Armata română în primul an al Războiului de Întregire. Analiza Campaniei din anul 1916

Organizator și moderator secțiune:

Col. (r) Prof. Univ. Dr. Ion Giurcă,  Statul Major General al Armatei României, Revista ,,Gândirea Militară Românească”

Prezintă:

I.

Joi, 25 august 2016, orele 15:00-17:00 

Sala Augustin Maior, UBB, clădirea centrală, str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.

Lect. Univ. Asoc. Dr. Alin Spânu (Universitatea din București, Facultatea de Istorie)

Pregătirea informativă a intrării României în Războiul de Întregire

Începând din 1914 Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale a acționat pentru culegerea de informații din medii de interes, atât din țară, cât și din străinătate. Au fost trimiși agenți în toate statele aflate în conflict, dar și în cele neutre, pentru a transmite date de interes pentru decidenții politici.

Pe măsura trecerii timpului, materialele analitice ale Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale au devenit din ce în ce mai profesioniste și mai anticipative, cu un caracter realist. Agenții din străinătate au raportat despre situații politice, militare, economice și sociale, stări de spirit, nemulțumiri latente sau vizibile, evoluții tehnice pe câmpurile de luptă ș.a. Pe baza acestora guvernul român a luat unele din deciziile sale, inclusiv ieșirea din neutralitate.

Dr. Dan Prisăcaru (Ministerul Apărării Naţionale, Revista Gândirea Militară Românească)

Starea armatei României la declanşarea Primului Război Mondial. Măsuri de creştere a nivelului de pregătire şi înzestrare întreprinse în perioada iulie 1914-august 1916

La izbucnirea primei conflagraţii mondiale, nivelul de pregătire şi înzestrare a Armatei Române era departe de cerinţele desfăşurării cu succes a unor operaţii militare ce aveau ca scop strategic reîntregirea naţională. Deşi sub presiunea deteriorării situaţiei de securitate din Europa, bugetul pentru apărare a fost majorat prin contractarea de credite extraordinare, cruda realitate a situaţiei armatei îi era sintetizată, în toamna anului 1914, preşedintelui Consiliului de Miniştri, Ion I.C. Brătianu, astfel: ,,Armata noastră este departe de a fi gata pentru război şi pregătirea ei n-ar putea fi realizată decât cu mari greutăţi şi după un timp relativ lung”. Măsurile de redresare în acest domeniu, întreprinse în perioada iulie 1914-august 1916, au rezolvat doar parţial nevoile mari impuse de angajarea ţării într-un război pe două fronturi, împotriva unor armate superior înzestrate tehnic şi material, care aveau deja experienţa a doi ani de confruntări pe câmpurile de luptă.
După cum se cunoaşte, campania din 1916 a armatei române se va încheia cu pierderea a 2/3 din teritoriul naţional, evacuarea la Iaşi a conducerii Statului Român şi stabilizarea frontului la porţile Moldovei. Printre multiplele motive care au condus la această situaţie dramatică se numără şi starea precară de înzestrare şi pregătire a Armatei Române. Aceste deficienţe, cu caracter de perenitate, din nefericire, vor fi suplinite, în 1916, 1917 şi ulterior, de eroismul şi spiritul de sacrificiu al ostaşului român. De îndelunga lui răbdare şi rezistenţă în faţa lipsurilor şi greutăţilor de tot felul, de dragostea lui profundă pentru pământul țării, pe care l-a apărat cu credinţă neclintită şi pentru care şi-a dat viaţa.

Prof. Univ. Dr. Ion Giurcă (Universitatea Hyperion din București)

Campania armatei române din anul 1916. Realizări și eșecuri

 Intrarea României în prima conflagrație a secolului al XX-lea, alături de statele Antantei, a fost o decizie politică necesară, riscantă, care s-a dovedit, în cele din urmă, benefică. Scopul politic și militar al intrării în război a fost realizat, deși campania din anul 1916 a fost un eșec, datorat unor cauze obiective și subiective, pe care încercăm să le scoatem în evidență. Eșecul unor acțiuni militare ale armatei române, în primul an de război, au fost determinate și de deciziile politice și militare eronate adoptate după 15/28 august, de slaba pregătire a comandamentelor și unităților pentru ducerea operațiilor la nivelul anului 1916. Campania din anul 1916 a fost, din păcate, o bună posibilitate de evaluare a capabilităților factorilor de decizie politică și militară, a comandamentelor și forțelor luptătoare, a oferit lecții învățate pentru viitorul imediat.

