolelor XVIII-XIX, cu accent pe iter studiorum și pe activitatea de predare în domeniul juridic. După o succintă parte introductivă, care ilustrează, între altele, importanța istorică și culturală a acestei Universități, începând din perioada întemeierii sale (petrecută în 1222), vom scoate în evidență procesul de formare a tinerilor. Cu o atenție deosebită acordată catedrelor și materiilor predate, și cu punetrea în evidență a schimbărilor petrecute în cursul timpului în legătură cu faptele istorice cele mai semnificative. Este suficient să menționăm alternarea stăpânirii franceze cu cea austriacă, la începutul secolului al XIX-lea, și schimbările care au urmat, sub aspectul relevanței avute de disciplinele studiate. Nu vom descrie numai parcursul de studii finalizat prin obținerea licenței, ci și pregătirea în vederea obținerii doctoratului, pe care le vom compara cu reglementările anterioare în materie. Ne vom opri asupra motivelor care i-au determinat, între alții, pe ardeleni, să plece departe de regiunea natală și să ajungă la Padova pentru a studia sau pentru a-și completa studiile începute, subliniind elementele comune din punctul de vedere al romanității originilor. Pentru a accentua caracterul cosmopolit al Universității, vom identifica numele celor înscriși la studii, cu trimitere la naționalitățile diferite din care proveneau, în funcție de perioada avută în vedere, iar pe aceștia îi vom compara cu studenții recrutați din zona padovană. În continuare, vor fi prezentați nominal și procentual, profesorii care au predat în domeniul juridic la Universitatea din Padova și proveniența acestora. În final, intenționăm să ne oprim asupra unor „cariere” mai deosebite ale unor studenți, adevărate personalități ale Transilvaniei, sub aspect istoric și cultural, precum Iosif Hodoș și Alexandru Papiu Ilarian, încercând de asemenea să explicăm motivele care au determinat această atracție exercitată asupra lor de Universitatea padovană.
Dr. Mihai-Răzvan Neagu (profesor, Colegiul Tehnic din Turda)
Studenți români din Turda la Viena în epoca modernă
Conţinutul acestui studiu poate fi încadrat în domeniul istoriei culturale şi conţine o prezentare a studenţilor români din Turda, care au studiat la Viena între anii 1781-1918. Matricolele universitare înregistrează 9 studenţi din Turda la Viena în perioada menţionată. Majoritatea lor (6) au optat să studieze la Universitatea din Viena, 2 au studiat ingineria la Institutul Politehnic, iar unul a studiat la Academia de Export. Primii doi studenţi turdeni din perioada analizată au fost Iosif Pop-Sălăgianul și Baziliu Raţiu, personalităţi importante ale Bisericii Greco-Catolice. În opinia noastră, cel mai important student român din Turda la Viena a fost Ioan Raţiu (1828-1902), lider al mişcării naţionale a românilor din Transilvania. Un alt student notabil a fost Grigore Săndeanu, medic al exploatării miniere Baia Sprie din comitatul Maramureş. Aproape toţi studenţii români din Turda la Viena au fost de confesiune greco-catolică. Această proporţie confirmă faptul că această comunitate de credinţă era cea mai dinamică în oraşul de pe Arieş în epoca modernă. Prin studenţii săi, Turda a fost conectată la ideile europene ale vremii.
Prof. Univ. Dr. Cornel Sigmirean (Universitatea ”Petru Maior” din Târgu Mureș)
Profilul cultural al elitei românești din Transilvania la 1918
Prezentarea își propune să ofere o imagine de ansamblu asupra pregătirii intelectuale și a profilului cultural al unui eșantion elitar românesc: delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Accentul va cădea pe reconstituirea originii sociale, a cursului și profilului studiilor, precum și a poziției sociale și profesionale la momentul alegerii ca delegat. În acest fel, va fi probat caracterul național-reprezentativ al acestui corp de indivizi, altfel destul de eterogen ca structură, și va fi mai bine relevată relația sa cu ansamblul corpului național pe care îl reprezentau.
Prof. Univ. Dr. Laurențiu Vlad
(Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice, Academia Română, Institutul de Studii Sud-Est Europene)
Studenți români în Belgia: Universitatea din Liège (a doua jumătate a veacului al XIX-lea – prima parte a celui de-al XX-lea). Câteva date preliminare
Studiul de faţă face parte dintr-un demers mai vechi, pe care autorul s-a străduit să-l documenteze în vremea din urmă. Este vorba de încercarea de a reuni într-o contribuție unitară detaliile relative la prezenţa studenţilor români în amfiteatrele universităţilor din Bruxelles, Gand, Liège sau Louvain, precum şi ale altor instituţii de învăţământ superior din Belgia în a doua jumătate a veacului al XIX-lea şi în prima parte a celui următor. Obiectivul este acela de a înțelege în ce măsură și pe ce coordonate s-a conturat modelul belgian în imaginarul cultural autohton, precum și care era locul ocupat de elita formată în universitățile belgiene în sistemul administrativ, economic, politic etc. al României acelor timpuri.
Acum se continuă investigația începută și materializată într-o primă parte a sa prin publicarea volumului referitor la Studenții români la Universitatea Liberă din Bruxelles (Iași, Editura Institutul European, 2014) pe aceleași coordonate, dar pe o altă scenă. Astfel, sunt aduse în discuție statistici ale tinerilor români prezenți la Universitatea din Liège, contextualizate cu datele generale cu privire la populația studențească din acest centru de învățământ superior, detalii relative la viața lor cotidiană, la organizațiile profesionale, la relațiile cu autoritățile belgiene, dar și cu cele de la București etc.
