Noi direcții în cercetarea, interpretarea și promovarea neoliticului și eneoliticului din România
Zona geografică a sud-estului european este una dintre cele mai bine locuite în vremurile străvechi. În jurul anului 7.300-7.200 cal BP comunități orientale încep o pătrundere bine susținută spre acest areal. Aceasta, deoarece clima de aici devine temperată și este extrem de propice vieții mai îmbelșugate, pentru purtătorii noilor tehnologii de supraviețuire specifice agricultorilor și crescătorilor de animale neolitici. Că aceste condiții sunt de lungă durată, o demonstrează cei aproximativ 2.000 de ani de viețuire a neoliticului și eneoliticului aici. În România s-au definit atât culturi arheologice corelate cu altele din jur, cât și culturi arheologice specifice spațiului nostru geografic. În ultimii ani, specificul acestora este tot mai bine definit. Etape deosebite ale momentului sunt: colonizarea primelor comunități neolitice; evoluția, în primele etape, în conexiune cu marea civilizație a coloniștilor și evoluția – de-a lungul neoliticului timpuriu – și, mai apoi, formarea unor civilizații regionalizate, în neoliticul dezvoltat; apariția unor noi tipare de viață (fortificații; sanctuare; case cu etaj; arhitectură evoluată; apariția unor noi ocupații și tehnologii); apariția metalurgiei cuprului și aurului și formarea eneoliticului (epoca cuprului; perioada epocii cuprului); spre sfârșitul perioadei, schimbări climatice care au dus la noi evoluții, încetul cu încetul, spre alte tehnologii de supraviețuire. Important este și faptul că, în ultimul timp, se definesc cu perseverență și acuratețe specificități ale vieții neoliticilor din zona noastră: credințele religioase, sanctuarele, manifestări legate de acestea; specificul arhitecturii; comunicarea informațiilor prin mijloace non-verbale (semne sau obiecte cu proprietăți specifice).
Organizator și moderator: Prof. Univ. Dr. Sabin Adrian Luca, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dacia romană
Secţiunea îşi propune prezentarea şi promovarea cercetărilor de istorie romană vizând diverse aspecte de natură economică, socială, politică, culturală, religioasă, militară ş.a., de a asigura un cadru de dezbatere academică privind problemele rezultate din cercetarea acestui segment al istoriei vechi. Ca urmare, se vor supune atenţiei specialiştilor şi tuturor celor interesaţi de civilizaţia antichităţii o serie de studii şi comunicări cu o tematică diversă, dar însumând de fapt şi reprezentând contribuţii la istoria Daciei romane.
Se doreşte formularea unor puncte de vedere şi sugestii privind abordarea relaţiei tradiţie – inovaţie în cercetarea istorică a perioadei în discuţie. Secţiunea trebuie privită şi ca un îndemn şi o invitaţie de a investiga şi dacă este cazul, de a regândi unele aspecte ale istoriei Daciei romane. Cum cercetarea nu se încheie niciodată, ci este reluată de fiecare generaţie de cercetători, argumentele şi contraargumentele pot continua. Având suportul unor cercetări ştiinţifice de nivel înalt, al abordărilor teoretice şi metodologice, se are în vedere formularea unor opinii pertinente care să contribuie la mai buna cunoaştere a istoriei Daciei romane, prin schimbul de valori la nivel naţional şi internaţional.
Organizator și moderator: Prof. Dr. Cristian-Claudiu Filip, Liceul Teoretic „Octavian Goga”, Huedin
Metodologie și metode, analiză și interpretare în arheologia mileniului III în România
Marile dezbateri teoretice ale secolului XX, din arheologia mondială, n-au pătruns la vremea lor în România. Dar asta nu înseamnă că trebuie în continuare să ne prefacem că ele n-au existat. Din contră, ar fi indicat să preluăm din metodologia și din regulile procesualismului, dar și din curentul post-procesualist. Reacția științifică îndreptată împotriva abordărilor tradiționale cultural-istorice și descriptive ale trecutului material a generat în anii ’60 ai secolului XX așa-numita “Noua Arheologie” sau arheologia procesualistă. Reacția noii arheologii a dus la un proces de raționalizare, o reacție la adunarea de fapte, la narațiunea literară și la categorii obișnuite și concepte neexaminate ale arheologiei tradiționale. Această raționalizare a luat forma investigației metodologice, o căutare a metodelor sau abordărilor care să ofere o mai bună, mai completă, mai obiectivă viziune asupra trecutului. Astăzi, prospecțiile geofizice, scanările aeriene laser (LiDAR), imaginile satelitare, analizele GIS sunt metode indispensabile de detectare și stabilire a amplorii habitatului antic, iar statistica, palinologia, fotogrametria, analiza pe bază de izotopi stabili, spectroscopia cu raze X, etc. sunt tehnici frecvent utilizate în reconstrucția peisajului antic și în descifrarea materialelor arheologice. Nici mintea omului antic n-a rămas neglijată, o nouă metodă de cercetare făcându-și apariția, arheologia cognitivă și implicarea neuroștiințelor. Doar făcând efortul de a ține pasul cu această explozie de noi metode și tehnici interdisciplinare i se poate asigura arheologiei din România un viitor în mileniul al III-lea.
