România interbelică. Realitate şi percepţie 

Joi, 25 august 2016, orele 15:00-17:00 

 UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1, 

Sala 126

Organizatori şi moderatori secţiune:  

Prof. univ. dr. Gheorghe Iacob, Prof univ. dr. Luminița Mihaela Iacob, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Iași

Prezintă:

Conf. Univ. Dr. Arthur Viorel Tuluş (Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi)

Minorităţile etnice – un factor de risc în România Reîntregită? Percepţii, atitudini şi realităţi contemporane din jurul Gurilor Dunării

Statul naţional român interbelic, ca orice alt stat naţional secularizat, a încercat să integreze etniile minoritare şi pe cât era posibil chiar să le asimileze. Mai mult, Constituţia Unirii din 1923 a transformat România într-un stat centralizat în care majoritatea deciziilor au fost adoptate la Bucureşti de politicieni care nu au luat în calcul particularităţile provinciale. De altfel, trecerea de la un stat relativ omogen (Vechiul Regat) la unul eterogen etnic (România post-1918) a generat şi o multiplicare a vechii psihoze antievreieşti – evreii fiind de fapt singura experienţă reală în această privinţă pe care o avuseseră autorităţile române înainte de 1918 – într-una vădit antiminoritară.
Ne propunem să analizăm sistematic un caz particular, şi anume regiunea din jurul gurilor Dunării. Perspectiva propusă de noi este şi una comparativă, în sensul că urmărim să identificăm asemănările sau deosebirile dintre comunităţile etnice minoritare din Vechiul Regat şi cele din sudul Basarabiei. Deşi la prima vedere spaţiul din jurul gurilor Dunării pare a fi un areal destul de restrâns, în realitate el se anunţă interesant şi din punct de vedere sociologic reprezentativ, cuprinzând porţiuni din următoarele regiuni istorice: Muntenia (judeţele Brăila şi Râmnicu Sărat), Moldova (judeţele Covurlui, Fălciu, Putna, Tecuci şi Tutova), Dobrogea (judeţul Tulcea) şi Basarabia (judeţele Cahul, Cetatea Albă şi Ismail).

Sunt şi alte raţionamente care au stat la baza deciziei de a ne opri asupra acestui spaţiu geografic: existenţa unor puternice comunităţi etnice minoritare; vulnerabilitatea anumitor etnii, mai ales a celor din sudul Basarabiei, rupte în 1918 de legăturile lor cu marele port Odessa; folosirea acestui areal ca ţintă predilectă a exportului de comunism de către Uniunea Sovietică prin atragerea elementelor sociale şi etnice nemulţumite de statul român interbelic.

Prof. Univ. Dr. Florin Muller (Universitatea din București, Facultatea de Istorie)

Radicalism politico-ideologic în România 1918-1941

Mișcările politice cu profil radical din România interbelică (Mișcarea Legionară și Partidul Comunist din România, în primul rând) au suscitat un interes constant al comunității academice din țară și străinătate. Liniile directoare ale celor două formațiuni amintite (dar și a altora cu o structură similară, sau dependente de acestea, de tipul LANC sau Blocul Muncitoresc -Țărănesc) au fost deja cercetate, cu deosebire după 1989. Rămân însă a fi studiate o serie de parametri ideologici, sociali, politici precum: integrarea fascismului românesc în dezbaterea actuală centrată în jurul conceptului de ”revoluție” și ”modernitate” (George Mosse, Walter Laqueur, A.James Gregor, Emilio Gentile, Roger Griffin), disjuncția între ideal-tipul ”extremei drepte conservatoare” și cel al ”extremei dreapte revoluționare”, dimensiunile sociale ale fascismului, ipostaza Mișcării Legionare de forță radicală a ”comunismului popular”, explicarea marginalității PCdR, prin depășirea clișeelor ”alogenismului” și ”dependenței externe” (de Internaționala a III-a și regimul stalinist). Prezentarea își propune și analiza ”regimului dual” al statului ”național-legionar”, ca formă hibridă a instaurării ”revoluției naționale”, poziționarea intelectualilor în noul câmp ideologic.

Muzeograf Constantin Emil Păunescu (Primăria Municipiului Giurgiu)

România şi cooperarea intelectuală internaţională din perioada interbelică

O necesitate tot mai evidentă în primele decenii ale secolului XX, cooperarea intelectuală internaţională a fost cerută de majoritatea curentelor de gândire ale epocii, cu deosebire de solidarismul propovăduit de Leon Bourgeois. Imediat după încheierea primului război mondial, colaborarea intelectualilor de pe toate continentele a fost instituţionalizată printr-o veritabilă explozie de asocieri internaţionale.