Dincolo de statistici sau alte abordări, care, deși de substanță, pot părea seci și anoste, este esențială identificarea personajelor acestei istorii, “toate numele”, așa cum spunea Saramago, ale studenţilor care au trecut prin Universitatea din Liège în perioada amintită mai sus. În felul acesta istoria se umanizează şi descrie câteva fragmente din viaţa unor oameni, frânturile lor de destin, de vieți mărunte ale celor uitați sau necunoscuți vreodată (urmând aici pe Foucault și pe Farge), dar și fragmente de vieți împlinite, ale celor cunoscuți, care nu pot decât să îmbogăţească demersul şi să-l sensibilizeze.
Cercetarea aceasta s-a întemeiat, cu deosebire, pe sursele din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României (fond Bruxelles), dar și pe cele de la Archives Générales du Royaume de Belgique (fond Enseignement Supérieur). Au fost valorificate deopotrivă articole din presa belgiană ori românească a acelor vremuri.
Secținea III. Elite politice
Vineri, 26 august 2016, orele 09:00-11:00
UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1,
Sala Tiberiu Popovici
Moderator: Prof. Univ. Dr. Sorin Radu
Prezintă:
Conf. Univ. Dr. Nelu-Cristian Ploscaru (Universitatea ”A.I. Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie)
Personalități din Vechiul Regat în memoriile lui Ștefan Scarlat Dăscălescu
Însemnările lui Ștefan Scarlat Dăscălescu, unul dintre puținii memorialiști din Principate ai primei jumătăți a secolului al XIX-lea, au fost prezentate, analizate, cu scurte reproduceri ale textului original, de Nicolae Iorga, într-un studiu publicat în 1932. Numit de Iorga „cugetător politic”, pe bună dreptate, Dăscălescu a fost un personaj oarecum obscur, fără vizibilitate politică sau administrativă, dar un fin observator și cunoscător de interesante detalii despre personalități românești de prim-plan. Pe lângă evidenta valoare documentară, însemnările sale îngăduie istoricului unele observații despre adecvarea anumitor metode de cercetare în investigarea istoriei elitelor moderne românești – tipologii elitare (intelectualul, funcționarul, politicianul), rolul relațiilor de putere și de patronaj social etc., strategii de gestionare a prestigiului public ș.a.
Dr. Mihaela Mehedinți-Beiean (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Intrarea României în Primul Război Mondial și impactul acestui eveniment asupra informațiilor despre Regina Maria apărute în presa transilvăneană
Regina Maria este o figură emblematică a monarhiei româneşti, imaginea sa fiind strâns legată de activitatea susţinută, pe care a desfăşurat-o în timpul Primului Război Mondial şi pentru care a fost supranumită „mama răniţilor”. Pe de altă parte, modul în care Casa Regală a României în general şi Regina Maria în particular erau văzute în interiorul Arcului Carpatic reprezintă o chestiune mult mai puţin sondată de cercetarea istorică românească.
Studiul de faţă îşi propune să întregească imaginea Reginei Maria prin detalierea manierei în care a fost prezentată aceasta în presa transilvăneană în preajma unui eveniment cu un impact major asupra relaţiilor dintre românii de pe ambele versante ale Carpaţilor, şi anume intrarea României în Primul Război Mondial. Astfel, studierea paginilor celor mai importante periodice apărute în Transilvania în anul 1916 va ilustra metamorfozele imaginii suveranei în momentul în care regatul României s-a transformat pentru transilvăneni, cel puţin din punct de vedere oficial, dintr-un stat neutru într-un inamic.
Prin urmare, prezenta cercetare va putea să evidenţieze măsura în care transilvănenii aveau acces la informaţii legate de activitatea Reginei Maria în ceea ce priveşte îngrijirea răniţilor, modul în care moartea Prinţului Mircea a fost prezentată de ziariştii din Transilvania şi atitudinea afişată de aceştia din urmă în cazul victoriilor repurtate de Puterile Centrale pe teritoriul României. În fond, miza acestui studiu este de a demonstra că toate aceste informaţii au jucat un rol de prim rang în modelarea opiniei publice, cu efecte resimţite în momentul Marii Uniri din 1918.
Muzeograf Dr. Alexandru Nicolaescu (Muzeul Național Brukenthal)
Elita internă a Partidului Național Român în perioada 1919-1926
În perioada 1919-1926 cel mai reprezentativ partid al românilor din Transilvania a avut o evoluție variată. Anul 1919 a marcat prima apariție la alegerile parlamentare organizate în Regatul României, participând solitar la 3 alegeri parlamentare (1919, 1920, 1922), iar la alegerile din anul 1926 a fost parte a Blocului Național-Țărănesc, alături de Partidul Țărănesc. După alegeri, Blocul Național-Țărănesc s-a transformat într-unul din cele mai mari partide ale României interbelice. Chiar dacă în 1922 Partidul Național Român s-a unit cu Partidul Democrat și Partidul Țărănesc din Basarabia, numele nu a fost schimbat. Fuziunea din ianuarie 1925 cu Partidul Național Român și Partidul Naționalist al Poporului va duce și la schimbarea numelui, din acest moment numindu-se Partidul Național-Țărănesc.
Cercetarea noastră vizează elita partidului de la nivelul organismelor de conducere, precum Comitetului Executiv și Comitetul Central, urmărind statutul social al membrilor. De asemenea, vom alcătui tabele pe categorii de profesii pentru a reliefa predominanța sau absența unor anumite categorii sociale din rândurile partidului. În realizarea cercetării am folosit presa vremii, documentele arhivistice și o bibliografie diversă.