Elitele ecleziastice din spațiul românesc și rolul lor politic (sec. XVIII – 1914)

Duminică, 28 august 2016, orele 09:00-11:00 

 UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, parter, 

Sala E. Pop

Organizatori și moderatori secțiune:

 Prof. Univ. Dr. Nicolae Bocșan , CS II Dr. Marius Eppel, Dr. Ovidiu Emil Iudean, Universitatea Babeș-Bolyai

Prezintă:

Dr. Abrudan Mircea-Gheorghe (Universitatea Babeș-Bolyai)

 Andrei Șaguna în rapoartele secrete ale Ministerului de Interne de la Viena

Despre personalitatea mitropolitului Andrei Șaguna s-a scris foarte mult în istoriografia română, dar și în cea de limbă germană, engleză și maghiară. Între istoricii și teologii, din țară și din străinătate, preocupați de diferite aspecte ale activității marelui arhiereu se numără mai ales numele consacrate ale lui Nicolae Popea, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Keith Hitchins, Johann Schneider, Nicolae Bocșan, Mircea Păcurariu și Vasile Oltean ș.a. Preocupat la rându-mi de relațiile dezvoltate de Șaguna cu elita politică, culturală și bisericească a sașilor ardeleni, respectiv de raporturile sale cu autoritățile de la Viena am făcut recurs la bogatele fonduri ale Arhivelor Naționale ale Austriei, unde episcopul, apoi mitropolitul Șaguna a lăsat foarte multe urme. Pe baza documentelor inedite identificate în arhiva Ministerului de Interne, în această prezentare va fi ilustrată personalitatea ierarhului român de la Sibiu într-o lumină nouă, deloc cunoscută istoriografiei românești, anume prin prisma rapoartelor secrete întocmite de diferiți agenți austrieci despre activitatea baronului de Șaguna în perioada deceniului neoabsolutist (1851-1860). O simplă radiografie a acestor documente descoperă interesul și atenția pe care Curtea și guvernul de la Viena le manifestau față de ierarhul român, numărul rapoartelor depistate despre Șaguna fiind incomparabil mai mare decât a oricărei alte personalități politice, culturale sau ecleziastice din Transilvania epocii noului absolutism.

CS III Dr. Diana Covaci (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației)

„Oportunități de angajare”: trasee de carieră ecleziastică la jumătatea secolului al XIX-lea

În cadrul prezentării de față, îmi propun să urmăresc prima etapă de afirmare în cariera profesională a unuia dintre ierarhii Bisericii Române Unite, anume Victor Mihályi de Apșa. Urmaș al unei familii cu origini nobiliare din Maramureș, acesta a studiat teologia la Roma, fiind de la început destinat carierei ecleziastice. Studiul de față se oprește asupra anilor de formare ai tânărului cleric și apoi preot Victor Mihályi, precum și asupra posibilităților de carieră care se deschideau înaintea sa, încă de dinainte de finalizarea studiilor teologice. Alegerea sa profesională nu a fost una individuală, ci mai degrabă colectivă, întrucât întreaga sa familie a contribuit la definirea unei cariere de perspectivă. În acest context, voi analiza inclusiv unele dintre rețelele de sprijin activate de familia Mihályi de Apșa în vederea atingerii scopului vizat: acela de a face din Victor „om mare”. Sursele cercetării au fost reprezentate de corespondența dintre membrii familiei Mihályi, în special scrisorile schimbate cu frații săi, de jurnalele lui Victor Mihályi, precum și de unele informații extrase din lettere di stato trimise de preotul greco-catolic la Roma, la Congregația de Propaganda Fide.

CS III Dr. Mirela Popa-Andrei (Academia Română, Institutul de Istorie ”George Barițiu”, Cluj-Napoca)

Aspecte privind originea socială a clerului român greco-catolic (1853-1918). Studiu de caz: dinastiile preoțești – mit sau realitate istorică?

