Anul 1918 în Istoria Românilor

Organizatori și moderatori secțiune:

Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane, 

Conf. Univ. Dr. Habil. Gheorghe Cojocaru, Institutul de Istorie al Academiei de Științe al Moldovei, Chișinău

Prezintă:

I.

Vineri, 26 august 2016, orele 09:00-11:00 

Sala Călugăreanu, UBB, clădirea centrală str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.

Drd. Ionel Sigarteu (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)

Colaborarea româno-cehă în Rusia 1918-1920

Acest studiu reflectă evoluția relațiilor româno-cehe de pe teritoriul Rusiei după încheierea păcii de la Brest-Litovsk, din 1918. Abandonul rusesc a schimbat situația naționalităților din Monarhia Austro-Ungară, care se aflau în prizonierat încă din anul 1914. Legiunea Ceho-Slovacă a servit intereselor guvernului rus imperial, dar schimbarea regimului politic a dus la întreruperea legăturilor juridice cu boloșevicii, care nu mai doreau continuarea războiului. În același timp, recrutarea românilor din Transilvania și Bucovina, pentru a întări frontul româno-rus a fost întreruptă,  iar România a semnat pace separată. Pentru ca românii și cehii să-și continue lupta începută în sprijinul aliaților, Franța le-a oferit posibilitatea de a lupta pe teritoriul său împotriva Puterilor Centrale. Voluntarii români au fost organizați militar și finanțați de către cehi. Complicațiile internaționale și cele apărute la nivel regional au reținut aceste trupe în Siberia, fiind implicate în războiul civil din Rusia. Colaborarea militară româno-cehă a urmărit destrămarea Monarhiei Austro-Ungare și formarea României Mari și a Cehoslovaciei.

Radu Petrescu-Muscel (Societatea de Ştiinţe Istorice din România,  Institutul Român de Genealogie şi Heraldică “Sever Zotta”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Fundaţia Culturală “Memoria”)

Rolul clujenilor Amos Frâncu și Emil Dandea în cadrul Revoluției de la 1918

Prezentul studiu are menirea de a pune în valoare documente inedite privind Revoluţia din 1918, identificate în arhivele româneşti şi străine. Gravele convulsii prin care trece Imperiul Austro-Ungar, dizolvat în preajma Armistiţiului din 11 noiembrie 1918, afectează profund şi o Transilvanie în care atât maghiarii, cât şi germanii îşi înfiinţaseră Senate Naţionale subordonate proaspăt înfiinţatului guvern budapestan condus de contele Mihaly Karolyi. Graţie eforturilor depuse de câteva mari personalităţi ale românilor, diferite ca vârstă, dar solidare prin acţiuni, precum Dr. Amos Frâncu şi Emil Dandea, se realizează rapid în zonă echilibrul necesar evitării anarhiei. Eficienta colaborare a acestora în cadrul Senatului Naţional Român şi al Legiunii Române din Cluj contribuie decisiv la formarea de consilii locale şi gărzi naţionale române, făcând imposibilă coagularea în regiune a unei rezistenţe puternice, de natură să pună în pericol atât înaintarea armatei regale române, care respecta liniile demarcaţionale succesive stabilite la Paris, dar şi succesul ofensivei din aprilie 1919, acţiune menită să consolideze hotărârile luate în cadrul adunării cu caracter plebiscitar de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.

Ulterior, viaţa îi supune pe amândoi la încercări de cu totul altă natură, iar cariera avocatului Amos Frâncu o ia pe o pantă descendentă, prin repoziţionarea sa ca apărător şi tribun al moţilor săi iubiţi în urma marginalizării sale de către conducerea Partidului Naţional Român, în timp ce Emil Dandea părăseşte Clujul şi devine unul dintre cei mai importanţi primari ai Târgu-Mureşului.