Prof. Univ. Dr. Asociat Vasile Popa, Asist. Univ. Dr. Cosmin Ioniță (Universitatea din București, Facultatea de Istorie)

 Relații militare româno-ruse din 1916: Câteva considerații

Cercetarea propusă reprezintă un inventar al relațiilor militare dintre Rusia și România în anul 1916. Deși sursele utilizate oferă informații sensibil diferite, analiza se concentrează pe una dintre temele evitate în istoriografia națională, în ciuda importanței pe care o are în înțelegerea participării Vechiului Regat în conflictul mondial. Inventarierea surselor edite și inedite cu privire la relațiile de comandament dintre cele două state aliate reliefează o serie de diferențe de abordare a frontului de către decidenții români și ruși. Pe lângă problematica numărului de soldați ruși care ar fi trebuit să fie dislocați pe frontul românesc, o problemă sensibilă a fost cea a stabilirii liniei de contact cu adversarul. Dacă linia frontului a fost privită de autoritățile ruse ca o eroare strategică a românilor, pentru decidenții români, retragerea pe un front mai ușor de apărat însemna o imposibilitate social-politică. Mai mult, analiza a demonstrat că cei doi aliați au menținut o tendință de tergiversare, aspect ce a limitat impactul operațiilor militare româno-ruse. În final, o atenție specială va fi acordată imaginii armatei ruse și a comandantului acesteia.

Comandor (r) Conf. Univ. Dr. Sârbu Marian (Colegiul Nautic Român, Constanța)

Participarea Forțelor Navale Române la campania anului 1916

Către sfârşitul perioadei de neutralitate, la nivelul conducerii Ministerului de Război şi al conducerii categoriilor de forţe armate, deci implicit şi în Comandamentul Marinei Militare, s-au luat măsuri pentru realizarea dispozitivului de luptă final, precum şi pentru intensificarea pregătirii marilor unităţi pentru intrarea în război. Misiunile indeplinite de Marina Militară în campania anului 1916 au fost urmatoarele: 1. Atacul executat prin surprindere la Rusciuk de către navele flotilei române asupra flotei austro-ungare; 2. Apărarea capului de pod Turtucaia; 3. Apărarea capului de pod Silistra; 4. Acoperirea litoralului Mării Negre intre Balcic și Chilia Veche ; 5. Acoperirea cursului Dunării; 6. Planificarea, organizarea și realizarea manevrei de la Flămânda ; 7. Sprijinul flancului drept al armatei de uscat din Dobrogea de către unităţile de marină ; 8. Acţiunile de luptă ale navelor flotei de operaţiuni româno-ruse pe timpul restabilirii frontului din Dobrogea pe linia Rasova- Cobadin ; 9. Continuarea luptelor pe Dunăre în perioada octombrie-decembrie 1916. Pe timpul acestor misiuni, navele Marinei Militare au executat diverse acțiuni specifice precum: atacul cu torpila; instalarea unei estacade pentru bararea cursului navigabil al Dunării; lansarea unor baraje de mine; instalarea unor staţiuni de lansat torpile; protejarea trupelor de uscat prin angajarea tunurilor de la bordul monitoarelor asupra bateriilor și trupelor inamice; debarcarea unor detașamente de marinari inarmați cu mitraliere care au desfășurat acțiuni de recunoaștere și au acționat asupra trupelor inamice; acțiuni de hărțuire ale vedetelor asupra trupelor inamice aflate pe malul fluviului.

Un adevăr incontestabil este acela că sufletele şi caracterele se întăresc prin lupta grea a vieţii. A fost necesară lecţia aspră a înfrângerii ca să înţelegem că avem datorii sfinte care nu se pot plăti decât cu lumina inteligenţei, cu puterea braţului şi cu jertfa sângelui, sacrificii care au stat la baza actului de la 1 decembrie 1918.

II.

Joi, 25 august 2016, orele 18:30-20:00 

Sala Augustin Maior, UBB, clădirea centrală, str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.

Drd. Daniel Silviu Niculae (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”)

Spionajul românesc în Bulgaria (1915 -1916)

Odată cu declanșarea războiului în 1914 cele două state despărțite de Dunăre, Romȃnia și Bulgaria, și-au declarat neutralitatea. Fiecare a condiţionat acest statut de anumite cereri politice agreate în principiu de Marile Puteri aflate în conflict. România a inițiat negocieri cu Antanta începând din 1914, după ce ministrul român la Petrograd a primit un proiect de tratat de alianţă care accepta, între altele, revendicările Bucureștiului asupra Transilvaniei și Bucovinei.