Fenomenul transmiterii pe cale ereditară a funcţiilor sau a profesiei, în general, destul de cunoscut, însă puţin cercetat de istorici este o cutumă perpetuată dinspre evul mediu către epoca modernă. Faptul că atât la românii greco-catolici, cât şi la cei ortodocşi, începând din secolul al XVIII-lea s-au constituit reale „dinastii de preoţi” a fost unul evident şi poate fi relativ uşor de urmărit. Principalul aspect analizat în cadrul prezentării noastre îl reprezintă ponderea pe care au deţinut-o canonicii recrutaţi din rândul familiilor preoțești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Relativ la originea socială a canonicilor cercetarea noastră relevă faptul că în toate diecezele a crescut spre finalul secolului al XIX-lea numărul canonicilor cu descendenţă preoţească, dovadă că dinastiile de preoţi funcţionau eficient, iar strategia de afirmare socio-profesională prin intermediul celei de-a doua sau a treia generaţii era extrem de practică. Așadar, tendinţa spre manifestare a dinastiilor de preoţi, în care fiii duceau mai departe misiunea taţilor lor a fost o realitate incontestabilă. Studiul de față dorește însă să sublinieze faptul că a doua sau a treia generaţie de fii de preoţi era pregătită să activeze la un nivel superior, asumând roluri de conducere în administraţia ecleziastică. La modul concret, se observă că cel mai ridicat procent de canonici cu ascendenţă preoţească îl întâlnim, pentru perioada analizată, în cadrul episcopiei de Gherla, respectiv 55%, iar cel mai scăzut în episcopia de Lugoj, 17%, în vreme ce Oradea şi Blajul deţin un procentaj mediu de 25%, respectiv 38%.

 Dr. Ovidiu Emil Iudean (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației)

 Elita clericală din Camera Superioară a Parlamentului de la Budapesta (1867-1918). O abordare prosopografică.

Puterea legislativă în partea transleithană a Dublei Monarhii a fost concentrată în instituția Parlamentului Ungariei. Moștenire a secolului al XVII-lea, sistemul parlamentar bicameral prevedea o organizare a instituției într-o cameră inferioară – Képviselőház (Casa Reprezentanților) și o cameră superioară – Főrendiház (Casa Magnaților). Cea din urmă constituia o instituție conservatoare din punct de vedere structural și decizional, în rândurile căreia se regăseau membri ai Casei Regale, membri ai aristocrației maghiare, clerului superior al Bisericilor din Ungaria, membri numiți de rege sau aleși, reprezentanți ai Dietei croato-slavone etc.

Elita clericală din Casa Magnaților se afla sub semnul unei duble responsabilități, membrii săi fiind în același timp reprezentanți politici ai confesiunilor de care aparțineau, cât și ai naționalităților din rândul cărora proveneau. Această dublă calitate îi plasa într-un spațiu care putea crea contradicții la nivel identitar și decizional. În ciuda acestor elemente revelatoare pentru relația dintre Biserică și Stat în Ungaria Dualistă, elita clericală din Casa Magnaților nu a făcut obiectul unor cercetări extinse. Astfel, ne-am oprit asupra segmentului elitar clerical în Casa Magnaților, pentru a pune în lumină compoziția acestuia, prin intermediul unei scanări biografice și a analizei prosopografice a datelor astfel obținute. Această abordare a oferit posibilitatea formulării unor concluzii care să permită mai buna înțelegere a mecanismelor care au determinat atitudinile și acțiunile parlamentare ale clericilor-magnați în politicile educaționale și bisericești de modernizare a statului maghiar.