CS Coord. Dr. Constantin Ungureanu (Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Moldova)

Unirea Bucovinei cu România, în 1918

În ajunul declanşării Primului Război Mondial, Bucovina devenise o provincie multietnică şi multiconfesională, iar românii reprezentau ceva mai mult de o treime din populaţie. În timpul războiului, Bucovina a fost grav afectată de operaţiunile militare, fiind de trei ori ocupată parţial de armata rusă. Bucovina a reprezentat un mare interes pentru statele din zonă. Monarhia Austro-Ungară dorea păstrarea şi chiar extinderea provinciei cu teritorii din nordul Basarabiei şi Moldovei. Rusia, mizând pe elementul slav din Bucovina şi pe interese geostrategice, pretindea obţinearea întregii provincii sau cel puţin a părţii de nord a acesteia. Guvernul de la Bucureşti, apelând la dreptul istoric şi criteriul etno-demografic, dorea integrarea întregului ţinut la România. Ucrainenii din Bucovina doreau împărțirea provinciei pe criterii etnice și alipirea părții de nord-vest la Ucraina.

Prăbuşirea imperiilor ţarist şi habsburgic, precum şi unirea Basarabiei cu România, au creat condiţii favorabile pentru afirmarea mişcării naţionale româneşti din Bucovina. La 27 octombrie 1918, a avut loc la Cernăuţi o adunare a reprezentanţilor românilor bucovineni, unde care s-a proclamat Adunare Constituantă şi a decis „unirea Bucovinei integrale cu celelate ţări româneşti într-un stat naţional independent”. La 28 noiembrie 1918 s-a întrunit Congresul General al Bucovinei, care a hotărât unirea necondiţionată a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României. În timpul desfășurării Conferinței de Pace de la Paris au fost puse în discuție hotarele Bucovinei, delegația americană pledând inițial pentru decuplarea unei părți din nord-vestul provinciei. După aproape un an de negocieri, era recunoscută oficial unirea Bucovinei, în vechile sale hotare, cu România.

Conf. Univ. Dr. Habil. Gheorghe Cojocaru (Institutul de Istorie al Academiei de Științe al Moldovei, Chișinău)

Contextul intern și internațional al Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918

Vor fi analizate circumstanțele istorice și factorii interni și externi care au concurat la actul Unirii teritoriului dintre Prut și Nistru cu patria-mamă, România, după cum și rolul forțelor care au încercat să respingă sau să conteste această opțiune. Va fi reliefat caracterul deschis și democratic al votului Sfatului Țării în favoarea Unirii, ca singură modalitate de salvgardarea a integrității teritoriale a Basarabiei, a asigurării unui climat de pace și securitate în ținut. Vor fi abordate aspectele recunoașterii internaționale a suveranității statului român asupra provinciei sale răsăritene.

Lect. Univ. Dr. Mihai Alexandrescu (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)

Strategia de negociere a României la Conferinta de Pace de la Paris (1919)

Încă din ultimele luni ale anului 1918, statele europene au început să își creioneze poziția lor în viitoarele negocieri de pace. În tot acest timp, România încerca să își regăsească echilibrul politic intern, însă în această perioadă a avut loc confruntarea dintre două modele diferite de abordare a poziției viitoarei delegații române la negocierile de pace. Aceste două abordări au avut un impact important asupra rezultatelor negocierii.

Prof. Univ. Dr. Habil. Marcela Sălăgean (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)

 ”Chestiunea reparațiilor. Ce s-a făcut până acum. Ce ar trebui să se mai facă”. Negocieri și demersuri diplomatice românești în Comisia Reparațiilor la sfârșitul Primului Război Mondial

Se ştie că la Conferinţa de la Spa s-a oferit României 1% din suma globală pe care Germania a trebuit să o plătească ca reparaţii Aliaţilor, şi un alt coeficient, ce urma a fi determinat ulterior, din plăţile Austriei, Ungarie şi Bulgariei. România a protestat faţă de acea decizie…..Prezentarea de față are în atenție evocarea activităţii unui reprezentant al diplomaţiei româneşti, într-una din cele mai importante perioade ale istoriei noastre. Este vorba de perioada în care s-au discutat şi semnat Tratatele de Pace din 1919-1920 şi, mai ales, de participarea la dezbaterile şi deciziile Comisiei Reparaţiilor care au avut loc după semnarea Păcii.