Dintre toate iniţiativele vremii cea mai fructuoasă s-a dovedit a fi organizaţia de cooperare intelectuală a Societăţii Naţiunilor, predecesoarea UNESCO. România a avut o situaţie privilegiată în această organizaţie, datorită unor personalităţi precum Nicolae Titulescu, George Oprescu, Elena Văcărescu, Emil Racoviţă, Constantin Kiriţescu, Vespasian Pella. Lor trebuie să le adăugăm pe iniţiatorii Institutului Social Român (sociologul Dimitrie Gusti, arheologul Vasile Pârvan şi economistul Virgil Madgearu), pe adepţii sindicalismului intelectual (fizicianul Dragomir Hurmuzescu) şi ai internaţionalei umanitariste (scriitorul Eugen Relgis), pe istoricul de talie universală Nicolae Iorga. Printre marile figuri ale culturii noastre din perioada interbelică care au militat în acelaşi spirit s-au mai numărat medicii Gheorghe Marinescu şi Ioan Cantacuzino, filologul Sextil Puşcariu, matematicianul Gheorghe Ţiţeica şi alţi academicieni şi universitari remarcabili.

Elita intelectuală a României Mari s-a înscris în chip firesc în tendinţa interbelică a intensificării circulaţiei mondiale a valorilor şi a schimburilor cultural-ştiinţifice.

Conf. Univ. Dr. Emanuel Plopeanu (Universitatea “Ovidius” din Constanța)

Percepții în presa americană interbelică cu privire la România. Personalități și societate

Prezentul studiu încearcă să prezinte modul în care, între cele două războaie mondiale, în contextul mai larg al viziunii despre zona balcanică, presa americană a conturat o anumită imagine României. Evidențierea acestei imagini se dorește a fi făcută, în paginile de față, din două perspective: comportamentului liderilor politici, pornind de la membrii Casei Regale și trăsăturile societății românești, văzute în totală opoziție cu modelul civilizațional american, dar în concordanță cu un tipar “balcanic”, ce nu este ferit de aprecieri de dispreț sau discreditare.

Prof. Univ. Dr. Iacob Gheorghe (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași) 

Romania interbelica. Realitate și percepție

Pentru a argumenta cercetarea noastră, trebuie răspuns cel puţin la câteva întrebări: – 1. De ce discutăm despre această perioadă?; – 2. Ce reprezintă România Interbelică?; – 3. Cum este prezentată de către istorici şi publicişti specializaţi în istoria perioadei?; – 4. Ce ne propunem? In acest rezumat răspundem la prima și ultima întrebare. Pentru cea dintâi, trebuie avut în vedere că după 1990 s-a creat impresia la nivelul “percepţiei publice” – impresie cultivată cu grijă “ştiinţifică ”de către anumite forţe politice, ziare, posturi de televiziune, ONG-uri etc. – că se reia un “fir al istoriei”, că ne întoarcem la anul 1948, când s-a încheiat de fapt “perioada interbelică”, argumentul principal fiind abdicarea Regelui. Se adaugă faptul că unii politicieni din această perioadă revin în prim plan, chiar Regele încearcă să se întoarcă în ţară, se reînfiinţează partidele istorice, se reeditează numeroase cărţi referitoare la viaţa politică dintre cele două războaie mondiale, inclusiv despre mişcarea legionară etc. Ca urmare, este o raportare generală – argumentată, dar total neuniformă – la perioada interbelică. Obiectivul empiric, sprijinit conceptual și metodologic de teoria reprezentărilor sociale a lui Serge Moscovici (1961), a urmărit să identifice punctele de convergență sau divergență dintre specialiștii perioadei și alte două categorii de subiecți: public avizat prin domeniu și profesie – istorici, economiști, și un public neutru ca specializare – psihologi, științe exacte (chimie, fizică, matematică). Suplimentar, în cazul publicului avizat, ne-au interesat și diferențele introduse de două variabile demografice – vârsta și genul – în măsura în care ele reprezintă, prin experiențele și contextele deosebite de viață, premise ale unor distanțe diferite față de obiectul reprezentării (Abric, 2001). Comparațiile au vizat, conform structurii unei reprezentări sociale, cognițiile, atitudinile și intersele celor 264 de subiecți cu vârste cuprinse între 21 și 89 de ani.

Dr. Corina Doboș, Asist. Cercet. Dr. Dumitru Lacatușu (Universitatea din București)

ANDCO- instrument digital de analiza a dosarelor ilegalistilor comunisti

Ne propunem să prezentăm instrumentul de lucru digital dezvoltat în cadrul proiectul de cercetare : Membri, simpatizanţi, conspiratori şi “tovarăşi de drum”. COMPONENŢA PARTIDULUI COMUNIST DIN ROMÂNIA ÎNPERIOADA ILEGALITĂŢII – STUDII PROSOPOGRAFICE ( CNCS-UEFISCDI, Nr. grant PN-II-PCE-2012-4-0594, nr. crt. 41/2/09/2013// www.andco.ro) derulat la Universitatea din București. Vom insista asupra metodologiei de lucru, conținutului și asupra unora dintre funcțiile de căutare interactivă dezvoltate în cadrul instrumentului: originea etnică, cea regională și statutul politic al respondenților în perioada interbelică. Proiectul ANDCO a fost premiat în mai 2016 cu premiul special al juriului festivalului de creativate FIBRA.