În ceea ce privește Bulgaria, stat atras în orbita Puterilor Centrale, Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale a trimis agenți de informații pentru a raporta situația politică de la Sofia. În aprilie 1915 un agent român a raportat că politica externă a devenit „un department al Ballplatzului din Viena. Toate ordinele vin de la ministrul de externe Burian, care le transmite d-lui Karaovscki ministrul Austro-Ungariei la Sofia”. Cu alte cuvinte, Puterile Centrale au creat cadrul pentru a susține cererile bulgare privind acordarea de sprijin politic și militar pentru realizarea pretenţiilor teritoriale, inclusiv cele cu referire directă la Dobrogea romȃnească. Aflate în tabere diferite, cele două state vecine își urmăreau reciproc toate mișcările din viaţa politică internă și internaţională, descrise în rapoartele agenţilor de informaţii infiltraţi în diferite medii sociale din cele două ţări.

Conf. Univ. Dr. Gavriil Preda (Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, București)

Colaborarea de comandament a României cu puterile Antantei în Campania din anul 1916

Intrarea României în război s-a realizat în urma unor negocieri dificile duse de guvernul de la București cu puterile Antantei. Chestiunile care au dominat problematica negocierilor au fost fixarea viitoarelor frontiere ale statului român și colaborarea militară. Cooperarea militară a armatei române cu cele aliate a fost stabilită prin Convenția militară semnată la 4/17 august 1916. Documentul respectiv preciza criteriile care asigurau o cooperare eficientă: independența organizatorică a armatei române, comandament național asupra forțelor armate, participarea cu statut egal la consfătuirile de comandament inter aliate, detașarea reciprocă de misiuni militare și stat major pe lângă marile cartiere generale, aprovizionarea constantă cu muniție și material de război a armatei române de către puterile Antantei. Campania din anul 1916 de pe frontul românesc a evidențiat o respectare parțială a acestor prevederi, cu consecințe dramatice pentru evoluțiile militare de pe fronturile din România.

Dr. Mircea Tănase (Revista Gândirea militară românească, Statul Major General, Ministerul Apărării Naţionale)

Lecţii învăţate” din Războiul de Întregire a României în atenţia teoreticienilor militari români

 În perioada 1916-1920, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, a fost sistată apariţia revistelor militare. Publicistica militară a fost continuată însă de ziarul România, editat la Iaşi de Marele Cartier General, şi condus de Mihail Sadoveanu (director) şi Octavian Goga (prim redactor). După încheierea războiului, nevoia abordării în presă a învăţămintelor desprinse din campanile desfăşurate şi de promovare a ideilor referitoare la apărarea naţională, organizarea şi pregătirea de viitor a armatei, a determinat conducerea superioară a armatei să dispună reapariţia revistei România Militară, sub conducerea Marelui Stat Major. În consecinţă, din ianuarie 1921, revista şi-a reluat locul în fruntea presei militare, poziţie din care a stimulat preocupările pentru problemele teoriei militare, abordând marile probleme, conceptuale şi de orientare, ale sistemului naţional de apărare, în special privind reaşezarea organismului militar pe baze moderne, pregătirea populaţiei pentru apărare, mobilizarea potenţialului militar, demografic şi material al ţării. În acelaşi timp, au reapărut revistele armelor şi serviciilor, precum şi o serie de publicaţii noi, care şi-au orientat demersul publicistic spre detalierea cadrului general la specificul componentelor puterii armate.

Rezultatele războiului, dar şi lecţiile învăţate în urma acestuia, au generat ample discuţii, în care numeroşi autori militari, dar nu numai, şi-au propus să supună criticii greşelile făcute şi cauzele care le-au generat, dar şi să generalizeze această experienţă.

Primul Război Mondial a produs mutaţii importante atât în planul structurilor militare, cât şi în cel al gândirii militare. Chiar dacă este vădită orientarea dezbaterilor spre nevoile imediate, dar şi de perspectivă, ale forţelor armate, publicistica militară s-a dovedit a fi un real promotor al progresului teoriei şi ştiinţei militare, un interes major fiind acordat dezbaterilor asupra problemelor generale ale războiului şi armatei, doctrinelor, strategiei şi tacticii militare, rolului diferitelor arme, organizării armatei şi instruirii trupelor. Un domeniu cu rezultate relevante a fost cel al istoriografiei militare, unde, în afară de cercetarea istorică propriu-zisă, s-a pledat pentru susţinerea şi afirmarea istoriei militare ca domeniu special al ştiinţelor militare.