Organizator și moderator: Prof. Univ. Dr. Coriolan H. Oprean, Institutul de Arheologie și Istoria Artei, Academia Română, Cluj-Napoca
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Arheologie, istorie și informatică în cercetarea monumentelor ecleziastice medievale – ArhInMed
Cercetarea arheologică și istorică a monumentelor ecleziastice medievale din Transilvania a produs un volum uriaș de informații, cu precădere de natură a contribui mai ales la creionarea evoluției planimetrice a acestora. Integrarea unor tehnici și unelte specifice informaticii și topografiei mai ales în vederea obținerii unor informații suplimentare și/sau prelucrării datelor deja existente reprezintă o abordare relativ nouă în cercetarea românească. Prin prezentările din cadrul acestei secțiuni avem în vederea realizarea unei radiografii a stadiului cercetărilor referitoare la tematica menționată, precum și de a evidenția noile tendințe ale cercetării arheologice-istorice în ceea ce privește monumentul medieval.
Organizator: Prof. Univ. Dr. habil. Ioan Marian Țiplic, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu
Moderator: CS II Dr. Maria Emilia Țiplic, Institutul de Cercetări Socio-Umane, Sibiu
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Românii balcanici (aromânii şi meglenoromânii) – parte a istoriei sud-est europene şi a istoriei românilor
Populaţia aromână (în continuare, în cadrul acestei sintagme sunt subînţeleşi şi meglenoromânii), întâlnită astăzi în diverse zone ale arealului Peninsulei Balcanice – dar şi în alte părţi ale lumii, unde membri ai acesteia s-au stabilit în decursul ultimelor două veacuri – este continuatoarea vechii populaţii romanizate de la nord şi sud de Dunăre, pe altoiul căreia s-a format poporul român ca descendent al întregii Romanităţi Orientale. Fragmentarea unităţii Romanităţii Orientale, începând cu sec. VI, odată cu aşezarea slavilor la sud de Dunăre, a dus la dezvoltarea, la nord de Balcani a poporului român, prin componenta sa dacoromână, iar la sud, împinşi tot mai mult în josul Peninsulei Balcanice – unde au întâlnit, poate, alte insule romanizate –, şi-au continuat existenţa aromânii (numiţi în izvoarele medievale şi protomoderne vlahi). Idiomul dacoromânilor s-a dezvoltat şi îmbogăţit continuu, constituind baza în structurarea limbii literare române, în secolul al XIX-lea, în timp ce idiomul aromân s-a menţinut în faza de dialect al trunchiului lingvistic comun, moştenitor al Romanităţii Orientale. În secolele XIX-XX, conştiinţa individualităţii etnolingvistice a aromânilor a dus, sub influenţa acţiunii naţional-culturale a Statului Român (şcoli şi biserici, învăţământ şi slujbe în limba română) şi a eforturilor conjugate diplomatice (la 9 mai 1905, autorităţile otomane recunosc naţionalitatea română a vlahilor din cadrul Imperiului) la aşezarea a câtorva zeci de mii de familii la „fraţii din Ţară”, în România, în calitate de români originari din Balcani. Izvoare arhivistice (inclusiv diplomatice), presa vremii (inclusiv cea redactată de aromâni), relatări ale călătorilor străini şi români – sunt mărturii pe baza cărora se poate reconstitui trecutul istoriei românilor balcanici. (În cadrul Secţiunii pot fi incluse şi materiale privind istoria altor ramuri sud-dunărene, descendente ale dacoromânilor: timocenii şi istroromânii.)
Organizator şi moderator secţiune: Prof. Univ. Dr. Stoica Lascu, Universitatea “Ovidius” din Constanţa
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Comerţul exterior al Ţărilor Române în secolele XVI–XIX. Actualitatea, sursele şi perspectivele cercetării
«Comerţul exterior al Ţărilor Române în secolele XVI–XIX. Actualitatea, sursele şi perspectivele cercetării», secţiune ce îşi propune să prezinte stadiul actual şi perspectivele cercetării temei, pe temeiul evaluării critice şi a interpretării informaţiilor rezultate dintr-o consistentă serie de surse inedite, rodul studierii sistematice a unor fonduri arhivistice conservate în Marea Britanie, Italia, Austria, Croaţia, Franţa. Cercetările întreprinse în arhivele din Veneţia, Trieste, Viena, Dubrovnik; Londra, Nantes contribuie în mod semnificativ la cunoaşterea rolului negustorilor străini în evoluţia comerţului exterior al Ţărilor Române în răstimpul dintre secolul al XVI-lea şi finele veacului al XIX-lea, reconstituind importantele reţele comerciale, stabilite îndeosebi de către negustorii din Balcani pe baza legăturilor de rudenie şi a conexiunilor regionale, care în bună parte din perioada menţionată au controlat comerţul din Europa Răsăriteană pe distanţe medii şi lungi. Documentele inedite, numeroase şi consistente din punct de vedere informaţional, aduse în circuitul știinţific de autori, permit o mai bună înţelegere a mecanismelor de piaţă ale comerţului internaţional în Europa Răsăriteană, a asimilării instrumentelor capitaliste în administrarea negustoriei, a tipurilor şi cantităţilor de bunuri comercializate, dar şi a identităţii unora dintre principalii actori implicaţi în comerţul exterior al Ţărilor Române. Evoluţia comerţului exterior prin porturile de la Dunărea maritimă, din secolul al XVI-lea şi până în veacul al XIX-lea, constituie un indicator al fluctuaţiilor situaţiei politice şi economice regionale, precum şi al caracteristicilor dezvoltărilor pieţelor locale din spaţiul extracarpatic. Sursele noi valorificate de către autori îngăduie proiectarea unei imagini mult mai complexe a direcţiilor comerţului exterior românesc, reprezentând un pas înainte spre înţelegerea mai nuanţată a istoriei economice şi sociale a spaţiului nord-dunărean şi, în general, a rolului Europei Răsăritene în aprovizionarea cu materii prime a economiilor din Occident, care au găsit în această zonă şi o (relativ modestă) piaţă de desfacere pentru o parte a produselor lor finite. Comerţul exterior al Ţărilor Române, analizat în contextul situaţiei economice generale din Europa Centrală şi Răsăriteană, este indisolubil legat de rolul asumat de negustorii alogeni, proveniţi îndeosebi din Peninsula Balcanică şi din cea Italică, în viaţa economică şi politică a Principatelor în secolele XVI–XVIII. Odată cu pătrunderea capitalurilor occidentale în comerţul exterior al Principatelor Romane, apoi al Vechiului Regat, s-a înregistrat o firească deplasare a centrului de greutate al exporturilor către economiile dezvoltate ale continentului, creându-se premisele progresului economic şi instituţional, ale transformărilor specifice unui stat aflat pe drumul modernizării.
