Mișcarea monografică din Banat-Crișana: tendințe și perspective

Duminică, 28 august 2016, orele 09:00-11:00 

 UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1, 

Sala F. Ştefănescu Goangă

Organizator și moderator:

Dr. Doru Sinaci, Director al Centrului de Studii de Istorie și Teorie Literară „Ioan Slavici” Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad , director al Centrului Cultural Județean Arad

Prezintă:

Dr. Doru Sinaci (Centrul Cultural Județean Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad)

Asociația națională arădeană pentru cultura poporului român și începuturile mișcării monografice din Banat-Crișana

La nici un an după înmatricularea Asociației naționale arădene pentru cultura poporului român, Ioan Moldovan supunea adunării generale a acesteia un plan pentru elaborarea monografiilor comunale. Planul monografic al notarului Ioan Moldovan, propus la 1864, este îmbunătățit simțitor în anul 1897, când tribuniștii arădeni publică o structură monografică deosebit de complexă, în două părți, cuprinzând elemente de limbă, cântece, dansuri, obiceiuri, îmbrăcăminte, alimentație, religie, educație, cadru natural, arhitectură tradițională, așezăminte culturale, economie etc. Nu lipsesc, în această perioadă, nici chestionarele monografice bisericești propuse de către episcopii Aradului, care fie că se desfășoară sub egida Asociației arădene, fie răspund unui demers mitropolitan, au în vedere aceeași preocupare pentru punerea în valoare a identităților locale românești din Monarhie. Aceste inițiative se vor materializa, ulterior, în prestigioase lucrări monografice regionale, instituționale, de localitate sau de personalitate, elaborate de către distinși istorici, teologi sau oameni de cultură din Banat-Crișana, cum sunt cele elaborate de către Gheorghe Ciuhandu, Teodor Botiș, Ioachim Miloia, Gheorghe Cotoșman sau Traian Mager.

Muzeograf Ioan Traia (Muzeul Satului Bănățean, Timișoara)

Cercetarea monografică în Banat. Prezentare generală

Privind retrospectiv putem afirma ca prima cercetare monografică în Banat s-a întâmplat în jurul anului 1853, când apărea prima monografie a oraşului Timişoara, sub semnătura lui Johann Nepomuk Preyer. În anul 1859, autoritatea administrativă a provinciei Banatului Timişan şi Voivodina  Sârbească a lansat un chestionar adresat tuturor localităţilor provinciei, iar răspunsurile însumate elaborate de notabilităţile satului ( preot, dascăl, notar) puteau să devină scheletul unor monografii  ale localităţilor bănăţene sau chiar a provinciei. Chestionarul era împărţit în patru mari capitole numite ,,tăieri”,(secţiuni) fiecare cuprinzând mai multe  subcapitole (mai multe litere). Primul avea caracter geografic, dar şi administrativ, al doilea se referea la condiţiile  climatice specifice, al treilea la economie (agricultură  şi meşteşuguri), iar al patrulea solicita date demografice, etno-folclorice, lingvistice. Scopul monografierii anunţate poate fi bănuit în dorinţa autorităţi habsburgice de a conferi şi în acest fel identitate unui hibrid politico-administrativ cum erau Voivodina Sârbească şi Banatul Temişan precum  şi a  răspunde unor nevoi practice, de unde şi structura de ghid administrativ, cultural si geografic. După chestionarul din 1859, despre a căror răspunsuri se ştie foarte puţin, Academia Maghiara lansează şi ea un chestionar în anul 1862, responsabil fiind desemnat  istoricul  Pesty Frigyes din Timişoara.  Pe baza răspunsurilor de la acest chestionar, dar este posibil să fi  consultat şi răspunsurile  de la chestionarul din 1859, Pesty Frigyes a scris în 1884 două volume din istoria comitatului Caraş. Un alt proiect care-şi propunea colectarea de date din Banat a fost iniţiat de Academia Română prin Bogdan Petriceicu Hasdeu în anul 1877  un chestionar juridic, iar în anul 1884 unul lingvistic.

Dr. Dumitru Tomoni (profesor, președintele – Societatea de Științe Istorice din România, Lugoj)

Mișcarea monografică în nord-estul Banatului

Nord-Estul Banatului s-a impus atât în mentalul colectiv cât și în cercetările sociologice, etnografice și istorice drept zona Făgetului sau Țara Făgetului, dat fiind faptul că începând cu secolul al XVIII-lea Făgetul a devenit cea mai importantă localitate din zonă, fiind centrul districtului, cercului, plășii sau raionului ce-i purta numele. Derulându-se sub forma unui imens amfiteatru, zona Făgetului este delimitată de Valea Mureșului, zona Pădurenilor, poalele Munților Poiana Ruscăi și zona Lugojului. În acest spatiu predominant colinar, brăzdat de apele râului Bega, viața a pulsat din cele mai vechi timpuri, chiar dacă cele mai multe așezări sunt atestate documentar in sec. XIV-XVI.

Prima cercetare monografică românească din Banat s-a realizat în zona Făgetului, în localitatea Sintești, de către preotul cărturar Partenie Gruescu, care în anul 1859 a răspuns unui chestionar difuzat de autoritățile austriece în Voivodina Sârbească și Banatul Timișan, cu scopul de a aduna date în vederea realizării unei Etnografo-Topografică Descriere a Țarei Serbo-Banatice și a Graniței Militărești.