CS II Dr. Ioana-Mihaela Bonda (Universitatea Babeș-Bolyai, Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar, Serviciul Arhiva Universităţii), Dr. Oana Tămaş (Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Dezvoltare Universitară şi Management al Calităţii)

În spatele frontului. Atitudinea elitei ecleziastice din Transilvania faţă de declanşarea Primului Război Mondial

Debutul Primul Război Mondial a reprezentat şi pentru populaţia românească din Transilvania un adevărat cutremur atât la nivelul mentalului colectiv, cât şi la cel al realităţii de zi cu zi. În rândurile acestui articol ne propunem să urmărim modul în care reprezentanţi ai elitei ecleziastice din Transilvania au înţeles, în primii doi ani ai conflagraţiei mondiale de la începutul secolului XX, să se mobilizeze pentru a susţine moral şi practic populaţia rămasă în spatele frontului. Cercetarea noastră valorifică ca sursă primară presa de factură teologică şi culturală din Transilvania, atât din mediul ortodox, cât şi din cel greco-catolic. Ne-am oprit, aşadar, asupra a două reviste, una publicată la Sibiu şi cealaltă la Blaj, de către reprezentanţi importanţi ai celor două biserici româneşti din Ardeal. Astfel, articolele asupra cărora ne-am focalizat au fost editate în cadrul Revistei Teologice, al cărei redactor era Nicolae Bălan, profesor la Institutul Teologic din Sibiu şi viitor ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, şi Cultura Creştină, publicaţie tipărită la Blaj şi condusă de un comitet redacţional din care făceau parte şi viitorii mitropoliţi ai Bisericii Române Unite: Alexandru Nicolescu şi Alexandru Rusu. Raţiunea alegerii celor două periodice rezidă în faptul că deşi au fost publicate în centre mitropolitane, nu au fost periodice oficiale. Or, pornind de la această premisă, redactorii şi colaboratorii lor au putut aborda tema războiului mondial din diverse unghiuri şi cu o mai mare largheţe. Printr-o analiză în oglindă dorim să reliefăm poziţia clerului celor două biserici româneşti faţă de conflagraţia mondială.

Asist. Univ. Dr. Alin Cristian SCRIDON (Universitatea de Vest din Timișoara)

Relaţia Bisericii Ortodoxe din Banat cu autorităţile statale în lumina evenimentelor ecleziastice la începutul secolului al XX-lea

 La începutul secolului trecut, cele două nuclee ecleziastice ortodoxe din Banat – Caransebeş (episcopie) şi Timişoara (protopopiat, dependent canonic de episcopia arădeană) – au fost martorele unei relaţii speciale dintre Stat şi Biserică, unice în întreg secol XX, sau pentru scurta perioadă de la începutul secolului XXI. Chiar dacă istoriografia abundă în lucrări care zugrăvesc sumbru scena eclezială din perioada evocată, o privire retrospectivă din zilele noastre, identifică cu siguranţă numeroase elemente interesante şi în acelaşi timp oferă o comparaţie a relaţiei Stat-Biserică, în diferitele regimuri care s-au succedat cu voie sau fără voie în coordonarea pământului străbun. În afară de eveimentele majore care au reflectat influența statală asupra Bisericii bănăţene şi despre care s-a scris considerabil (de pildă neconfirmarea de către împărat, în scaunul episcopal caransebeşan al celor aleşi, după moartea episcopului Nicolae Popea), o serie de polemici în spaţiul eclezial au fost posibile exclusiv datorită autorităţii Statului.

Ziarele „Renaşterea” (Caransebeş) şi „Revista Preoţilor” (Timişoara) lecturate atent, oferă suficiente direcţii de cercetare. În acelaşi timp, oamenii care au trudit la întocmirea şi coordonarea lor, au văzut în Stat instrumentul prin care să-şi poată exprima propria viziune asupra bunului mers a Bisericii. Credem că amintind aceste detalii, creionăm o pagină interesantă din istoria Bisericii Ortodoxe bănăţene, care poate fi chiar glorioasă, în comparaţie cu etapa comunistă, de pildă – apreciată de unii istorici (Lucian Boia, Strania istorie a comunismului românesc, Bucureşti: Humanitas, 2016, pp. 172-182) ca fiind mai puţin reuşită din orizontul temporal românesc.