Organizator și moderator: Prof. Univ. Dr. Cristian Luca, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Economia și soccietatea Transilvaniei în Evul Mediu și epoca Principatului
Istoria economiei Transilvaniei în Evul Mediu și epoca Principatului este un teren destul de neglijat atât în spațiul istoriografic românesc, cât și în cel european. Secțiunea planificată dorește să adune prezentări care să trateze, fără constrângeri tematice, pe baza surselor editate și nepublicate, diferite aspecte ale trecutului economiei în regiunea și epoca amintită, și să ofere un prilej pentru discutarea problemelor prezentate.
Organizator și moderator: CS III Dr. Zsolt Simon, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Şincai”, Târgu Mureş
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Comunităţile istorice româneşti din vecinătatea României. Istorie şi perspective
Motto: Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. (Emil Cioran)
Prima ediție a Congresului Național al Istoricilor Români, organizată la Cluj-Napoca în perioada 25-28 august 2016, dincolo de obiectivele urmărite de organizatorii acestei manifestări ştiinţifice, eu personal o consider ca fiind şi un binevenit şi util schimb de experinţă, dar şi o fericită ocazie de cunoaştere reciprocă, a preocupărilor din domeniul cercetării istorice a românilor din afara României. Printre scopurile acestui congres trebuie să fie şi întărirea legăturilor dintre istoricii români din ţară şi cei din comunităţile istorice din afară. Secţiunea propusă are ca punct de plecare identificarea unei probleme de mare importanţă pentru formarea şi păstrarea conştiinţei şi identităţii româneşti: nevoia acută de informaţii directe şi indirecte privind viața din comunităţile româneşti din jurul României şi respectiv lipsa comunicării şi a legăturilor cu aceste comunităţi. Dorim ca în dezbaterile secţiunii să avem în vedere mai cu seamă următoarele probleme: Provocările istoriei ca știință și disciplină de învățământ la începutul mileniului trei; Legătura comunităţilor istorice cu Academia Română, care în acest an împlineşte 150 de ani; Conştientizarea propriei identităţi istorice; Procesul de asimilare; Rolul şcolii, presei, bisericii în menţinerea etnică; Formarea elitelor românesti în cadrul comunităţilor istorice de-a rândul secolelor; Efectul Păcii de la Trianon şi a Marii Uniri asupra românilor din jurul României; Digitalizarea patrimoniului istoric şi accesarea acestuia în cadrul comunităţilor româneşti; Cultură şi identitate românească; Tendinţe actuale şi reflectarea lor în viaţa comunităţilor istorice; Aspectele legate de rolul culturii şi al limbii în înţelegerea relaţiilor interetnice şi interconfesionale.
Organizator și moderator secțiune: CS Dr. Maria Berényi, Director Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, Budapesta
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Istoria regională, între istoria națională și universală. Bucovina
La o primă vedere s-ar părea că, în lumea de astăzi, în care studiul istoriei, sub imboldul tendințelor mediatice globalizante, tinde să privilegieze „ansamblul în întregul său” sau „centrul” în defavoarea „regionalului” sau a „periferiei”, cercetarea istoriei unor spații cu o delimitare zonală limitată, precum cel al Bucovinei, ar fi aparent o chestiune lipsită de însemnătate. Și cu toate acestea, și în acest caz, la fel ca în atâtea altele, realitatea infirmă aparența, în condițiile în care mediul academic și marele public din România, dar și din străinătate, aflat într-o neostenită căutare a adevărului istoric, simte încă nevoia unei permanente recuperări, documentare și ideatice, privitoare la trecutul spațiului multicultural bucovinean. De altfel, parcurgerea monumentalelor volume bibliografice realizate de regretatul bibliograf german Erich Beck, dă seama de faptul că complexa devenire istorică a acestei provincii nu a stat în atenția numai a istoricilor români, ci a preocupat istoriografiile din mai multe țări. De aceea, astăzi când nevoia de regândire și recuperare critică a trecutului Bucovinei se impune tot mai pregnant, o discuție în mediul academic românesc menită să facă un sumar bilanț al realizărilor istoriografice de până acum, considerăm că ar fi mai mult decât binevenită. În acest context, vor fi utile și interesante opiniile și interpretările rezultate din punerea în discuție a direcțiilor istoriografice românești actuale privitoare la istoria Bucovinei, a măsurii în care particularismele regionale bucovinene sunt integrate în generalul istoriei naționale și universale, precum și a modului de racordare din mers a proiectelor științifice românești la direcții și curente de cercetare istoriografică universală.