II.

Vineri, 26 august 2016, orele 15:00-17:00 

Sala Călugăreanu, UBB, clădirea centrală str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.

Asist. Cercet. Dr. Andreea Dăncilă Ineoan (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației)

Istoriografia revoluției transilvănene de la finele Marelui Război

Pentru o parte considerabilă a Europei Central-Răsăritene, sfârșitul Primului Război Mondial nu a însemnat automat recuplarea pașnică la proiectele de refacere a societăților beligerante. Dimpotrivă, în aceste spații se consumă începând cu toamna anului 1918 o serie de mișcări violente de tranziție care au fost înregistrate de scrisul istoric sub sintagma revoluțiilor – sociale, politice ori naționale, în funcție de mizele contextului în care acestea se desfășurau.

Revoluția transilvăneană cuprinde setul de manifestări ce au loc de la sfârșitul lunii octombrie a anului 1918 și până la intrarea armatei române în zonă, interval la finele căruia se produce un transfer de putere – în viziunea multor sociologi, criteriul ultim ce validează cu certitudine fenomenele revoluționare-, dar și un transfer de proiect, responsabil de multe din orientările ulterioare ale elitei transilvănene.

 Dacă scrisul istoric legitimant al interbelicului a impus o grilă de lectură cu puternice conotații naționaliste revoluției transilvănene, în comunism acest proces va prelua sensuri istorice noi, ideologizându-se puternic și încărcându-se până azi prin aceste valuri succesive de discurs.

 La centenarul Marelui Război, propunem un inventar al abordărilor istoriografice referitoare la acest moment de tranziție, dar și un exercițiu de chestionare critică a unei etichete rezistente până în prezent fără unele argumentații imperios necesare, aceea a revoluției transilvănene.

Dr. Suzana Bodale (Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naţionale ale României)

Necesitatea şi planul editării documentelor deţinute de Arhivele Naţionale din Iaşi referitoare la situaţia oraşului în anii Marelui Război

Anii Primului Război Mondial au lăsat urme adânci în istoria centenară a oraşului Iaşi, fiind unii dintre cei mai dramatici din întreaga sa existenţă. De obicei, această problemă este abordată, mai ales, din punctul de vedere al istoriei politice, analizându-se fenomenul mutării instituţiilor centrale, precum şi (foarte sumar) fenomenul refugiaţilor. Pe de altă parte, documentele de la Arhivele Naţionale redau o multitudine de nuanţe care se pretează la cercetarea unor fenomene sociologice, de istorie locală, a mentalului colectiv, a vieţii private, a  ideologiei ş.a.m.d. Oraşul a trebuit, pe de o parte, să se includă în planul de mobilizare generală, să accepte rechiziţiile, dar, în acelaşi timp, să organizeze şi să susţină financiar numeroase spitale de război pentru răniţii aliaţi ruşi, să asigure populaţiei locale şi refugiaţilor resurse alimentare, lemne pentru iarnă, adăposturi etc. În fiecare zi, primăria era obligată să se adapteze rapid şi să găsească soluţii pentru epidemii, necesitatea funcţionării instituţiilor, continuarea procesului educaţional, supravieţuirea celui cultural etc.

Realizarea unor studii în acord cu aceste direcţii de cercetare se loveşte însă de unele probleme tehnice, în sensul că documentele nu sunt editate, ele fiind împărţite în mai multe fonduri şi colecţii de arhivă, precum Primăria Iaşi, Prefectura Judeţului Iaşi, Asociaţia cercetaşilor, Colecţia Stampe şi fotografii, Colecţia Planuri şi hărţi, Fondul familiar Maximilian Hacman, Fondul personal Erast Tarangul ş.a.. Astfel, se întârzie cercetarea trebuind, mai întâi, să se aloce mult timp depistării surselor informaţiei. Aici, apare misiunea Arhivelor Naţionale, cărora le revine şi obligaţia valorificării patrimoniului cultural pe care îl deţin prin publicarea unui corpus de documente referitoare la Marele Război, iar tema supusă prezentului studiu se poate dezvolta chiar în mai multe volume.