Lucrarea lui Gruescu,rămasă în manuscris până în anul 1944, este mai mult o încercare monografică de tip etnologic, pentru că din cele 43 rubrici ale chestionarului doar una se referea la istoria locului cercetat, celelalte referindu-se la climă, ocupații, instrumente de măsură, structura proprietații, edificii, instituții, obiceiuri etc.În ciuda acestui început mai mult decât promițător, pâna în anii 70 ai secolului al XX-lea nu s-au mai concretizat cercetări monografice în Nord-Estul Banatului. Abia în ultimele decenii ale regimului comunist, sub imboldul autorităților sau din dorința de a obține grade didactice, cercetarea monografică devine o preocupare pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Dincolo de limitele cercetării, reduse la documente editate și informații orale, mai mult lingvistice, etnografice și etnologice, foarte puține cercetări se vor materializa în lucrări mongrafice și doar una va fi tipărită. În schimb, după 1990 înregistrăm un număr de opt monografii locale publicate prin eforturi proprii, dar și cu sprijinul autorităților locale și județene, inegale ca surse documentare, conținuturi sau forme de prezentare.

Dr. Gheorghe-Bodrog Rancu  (Universitatea „Dacia Hercules”, Herculane)

Cercetarea monografică în Țara Almăjului

Cercetarea monografică privind zona socio-economică şi etnografică a Văii Almăjului a fost iniţiată şi mai apoi dezvoltată de echipele lui Dimitrie Gusti, mai ales după înființarea Institutului Social Banat Crişana. Printre colaboratorii acestuia, în arealul amintit, se numără preotul Iconom Stavrofor Coriolan Iosif Buracu care a făcut parte din echipa monografică ce investiga Ţara Almăjului, din Banatul de munte, în perioada interbelică. Pentru această activitate au fost antrenaţi mai mulţi factori: autorităţi locale, laice şi bisericeşti, precum şi o parte dintre locuitori care au contribuit din plin la completarea chestionarelor elaborate pe diferite domenii de activitate.Acest tip de cercetare a reprezentat una dintre cele mai importante contribuţii la dezvoltarea sociologiei româneşti, odată prin abordarea unor metode specifice de cercetare, dar mai ales întocmirea unei baze de date culese direct din teren, creând astfel o şcoală monografică cu renume internaţional privind cercetarea sociologică, cunoscută mai apoi sub sistemul ideologic gustinian.Zona depresionară a Ţării Almăjului a beneficiat de această cercetare a realităţii sociale în teren, care în urma deplasării echipei monografice a reuşit să descrie realitatea obiectivă în vremea când s-au cules datele din unele sate cuprinse în planul de cercetare.Rezultatele acestor cercetări au fost apoi cuprinse în organul de presă a institului, Revista Institului Social Banat Crişana, dând posibilitatea ca astăzi ele să fie interpretate de cei care scriu monografiile satelor componente ale acestei mirifice ţări – Ţara Almăjului. Rezultatele cercetărilor au fost şi vor rămâne importante puncte reper în redactarea monografiilor de astăzi fiind bine apreciate pe bună dreptate.

Conf. Univ. Dr. Sorin Bulboacă (Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad)

 Curtici – istoria unei localități de frontieră

Scopul articolului este de a prezenta, pe baza investigării izvoarelor și a literaturii de specialitate, evoluția unei localități de la marginea vestică a Comitatului Zarand – Curtici – de la prima atestare documentară până la marea Unire din 1918. Este, de fapt, o micromonografie care, fără să își propună o abordare exhaustivă, intenționează să reconstituie reperele esențiale din trecutul localității Curtici (astăzi oraș), din Evul Mediu până în secolul XX. Astăzi, Curtici este un oraș la granița de vest a României, un important nod feroviar național și european. În 1332 localitatea Curtici exista, sub titulatura de Curtegyház. În Evul Mediu, două așezări au format nucleul localității Curtici: Kurtos și Kutas, aparținând comitatului Zarand, iar după 1552 au fost anexate vilayetului Timișoara. Pentru scurtă vreme, Kurtos și Kutas au făcut parte din teritoriul stăpânit de Mihai Viteazul, trecând din nou sub administrație otomană în veacul al XVII-lea. În secolele XVIII-XIX, localitatea Curtici a făcut parte din comitatul Arad, satul Cutoș dispărând. Școala din Curtici a funcționat în veacurile XVIII-XX, având un rol major în formarea conștiinței naționale în rândul tinerilor, alături de biserica ortodoxă. În timpul regimului liberal din Imperiul Habsburgic (1860-1865), la Curtici s-a organizat o adunare populară care a hotărât ca limba oficială a comunei să fie limba română. În anul 1863, conducerea comunei Curtici impune utilizarea în actele publice, a unui sigiliu cu text românesc 1918, anul înfăptuirii Marii Uniri, reprezintă un moment însemnat în istoria localității, când s-au format Garda Națională și Consiliul Național și s-a instaurat administrația românească (noiembrie). Cetățenii din Curtici îl aleg ca delegat oficial la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia pe locotenentul Ioan Julean, șeful Gărzii Naționale din comună. De asemenea, vom evidenția și aspectele majore din viața economică a localității, unde predomina agricultura cerealieră și creșterea animalelor.