Organizator şi moderator secțiune: CS I Dr. Mihai-Ștefan Ceaușu, , Institutul de Istorie ”A. D. Xenopol”, Academia Română, Iași
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
„Supușii împăratului”. Popoarele din Monarhia dunăreană între loialitate dinastică și identitate națională (secolele XVIII-XX)
Imperiul, dinastia, Casa de Habsburg, au reprezentat pentru popoarele Europei Centrale un reper identitar important, care a configurat conștiințe și a impus loialități, a generat ideologii și cultură politică. După respingerea asediului Semilunii asupra Vienei, în 1683, Habsburgii se vor extinde spre est, lărgindu-și hotarele, și accentuând caracterul variat și pestriț al mozaicului uman asupra căruia își exercitau stăpânirea. Pentru toate aceste popoare, figura împăratului a reprezentat un liant, un factor coeziune. Din nordul Italiei, până în Transilvania și Bucovina, împărații Habsburgi au demarat reforme cu final pozitiv pentru modernizarea acestor regiuni și au știut, în același timp, să desfășoare un arsenal propagandistic care să impună și să consolideze loialitatea în rândul supușilor, folosindu-se în principal de școală, armată și biserică. Patriotismul dinastic a reprezentat pentru lumea țărănească din Imperiu o formă de conștiință politică incipientă, iar elitele au dezvoltat pe baza acestuia strategii de emancipare politico-națională. Această temă s-a regăsit de-a lungul timpului în preocupările istoriografiei românești, a dat deja rezultate promițătoare (cu deosebire după 1989), fără ca subiectul să fie însă epuizat. Plecând de la considerente până aici expuse, lansăm această secțiune pentru Congresul Național al Istoricilor Români și invităm colegii interesați de istoria Imperiului habsburgic și de istoria românilor ardeleni în epoca modernă, să propună comunicări încadrabile acestei arii tematice. Sunt binevenite comunicări cu subiecte după cum urmează: – Percepția Vienei și a dinastiei de Habsburg în mentalitatea colectivă a românilor și a celorlalte popoare din Europa Centrală – Mitul „bunului împărat” la românii din Transilvania – Loialitate dinastică versus identitate națională la români și la celelate popoare din Monarhia dunăreană – Loialitățile în vremuri de război. Loialitatea dinastică și identitatea națională a popoarelor Europei Centrale în anii Primului Război Mondial.
Organizator și moderator secțiune: Conf. Univ. Dr. Ion Cârja, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Relațiile internaționale în Europa Centrală și de Est (sec. XVIII – XX)
Regiunea Europei Centrale și de Est a fost caracterizată, secole de-a rândul, de relații politice complexe și dificile, determinate de schimbările de autoritate asupra acestor teritorii. Secțiunea își propune să abordeze jocul de interese al Marilor Puteri în spațiul central și est-european, rivalitățile dintre Imperii și impactul lor asupra destinului Principatelor Române și marile congrese și conferințe de pace din secolele XIX-XX, precum și problemele de securitate europeană. Temele principale care se doresc a fi abordate sunt și relațiile României cu statele vecine, cooperarea acesteia cu organismele internaționale, diversele aspecte ale politicii externe a României. O atenție specială va fi acordată marilor diplomați români ai secolelor XVIII-XX.
Organizator și moderator secțiune: Prof. Univ. Dr. Ion Șișcanu, Universitatea de Stat ”B. P. Hașdeu”, Cahul, Republica Moldova, Universitatea Dunărea de Jos, Galați
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Identități și alterități în spații imperiale (sec. XVIII – XX)
Laboriosul proces de formare a identității naționale românești, la granița intereselor a trei mari imperii, n-ar fi fost posibil fără contribuția unei elite puternice și devotate interesului național. În cadrul acestei secțiunii se doresc a fi abordate aspecte privind formarea elitelor culturale și intelectuale românești, contribuția acestora la procesul de afirmare națională. În același timp, vor fi avute în vedere și aspectele referitoare la interculturalitate, la existența într-un spațiu multietnic, la alteritatea identitară. Ne dorim dezbateri și prezentări despre situația proceselor istorice de fermentare a conștiinței și identității naționale în întreg cuprinsul spațiului locuit de români, despre politicile imperiale și efectele lor în sfera națională, construcția și deconstrucția identitară în sec. XX, rezistența la deznaționalizare și alterare identitară. Se vor avea în vedere, de asemenea, problemele demografice dar și rolul personalităților de marcă în cultura și istoria românilor.
Organizator și moderator secțiune: Prof. Univ. Dr. Habil. Nicolae Enciu, Institutul de Istorie al Academiei de Științe al Moldovei, Chișinău
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Iluminism medical în Țările Române sau iluminism în granițe cronologice firești
Ediția definitivă a cuprinzătorului tratat de medicină practică Meșteșugul doftoriei (aflat până acum în manuscris la Biblioteca Academiei Române ) ne relevă extrem de multe date remarcabile. Tratatul este semnat de Ioan Adam (născut la sfârșitul sec. al XVII-lea la Moscopole în Epir și mort în al șaptelea deceniu al sec. al XVIII-lea) unul dintre negustorii de vază ai Companiei Comerciale de la Sibiu și poartă data de 1760. Analiza filologică ne relevă această dată ca reper cronologic de pornire, deceniul de finalizare al lucrării fiind al nouălea al aceluiași secol. Adam rămâne inițiatorul lucrării continuată apoi de unul sau mai mulți autori care după model hipocratic au dorit să rămână anonimi. O caracteristică notabilă este plurilingvismul la care se recurge când se detaliază remediile sau bolile. Trebuie menționat de la început că nu este vorba de un fenomen neintenționat, ci foarte probabil de un uz directiv al plurilingvismului subsumat intenției de a da lucrării un caracter practic și a-i asigura o întrebuințare geografică largă: Este cu totul remarcabilă ocurența unor caracteristici din toate graiurile și dialectele românești.