Dr. Ioan Popa (Colegiul Naţional “Samuel Von Brukenthal”, Sibiu)

Apartenenţă socială și expunere la risc în contextul Primului Război Mondial

Valorificarea Anchetei desfăşurate de ASTRA în 1922, printr-un instrumentar metodologic specific sociologiei oferă istoricului perspective relevante asupra relaţionării dintre statutul social şi expunerea la risc într-un context conflictual precizat. Capacitatea sursei documentare de a identifica fenomene sociale pe bază de coeficienţi constituie totodată o probă în sprijinul credibilităţii ştiinţifice a acesteia. Studiul urmăreşte impactul direct al Primului Război Mondial asupra elitelor (preoţi, învăţători, studenţi, avocaţi, comercianţi), dar şi asupra ţărănimii româneşti transilvănene. Au fost prelucrate statistic datele furnizate de comitatele/judeţele Alba de Jos, Braşov, Făgăraş, Odorhei, Sibiu, Târnava Mare, Târnava Mică şi Trei Scaune. Analizele au luat în considerare patru variabile: „Implicarea în mişcările impuse de război” (categoriile scalei: mobilizaţi pe front; mobilizaţi în spatele frontului; arestaţi/deportaţi; refugiaţi), „Soarta îndurată în timpul războiului” (categoriile scalei: morţi pe front; morţi în spital/temniţă/pribegie; dispăruţi; invalizi; răniţi, dar însănătoşiţi; deplin sănătoşi), „Recunoaşterea meritelor militare” (categoriile scalei: decoraţi; nedecoraţi) şi „Impactul direct al războiului asupra familiei” (categoriile scalei: văduve; orfani). Concluziile profilează perspective de expunere la risc asociate status-ului social sau etnic. Prin dimensiunile sale, aria acoperită de cercetare permite extinderea concluziilor la scara întregii populaţii româneşti din Transilvania şi conturarea specificului comitatelor aflate în proximitatea Regatului României.

Dr. Ioana Elena Kisanovici

Relația dintre cenzură, propagandă și demografie în Transilvania Primului Război Mondial

Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria universală și națională. A fost momentul în care autoritățile au folosit cenzura și propaganda, uneori excesiv, cu scopul de a controla mentalitatea și comportamentul populației, ceea ce s-a și întâmplat. Cu toate acestea, nu a fost singurul efect asupra populației. Se poate observa că a avut impact și asupra aspectului demografic. Influențând mentalitatea pupulației, nu a schimbat doar percepția asupra războiului, ci și cea asupra termenului de familie. În acest caz, putem vorbi atât despre încheierea căsătoriilor, cât și despre conceperea și nașterea copiilor. Tot la categoria demografie putem vorbi și despre dezertări, care pot fi încadrate la mișcările de populație, și care, mai ales în ultimii doi ani de război, au fost influențate de propaganda „inamicului”, în special cea din Vechiul Regat. În prezentarea de față o să conturez un tablou al interrelaționării dintre cenzură, propagandă și demografie, în Transilvania, în timpul Primului Război Mondial. Este important de observat că elementul demografic a fost influențat și de alte aspecte, indirecte, în afară de efectul direct al războiului.

