Noi abordări ale istoriei Școlii Clujene de Medicină şi Farmacie
Joi, 25 august 2016, orele 18:30-20:00
UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1,
Sala 126
Organizator şi moderator secţiune:
Conf. Univ. Dr. Cristian Bârsu, Departamentul Educaţie Medicală, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, Societatea Română de Istoria Medicinii
Prezintă:
Conf. Univ. Dr. Cristian Bârsu (Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, Societatea Română de Istoria Medicinii)
Catedra de Istoria Medicinii din Cluj sub conducerea lui Jules Guiart şi a lui Valeriu Bologa
Prima catedră de istoria medicinii din învăţământul de medicină din România a fost ctitorită în 1921, la Cluj. Cel dintâi profesor şi organizator al acesteia a fost savantul francez Jules Guiart (1870-1965). De remarcat că iniţiativa fondării acesteia i-a aparţinut Prof. Dr. Iuliu Haţieganu (1885-1959), care a fost primul decan al Facultăţii Româneşti de Medicină din Cluj (în anul 1919 /1920).J. Guiart a activat la Cluj din 1921 până în 1930, ca şef al Catedrei. Atunci s-a manifestat ca un prieten al poporului român, atitudine pe care a continuat să o aibă până la sfârşitul vieţii sale.Asistentul lui Guiart la Catedră a fost Valeriu Bologa (1892-1971), care i-a devenit discipol şi colaborator. Guiart şi Bologa au înfiinţat în 1926 colecţia „Biblioteca medico-istorică”, în care au fost tipărite importante studii de specialitate.Bologa a ţinut primele cursuri de istoria farmaciei din România, în perioada 1929-1934, la Cluj.V. Bologa a militat pentru generalizarea învăţământului de istoria medicinii la toate facultăţile de medicină din România. Dezideratul lui a fost pus în practică în 1948.Prin grija lui Bologa, sprijinit de asistentul său (care apoi a devenit apoi profesor) Samuel Izsak (1915-2007) a fost întemeiat în 1954 Muzeul de Istoria Farmaciei din Cluj, într-o importantă farmacie medievală din centrul Clujului. Nucleul acestui Muzeu este colecţia de istoria farmaciei realizată de Iuliu Orient (1869-1940).
Alte realizări ale Prof. Dr. V. Bologa au fost tratatele: Istoria Medicinii Universale (1970) şi Istoria Medicinii Româneşti (editată postum, în 1972). La ambele au participat numeroşi discipoli ai ai lui, printre care: S. Izsak, G. Brătescu, B. Duţescu, C. Romanescu, N. Marcu etc.V. Bologa a condus Catedra din 1930 până în 1962 şi a fost primul profesor român de istoria medicinii.Au fost şi alte aspecte remarcabile din cariera sa, care vor fi conturate în acestă expunere.
Prof. Univ. Dr. Alexandru Rotaru (Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, Cluj Napoca)
Perioada interbelică, moment de glorie al stomatologiei romȃneşti
Stomatologia ca şi Chirurgia, în toate ţările a ajuns în Medicină, plecând de la îndeletniciri practice, nemedicale. Au trecut multe secole până când acestora le-a fost recunoscută aparteneţa la ştiinţele medicale. Momentul de glorie pentru Stomatologia românească a fost perioada interbelică, atunci când ea a reuşit să facă pasul decisiv în Medicină. Acest moment memorabil se datorează câtorva personalităţi de anvergură istorică. Prin dimensiunea profesională şi ştiinţifică a lor, acele personalităţi au reuşit să depăşească preconcepţiile şi interesele neprielnice care au menţinut Stomatologia la statutul de profesie nemedicală şi neacademică.
Ȋn lucrare sunt prezentate momentele memorabile, adversităţile şi personalităţile care au ilustrat specialitatea în etapele sale de dificultate şi de glorie.
Șef de lucrări Corina Bocșan, Asist Univ. Dr. Maria Neag (Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, Cluj Napoca)
Farmacologia clinică – ce ne-a învățat istoria?
Farmacologia clinică este o specialitate medicală care studiază acțiunea medicamentului asupra omului prin intermediul studiilor clinice. Deși Galen și Paracelsus s‐au considerat farmacologi clinicieni în adevăratul sens al cuvântului, această știință s-a dezvoltat abia la sfârșitul secolului al-XIX-lea. Premisele apariţiei acestei ramuri a medicinii și a farmacologiei în special, sunt regăsite în istoria relativ recentă a secolului XX. Primele reglementări asupra cercetării clinice în Europa au apărut ca rezultat al cazului Neisser. Primele recomandări asupra utilizării medicamentelor apar ca urmare a descoperirii sulfanilamidei şi tratarea pacienţilor cu afecţiuni streptococice utilizând un elixir care conţinea acest chimioterapic. Pornind de la acest caz în 1938 FDA impune un set de reguli privind controlul medicamentelor şi stimularea cercetării în domeniul medical. Dar deja se conturase un nou concept, cel al farmacologiei clinice. Primele referiri la farmacologia clinică au fost făcute la Stanford University de către dr. Windsor Cutting în 1932 și ulterior în 1933 la New York University de către dr. DeGraff. Însă Farmacologia clinică a luat ființă mult mai târziu, în anii 1950, ca urmare a constatării efectului teratogen al Talidomidei. Condamnarea experimentelor pe fiinţe umane au condus la adoptarea unui cod de cercetare în domeniul medical și farmaceutic. Astfel în 1964 Asociaţia Medicală Mondială elaborează Declaraţia de la Helsinki, amendată ulterior în 1975 la Tokio şi în 2000 la Madrid, care, pornind de la valorile proclamate de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, defineşte condiţiile etice ale experimentului pe subiecţi umani şi constituie la ora actuală baza regulilor de bună practică clinică și farmacologică.