Ca lucrare medicală MD ( care e un compendiu din autorii medicali ai Antichității și din cei mai moderni, printre care și medicul clujean Francisc Pariz Papai, pe care Adam l-a avut profesor la Aiud) este un demers tipic iluminist plasat cronologic exact în perioada consacrată a acestei mișcări ideologice și culturale , adică începând cu deceniul al șaselea al sec. al XVIII-lea și până în ultimele decenii ale aceluiași secol.
Din toate aceste motive redeschiderea discuției asupra iluminismului medical din Țările Române într-o secțiune a Congresului Istoricilor Români se impune cu scopul, poate, de a decide dacă mai este cazul să vorbim de un iluminism specializat cum e cel medical sau de iluminism pur și simplu.
Organizator și moderator secțiune: CS I Dr. Lia Brad Chisacof, Academia Română, Institutul de Studii Sud-Est Europene
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Gândire magică și societate în România (secolele XVII-XX)
Gândirea magică a exprimat de-a lungul timpului modul de raportare al oamenilor la lume și viață. Ea este mult mai complexă și mai profundă decât perspectiva empirică, chiar dacă, la o primă vedere, pare haotică și fragmentară. Impresia poate fi tributară și faptului că ea este definită de mai multe lucruri precum credințe, obiceiuri, gesturi, expresii, fragmente de mituri, rețete practice cu aspect magic, formule de incantație, descântece, obiecte cu proprietăți magice. Un adevărat caleidoscop de trăiri și senzații, de concepte și simboluri, dar care toate au un rol bine precizat în mentalitatea românească.
Această secțiune interdisciplinară este axată pe reprezentări ale magiei în societatea românească pe parcursul secolelor XVII-XX.
Subiectele pot include, dar nu se limitează la:
Teoretizări ale fenomenului magiei
Procesele de vrăjitorie
Magie și vrăjitorie în discursul ecleziastic, în literatură și legislație civilă
Credințe populare magice din spațiul românesc
Organizator și moderator secțiune: CS II Dr. Marius Eppel, Centrul de Studiere a Populaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Elitele ecleziastice din spațiul românesc și rolul lor politic (sec. XVIII – 1914)
Eforturile de modernizare constatate în întreg spațiul european, începând cu secolul al XVIII-lea, în care un actor principal a fost statul, au preluat o nuanță specifică în spațiul Europei de Sud-Est. În cadrul acestei regiuni conceptuale, spațiul românesc – în varietatea sa de forme teritoriale subordonate unor alte puteri regionale sau tinzând către o mai mare autonomie – deține un loc aparte prin relația privilegiată dintre puterea statală și variatele elite ecleziastice care au operat în această zonă. Deși nu întotdeauna lipsită de impedimente, și asumând forme specifice în funcție de perioadă, zonă, și confesiune, relația dintre stat și cei mai înalți reprezentanți ai diferitelor biserici a fost cea mai mare parte a perioadei moderne una de colaborare, ambii actori având țeluri similare pe termen lung. Această specificitate a relației dintre stat și biserică este cu atât mai remarcabilă în spațiul românesc, unde în perioada interbelică se ajunge chiar la accederea unor membri marcanți ai elitei ecleziastice în forurile supreme de decizie ale statului.
Secțiunea își propune, în lumina acestor specificități regionale, să exploreze relația sinuoasă dintre stat și înalții reprezentanți (patriarhi, mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi, vicari, nunți apostolici, cardinali, rabini, imami) ai diferitelor biserici și religii din spațiul românesc multiconfesional, între secolul al XVIII-lea și declanșarea Primului Război Mondial. Temele principale care se doresc a fi abordate vizează atât binomul Stat-Biserică în variatele sale accepțiuni cronologice și regionale, cât și modul în care statul se erijează ca arbitru al relațiilor interconfesionale în spațiul românesc.
Organizatori secțiune: Prof. Univ. Dr. Nicolae Bocșan , CS II Dr. Marius Eppel, Asistent Cercetare Dr. Ovidiu Emil Iudean, Universitatea Babeș-Bolyai
Moderatori secțiune: Organizatori secțiune: Prof. Univ. Dr. Nicolae Bocșan , CS II Dr. Marius Eppel
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Elitele epocii moderne în cercetarea istorică românească (sec. XVIII-1948)
Studiul istoric al elitelor în România cunoaște astăzi un trend ascendent, parțial ca efect al acumulărilor graduale din ultimii douăzeci de ani, parțial sub impulsul noului val de istorie socială. Contextul este fără îndoială favorabil și orice privire spre viitorul acestei sub-ramuri a cercetării istorice nu poate fi, în acest moment, decât încărcată de optimism. Alături de extinderea și aprofundarea cercetării unor grupuri sociale aflate de mai mult timp în atenția istoricilor (intelectualitatea, corpul universitarilor, elitele culturale, cele politice și cele economice), ultimul deceniu a adus și deschiderea unor noi ateliere, dedicate elitei administrative, celei medicale, segmentelor superioare ale clerului, elitei diplomatice și, timid dar tot mai vizibil, elitei militare. Avansul pe toată linia cercetării pare să fi rămas însă, în mare măsură, empiric, fiind încă insuficient susținut de lucrări dedicate teoretizării metamorfozelor elitelor moderne din spațiul românesc, sau de apropieri metodologice. Studiile istoriografice sunt de asemenea puține la număr.
Pornind de la aceste premise, organizăm în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români o secțiune dedicată analizei și discuțiilor privind stadiul actual al cercetării istoriei elitelor moderne din spațiul românesc. În măsura posibilului, ne-am dori ca propunerile să fie orientate preponderent spre aspecte istoriografice, teoretice sau metodologice, dar cercetările empirice sunt de asemenea binevenite ca bază pentru dezbateri.