Dr. Eugen Mioc (profesor, Liceul Teoretic din Buziaș)

România în timpul Marelui Război. O nouă abordare istoriografică

Începând cu anul 1883 și până la izbucnirea Primului război mondial, România a fost aliata Puterilor Centrale (Tripla Alianță). Deși istoriografia română de după 1918 a minimalizat această alianță numind-o ,,de conjunctură” ea a asigurat Vechiului Regat integrarea politică, militară și chiar economică în Europa centrală și de vest, dacă judecăm după criteriile geo-politice actuale. Mai mult, i-a asigurat protecție față de Rusia care, numai pe parcursul secolului XIX, a exercitat asupra teritoriilor românești patru ocupații militare efective, iar în 1878 a amenințat din nou România cu ocupația. În contextul izbucnirii Primului război mondial, politicienii români aflați la guvernare s-au văzut puși într-o situație dificilă. Onoarea le dicta să-și îndeplinească obligațiile militare față de Germania și Austro-Ungaria. Rațiunea de stat le spunea însă că, în acest fel, unificarea tuturor teritoriilor locuite majoritar de români nu va mai fi posibilă. S-a ales o soluție de compromis: neutralitatea. A fost o soluție bună care a ferit România, timp de doi ani, de mari pierderi umane și materiale.

În vara anului 1916, rațiunea de stat a triumfat și România a intrat în război împotriva foștilor aliați. Dacă exceptăm bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, Armata română nu s-a comportat însă prea meritoriu în Marele Război. Acest lucru este deasemenenea ocultat de istoriografia română tributară încă unui fals patriotism. În aprilie 1918 România se recunoștea învinsă și încheia pace separată cu Puterile Centrale, lucru interzis de tratatele încheiate cu Antanta în august 1916. Reintrarea în război pe 8 noiembrie 1918, a fost mai mult un gest simbolic căci, războiul practic se încheiase. Austro-Ungaria încheiase armistițiul cu Antanta pe 3 noiembrie, iar Germania va face același lucru pe 11 noiembrie.

Faptul că România a reușit, după un război pierdut și o pace separată pe care nu avea dreptul să o încheie, să-și desăvârșeașcă unificarea națională, reprezintă unul dintre miracolele istoriei, miracol de care țara noastră nu a mai avut parte de atunci și până în prezent.

Dr. Marius-Mircea Mitrache (Universitatea Babeș-Bolyai)

Centenarul Marelui Război și modelul francez de digitalizare și valorificare a surselor istoriografice și iconografice pentru construirea unei memorii colective

Centenarul Marelui Război a declanșat în Franța, în anul 2014, un ciclu de evenimente menite pe de-o parte să comemoreze evenimentele istorice legate de participarea Franței în prima conflagrație mondială, și pe de altă parte să readucă în atenție publicului dimensiunea umană a tragediilor personale. Dar și naționale, pe care acest război le-a presupus pentru societatea franceză. Sarcina acestei misiuni a fost preluată de un consorțiu de parteneri ce regrupează instituții de stat, fundații și asociații de profil, muzee și alți actori non-guvermanentali. Încă de la început abordarea acestui consorțiu a constat în privilegierea unei dimensiuni pedagogice, de natură educativă, prin redarea memoriei colective a destinelor individuale a participanților la război, favorizând micro-istoriile acestora, plansându-se la confluența dintre ideile lui Pierre Nora, cu al său concept, lieux de mémoire, și  cele ale lui Marc Bloch care pune accentul cercetării pe individual și social. Un aspect important al acestei abordări este digitalizarea surselor istoriografice și iconografice tocmai pentru a asigura accesibilitatea lor, eficientizarea folosirii lor, dar și conservarea lor într-un context ce favorizează tot mai mult așa-numita societate de cunoaștere digitalizată. Acest proces de digitalizare face parte dintr-o strategie pe mai multe paliere care vizează atât cercetătorii specializați, dar și persoanele obișnuite, care au șansa să participe la o istorie interactivă prin contribuția cu arhive personale. Urmărindu-se în cele din urmă crearea a unei rețele europene pentru o comprehensiune mutuală a experiențelor individuale și naționale pe care le-a presupus Primul Război Mondial. Scopul acestei prezentări este de a arăta cum modelul francez își propune prin intermediul digitalizării să construiască o memorie colectivă a dramelor personale ca parte a unui context național și continental, urmărind nu doar conservarea arhivistică, cât mai ales sensibilizarea publicului larg la tragediile personale din timpul Marelui Război și la fragilitatea vieții în fața marilor catastrofe ale istorie.