În acest moment se ia în calcul publicarea variantelor extinse ale prezentărilor până la sfârșitul anului în curs, detaliile în acest sens urmând să fie anunțate după configurarea finală a secțiunii.
Organizatori secțiune: Prof. Univ. Dr. Pál Judit, Dr. Vlad Popovici, Universitatea Babeș-Bolyai
Moderatori: Prof. Univ. Dr. Cornel Sigmirean, Universitatea ”Petru Maior”, Târgu Mureș, Prof. Univ. Dr. Sorin Radu, Universitatea ”Lucian Blaga”, Sibiu
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Istoria Mobilității în spațiul românesc în secolele XIX-XXI
Societatea contemporană este martora și creatoarea unei noi civilizații bazate pe viteză, mobilitate, interconectivitate. Acestea devin, astfel, trăsături definitorii, dar și obiect de studiu și analiză pentru specialiștii în istorie culturală, economică, socială etc. Crearea infrastructurilor de transport, și de comunicații au transformat în doar două secole fața pământului, schimbând mentalități, obiceiuri, idei și contribuind astfel la conectarea culturală a unei mari părți a omenirii care astăzi se identifică prin apartenența la valorile civilizației occidentale. Studiul istoriei mobilității se înscrie într-un areal generos, ce cuprinde elemente de istorie a transporturilor, arhitecturii, turismului etc. Această direcție de cercetare și reprezintă, fără îndoială, o valoroasă componentă a istoriografiei contemporane, fapt demonstrat de efervescența publicațiilor și manifestărilor științifice dedicate acestei tematici în mediul academic occidental. În spațiul românesc, istoria mobilității (cu referire la transporturile feroviare, rutiere, aeriene, maritime) se află încă la început de drum, fapt reflectat de apariția în ultimii ani, a unor lucrări științifice elaborate, multe dintre ele, în cadrul școlilor doctorale din țară sau străinătate. Care este impactul transportului, și în special al căilor ferate, asupra economiei și societății românești în ultimele două secole? Cum se reflectă mobilitatea în spațiul urban și rural românesc? Care sunt manifestările culturale, practicile mobilității și influențele lor asupra arhitecturii și turismului? Sunt doar câteva întrebări(căci lista acestora rămâne deschisă) pe care participanții la această secțiune le pot aborda.
Organizator și moderator secțiune: Cercetător postdoctoral Dorin Stănescu, Societatea culturală Ploiești Mileniul III
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Aboliţionism şi emanciparea ţiganilor în Principatele Române
În deceniile cinci şi şase ale secolului al XIX-lea în Principatele Române a existat o mişcare aboliţionistă care a contribuit la desfiinţarea robiei ţiganilor, una dintre marile reforme sociale ale timpului. Aboliţioniştii munteni şi moldoveni au creat în ţară un sentiment anti-sclavie, au pus presiune pe factorii politici pentru adoptarea legilor de emancipare a ţiganilor, au încercat să-i convingă pe proprietari să renunţe la robi etc. Ei au influenţat legislaţia de dezrobire, mai cu seamă legile din 1855-1856. Aboliţionismul românesc a fost în mod esenţial un fenomen de aculturaţie, el fiind o extensie a aboliţionismului occidental, dar aboliţioniştii au fost influenţaţi şi de preocupările administraţiei din perioada regulamentară pentru îmbunătăţirea situaţiei robilor. Comunicările ce vor fi prezentate în cadrul acestei secţiuni vor aborda chestiuni esenţiale pentru înţelegerea aboliţionismului românesc: ideile sale politice şi sociale principale; diferitele curente existente în cadrul lui; argumentele folosite de aboliţionişti în disputa lor cu partizanii menţinerii robiei; modul în care a fost gândită „problema ţiganilor”, inclusiv componenta socială şi culturală; influenţele străine (îndeosebi franceze şi britanice) şi transferul de idei, concepte, limbaj, metode, instituţii etc., dinspre Occident spre Principatele Române care s-a produs atunci în ce priveşte atitudinea faţă de realitatea socială a sclaviei.
Organizator și moderator secțiune: Dr. Viorel Achim, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, Academia Română, Bucureşti
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Tipare ale vieții de familie în spațiul românesc în epoca modernă – abordări cantitative
Evoluția familiei, dincolo de sfera vieții private, este intim legată de evoluția întregii societăți. Cunoașterea tiparelor în jurul cărora s-au structurat momentele fundamentale ale vieții de familie – căsătoria, nașterea și moartea, oferă informaţii importante referitoare la dinamica unei regiuni, în plan economic, social sau cultural.
Metodele cantitative permit surprinderea, sub forma concluziilor bazate pe date ferme, a unor aspecte complexe, precum: relaţia dintre fertilitate, etnie şi confesiune; tipare matrimoniale; evoluția mortalității la nivelul unor micro-regiuni, dar și la nivelul zonelor mari, corelată cu factori economici, sociali și culturali; relaţia dintre evoluţia mortalităţii infantile şi etnie, confesiune, sau mediu rural/urban, precum şi alţi factori implicaţi, precum decesul mamei sau epidemiile; legitimitate / ilegitimitate – implicații și consecințe; corelația dintre statutul socio-profesional și nupțialitate, fertilitate și mortalitate. Prin aplicarea acestor metode, avem posibilitatea de a reconstitui funcționarea familiei ca parte a întregii țesături sociale în care era inclusă, de a analiza modul în care schimbările economice și sociale se reflectau în viața de familie, dar și impactul pe termen lung înregistrat de modificarea anumitor tipare demografice (referitoare în special la fertilitate și nupțialitate). Abordarea cantitativă permite, așadar, studierea familiei într-un cadru mult mai larg decât cel al vieții private.
În cadrul acestei secțiuni, sunt binevenite lucrări care analizează familia din perspectivă cantitativă, îmbinând metodele istoriei cu cele ale demografiei, sociologiei și statisticii.
Organizatori și moderatori secțiune: CS II Dr. Luminița Dumănescu, Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației; CS III Dr. Daniela Mârza, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Propagandă, mobilizare și implicarea populației în Primul Război Mondial
Centenarul Primului Război Mondial a generat o creștere remarcabilă a interesului față de cercetările dedicate evenimentelor care au schimbat profund societatea umană și au marcat sfârșitul marilor imperii și afirmarea statelor naționale. Organizarea Congresului Național al Istoricilor Români ne oferă posibilitatea reunirii și prezentării celor mai recente direcții de studiu din această arie tematică, a dezbaterii metodologiei utilizate, precum și a rezultatelor cercetărilor pe tema Marelui Război. În cadrul secțiunii noastre ne propunem o dezbatere care să pună în evidență metodele de mobilizare utilizate și în ce masură acestea au determinat implicarea populației în vederea susținerii războiului; dorim să evidențiem mesajele propagandei de stat, precum și efectele acestora asupra soldaților sau a celor rămași pe frontul de acasă. Considerăm la fel de importantă prezentarea modalităților/căilor concrete prin care populația a contribuit la efortul de război, a impactului psihologic și social asupra societății de ambele laturi ale Carpaților.
Organizator și moderator secțiune: Conf. Univ. Dr. Ana Victoria Sima, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Armata română în primul an al Războiului de Întregire. Analiza Campaniei din anul 1916
Participanții cu comnicări în cadrul secțiunii, sunt specialiști în domeniul istorie și istorie militară, autori ai unor lucrări de autor și coautor, de studii și articole publicate în volume ale unor manifestări științifice naționale și internaționale și reviste de specialitate, care își propun să aducă în atenție, în anul în care se marchează 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Întregire, problematica complexă a deciziilor politice și militare privind debutul în prima conflagrație a secolului al XX-lea, să analizeze critic diferite aspecte ale deciziilor politice și militare, modul de desfășurare a operațiilor și luptelor în condițiile apartenenței la Antanta. Abordarea unor aspecte din perioada august-decembrie 1916 este motivată de necesitatea de a prezenta și analiza, de a desprinde lecțiile învățate din pregătirea țării și armatei pentru război, condițiile în care s-au desfășurat operațiile și luptele, erorile politice și militare constatate în timpul campaniei, consecințele acestora asupra situației de pe frontul român. Analiza perioadei august-decembrie 1916, va avea în vedere întrebuințarea forțelor și mijloacelor în operațiile terestre și navale, evidențierea locului și rolului serviciilor de informații în fundamentarea deciziilor politice și militare, modul în care specialiștii militari au evaluat și prezentat în publicistica militară acțiunile armatei române în Campania din anul 1916. Întreaga abordare se dorește a fi realizată pe izvoare istorice inedite, în special documente identificate în fondurile arhivistice militare, care să aducă elemente noi sub aspectul informației, cât și al metodei de cercetare a evenimentelor politice și militare din perioada analizată.
Organizator și moderator secțiune: Col. (r) Prof. Univ. Dr. Ion Giurcă, Statul Major General al Armatei României, Revista ,,Gândirea Militară Românească”
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Anul 1918 în Istoria Românilor
Realizarea României Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acţiunii energice și curajoase a românilor în condiţiile favorabile create de sfârşitul Primului Război Mondial, când Imperiul Ţarist şi cel Austro-Ungar dispăreau de pe harta Europei. Marea Unire a creat condiții favorabile fără precedent pentru dezvoltarea neamului românesc, motiv pentru care sunt întotdeauna binevenite ocaziile în care împrejurările care au caracterizat acest moment pot fi mai bine cercetate și cunoscute. Generația Unirii ne oferă, în plus, adevărate modele de devotament față de neam și țară, care se cuvin din nou pomenite și amintite, în special în folosul tinerelor generații care s-au îndepărtat, sub presiunea globalizării, de valorile naționale. Această secțiune intenționează să ofere cadrul potrivit pentru discutarea contribuției României în cadrul Marelui Război, eșecurile și reușitele ei și despre dezideratele naționale ale Românilor la sfârșitul conflagrației, consacrarea internațională a actelor Unirii, istoriografia procesului de întregire națională; o atenție specială va fi acordată, în dezbateri, apropiatului Centenar al Unirii.
Organizatori și moderatori secțiune: Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane, Conf. Univ. Dr. Habil. Gheorghe Cojocaru, Institutul de Istorie al Academiei de Științe al Moldovei, Chișinău
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Memoria colectivă a Marelui Război
Motto: ,,[…] şi acum, ca şi în alte împrejurãri ale timpului istoric românesc, începuturile unei istoriografii trebuie cãutate în memorialisticã” (Valeriu Leu)
Primul Rãzboi Mondial se poate încadra printre evenimentele care au fãcut datã atât în istoriografia româneascã, cât şi în cea universalã, studierea şi analizarea numeroaselor texte memorialistice constituind o tentativã de reconstituire a memoriei colective referitoare la un eveniment cu impact major asupra societãţii, a reprezentãrilor, a sentimentelor, a emoţiilor celor care au trãit perioada respectivã, indivizi simpli sau nu, anonimi, umili, cei care au umplut tranşeele sau au purtat frâiele mecanismului politic. Ceea ce a generat memorialistica Marelui Rãzboi a fost conştiinţa istoricã, toţi cei care şi-au consemnat experienţa participãrii la conflict fiind convinşi cã au luat parte şi şi-au adus contribuţia la unele evenimente majore. Fiecare memorialist a perceput realitatea într-un mod propriu, prin prisma experienţei proprii, a contactului nemijlocit cu frontul, cu mizeria, cu foametea, cu disperarea sau cu deznãdejdea, toate aceste elemente conferind unicitate memorialisticii Marelui Război. Deşi în cadrul Universitãţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, a fost lansat un amplu program de recuperare a memoriei colective relative la Marele Război, aceastã sursã documentarã ascunde încă multe faţete necunoscute, ce aşteaptă să fie descoperite şi valorificate. Astfel, în cadrul secţiunii pe care o propunem urmărim descoperirea acestor faţete, încercând prin aceasta realizarea unui cadru teoretic şi analitic pentru o istorie culturalã a Marelui Război pornind de la memoria colectivã. În mãsura în care v-am trezit interesul vă invităm sã trimiteți titlul unei prezentări, însoţit de un rezumat de 200-300 cuvinte, pe adresa de e-mail: grozamihai@ymail.com pânã la data de 30 mai 2016 şi să vă înscrieţi pe site-ul Congresului, la secţiunea destinată prezentărilor http://cnir.conference.ubbcluj.ro/prezentari/.
Organizatori și moderatori secțiune:
Organizatori secțiune: Prof. Univ. Dr. Nicolae Bocșan , Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, Drd. Mihai-Octavian Groza, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Implicații și consecințe demografice ale Marelui Război (1914-1919)
Una dintre cele mai mari traume provocate de Primul Război Mondial în toate statele beligerante, cu serioase consecințe în plan demografic, a fost decesul multor bărbați care au lăsat în urma lor numeroase familii lipsite de principalul susţinător. Evaluarea numărului de victime, dar și problema funcționării familiilor în condițiile absenței bărbaților, modul în care războiul a afectat viața copiilor și raporturile de gen etc. trebuie abordate prin prisma noilor achiziții metodologice dar și a documentației inedite ce au pătruns în istoriografie în ultimele decenii. Apoi ne propunem în acest panel să refacem modul cum a prins contur tema responsabilităţii pe care o avea societatea faţă de copiii rămaşi orfani de tată, campanie iniţiată de elitele laice și ecleziastice dar și de autorități în favoarea orfanilor, idee ce s-a bucurat de un larg ecou la nivelul comunităților dornice de a se implica activ în această problemă demografică și socială. Vom încerca să cuprindem în secțiune mai multe comunicări care să-i privească deopotrivă pe români, maghiari, sași, sârbi, evrei, armeni etc. prin prezentarea de informații, documente și interpretări care să ofere o perspectivă statistică și socială asupra acestei problematici la nivelul întregii Românii (Vechiul Regat dar și provinciile care s-au unit în anul 1918).
Organizator și moderator secțiune: Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Marele Război în filmul artistic
Evident, filmul nu este o sursă istorică obiectivă. Cinematograful, mai ales cel istoric, prezintă însă felul în care cea mai populară dintre arte este principalul mijloc de propagandă politică, comunicare culturală şi de construcţie / reconstrucţie identitară. Această dimensiune ne-a interesat atunci când am realizat acestă propunere de panel.
Dorim să fie prezentat felul în care filmul istoric, în particular cel despre Primul Război Mondial, a reimaginat, în funcţie de contexte şi imperative politico-istorice, războiul ca tragedie, dar şi ca eveniment fondator. Cinematografia românească a „noului val” (după anul 2000) a impus, cu privire la trecutul istoric, o anumită distanţă ironică. Această atitudine a fost vizibilă în aproape toate filmele despre istoria recentă, dar şi în naraţiunile filmice despre evenimentele cu rol eponim. Aparent defetistă, pelicula Restul e Tăcere (regia: Nae Caranfil, 2007) reconstituie demersurile legate de construcţia identitară românescă înainte de Marele Război.
Organizator și moderator secțiune: Prof. Univ. Dr. Mihaela Grancea, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu
______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Germanii din România în anii 1918-1989
Cercetarea istoriei germanilor din România a cunoscut o adevărată explozie în ultimii 25 de ani. Studii, ediții de documente, monografii, teze de doctorat au abordat diferite aspecte din trecutul minorității germane din România. Au rămas totuși de aprofundat unele aspecte din secolul trecut, drept care secțiunea își propune să reunească 5 comunicări prezentate de cercetători cunoscuți pentru preocupările și rezultatele lor în investigarea istoriei germanilor din România în secolul al XX-lea. Ei vor trata probleme privind activitatea parlamentarilor germani din România în anii primului deceniu interbelic, procesul de pătrundere a nazismului în presa care se adresa țăranilor sași, activitatea Grupului Etnic German din România în anii 1940-1944, aspecte din viața artistică și tratativele dintre România și RFG în anii deceniului al VI-lea din secolul trecut pentru reîntregirea familiilor. Toate aceste subiecte constituie probleme fundamentale ale existenței minorității germanilor din România grav afectată de pătrunderea nazismului în rândurile sale, dar și de regimul comunist instaurat în România. Considerăm că abordarea acestei tematici în cadrul unei secțiuni a CNIR este utilă și necesară, pentru că istoriografia noastră trebuie să aibă contribuția sa la cercetarea trecutului acestei minorități, tot mai mult studiată în Germania și în alte țări. Considerăm că la această secțiune se vor adăuga și alte înscrieri individuale.
Organizator și moderator secțiune: CS I Dr. Vasile Ciobanu, Institutul de Cercetări Socio-Umane, Sibiu
______________________________________________________________________________________________________________________________________________