Istoriografii și istorii ale universităților în România (secolele XIX-XXI). De la cercetare la reprezentare
Organizator și moderator secțiune:
CS II Dr. Ana-Maria Stan, Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai
Prezintă:
I.
Joi, 25 august 2016, orele 15:00-17:00
Sala Călugăreanu, UBB, clădirea centrală, str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.
Conf. Univ. Dr. Florentina Nițu (Universitatea din București, Facultatea de Istorie)
Memoria universitară ca patrimoniu. Forme de prezervare și promovare
Ne propunem să discutăm conceptul de patrimoniu universitar precum și modul în care acesta poate deveni operațional în societatea românească contemporană. În mod concret, acceptarea acestui tip de patrimoniu impune o nevoie legislativă și nu numai, de a conserva și valorifica un tip distinct de patrimoniu, care se dovedește extrem de important în mai multe sensuri:
– resursă a cunoașterii academice – permite cercetări în domeniul istoriei universitare dar și a istoriei diverselor domenii de studiu ilustrate de-a lungul timpului în spațiul academic;
– resursă educațională pentru copii și tineri – realizarea de ateliere pentru tineri și copii, vizând promovarea domeniilor cunoașterii ilustrate în spațiul universitar (poate deveni resursă de marketing pentru atragerea de tineri valoroși care să studieze în universitatea respectivă).
– resursă care construiește punți între mediul academic și societate; experiența muzeelor universitare din întreaga lume ne arată că muzeele universitare au potențialul de a deveni un pol cultural al comunității, prin propunerea de programe diverse pentru public, dezbateri, seri de lectură etc.
Depozitarul acestui tip de patrimoniu este muzeul universitar, cu un caracter de unicitate în peisajul cultural/muzeal românesc, conferit de faptul că reprezintă singura instituție în măsură să conserve și să prezinte moștenirea academică a unei comunități (la nivelul unui oraș, regiune, țară). Partea a doua a prezentării noastre se va opri asupra modului în care patrimoniul universitar poate și trebuie să fie prezervat și comunicat către public.
Asist. Cercet. Drd. Vasilica Mîrza (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași)
Evoluția conceptului de muzeu universitar în România și celebrarea a 100 de ani de la înființarea Muzeului de Antichități al Universității din Iași
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cultura românească cunoaşte un moment de înflorire, reprezentat de înfiinţarea Universităţilor din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864), având aceleaşi Facultăţi: Drept, Filozofie (Litere) şi Teologie. Odată cu dezvoltarea acestora, datorită activităților de cercetare arheologică, a curiozității, dar și a pregătirii intelectualilor români, au fost înființate muzeele universitare din România. Mai întâi la București, Muzeul Național de Antichități, înființat în 1864 și apoi la Iași, unde după câteva inițiative neconcretizate se înființa în 1916 Muzeul de Antichități al Universității din Iași.
Crearea acestor instituţii muzeale cu caracter didactic a fost rezultatul eforturilor depuse de cei care au studiat şi au dus arheologia printre domeniile de interes ale Şcolii istorice româneşti şi europene, în cadrul căreia aceasta luase în secolele XIX-XX un avânt deosebit.
Prin această lucrare încercăm să punem în evidență modelele care au stat la baza creării muzeelor universitare și ce concepte au fost utilizate în organizarea lor, în special în perioada sfârșitului de secol al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Asist. Cercet. Dr. Petronela-Raluca Podovei (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași)
Patrimoniu și construcție identitară. Expozițiile jubiliare ale Universității din Iași în anii 1960 și 1985
Universitatea din Iași a reușit de-a lungul timpului, indiferent de situația economică sau socio-politică existentă, să-și valorifice patrimoniul cultural. Acest fapt ne este relevat de organizarea expozițiilor jubiliare, care au avut scopul de a repune în circuit importante vestigii culturale ale patrimoniului identitar, care sa-i redea evoluția istorică. Obiectele au fost expuse sub forma unei concepții menite a aduce omagii unor cadre didactice care, prin întreaga activitate profesională, au contribuit la înființarea și la dezvoltarea învățământului superior ieșean. Cele două decupaje la care vom face referire în demersul nostru sunt expozițiile jubiliare organizate în anii 1960, respectiv 1985.
Anul 1960 a reprezentat marcarea unui secol de la înființarea primei instituții de învățământ superior din țară; astfel, conducerea instituției a organizat în vechiul local al Universităţii ieşene o expoziție care cuprindea documente, tablouri, tipărituri, extrase și alte mărturii ale parcursului din veacul de existență al instituției. Toate acestea aveau rolul de evidenția faptul că patrimoniul cultural universitar ieșean rezistase în ciuda unor vremuri potrivnice. În următorul an omagial, la 1985, prin grija lui Octav Davideanu, secretar-șef al Universității, s-a organizat, în incinta Palatului de la Copou, o expoziție cu o tematică asemănătoare. Notițele acestuia, transmise până astăzi, descriu în amănunt poziționarea și tipologia vestigiilor academice expuse.
Demersul de față are drept scop reconstruirea, prin intermediul surselor istorice primare, a expozițiilor jubiliare organizate în 1960 și 1985. Vizăm o inventariere amănunțită a obiectelor expuse în expozițiile jubiliare, o identificare a lor în actualul patrimoniu universitar și evoluția stării de conservare și valorificare a acestora.
Dr. Laszlo Wellmann (Universitatea Babeș-Bolyai)
Márki Sándor şi contribuţia sa la istoria universităţii clujene
Profesorul universitar Márki Sándor (Kétegyháza 27 martie 1853 – Gödöllő 1 iulie 1925) a fost istoric, membru al Academiei Maghiare şi autor prolific de lucrări ştiinţifice. Ca şi teme de cercetare l-au interesat preponderent mişcările ţărăneşti din Ungaria, luptele pentru eliberare, istoria comitatelor Arad şi Bihor şi, oarecum, geografia.
Studiile şcolare şi apoi preuniversitare le-a efectuat la Sarkad, Oradea, Bratislava şi la Pesta. La Oradea şi Pesta a învăţat în instituţii educaţionale ecleziastice, iar studiile superioare le-a efectuat la Universitatea din Budapesta între 1872-1875. A fost destul de activ în viaţa tineretului universitar, fiind membru simplu sau membru în conducerea mai multor organizaţii studenţeşti. După un an de voluntariat la una din şcolile din Pesta, începând cu 1877 trăieşte şi lucrează mai mulţi ani la Arad, unde este din nou activ în viaţa socială a oraşului. În 1886 este numit profesor la un gimnaziu din Budapesta, iar din 1892 devine profesor de istorie la Universitatea din Cluj, unde între 1914-1915 a fost şi rector. Pe lângă aceasta, a deţinut funcţia de vicepreşedinte a Mensa Academica, încă de la începuturile existenţei sale. În calităţile sale oficiale de la Universitatea din Cluj, a devenit treptat interesat de istoria universitară, publicând în decursul anilor săi de activitate două volume pe acest subiect.
Comunicarea noastră îşi propune să analizeze contribuţiile sale privind istoria Universităţii ,,Ferenc József” din Cluj, care au reflectat evoluţia acestei instituţii de învăţământ superior. Vom urmări modul în care profesorul Márki a contribuit la istoriografia universitară din Transilvania, comparând structura şi conţinutul celor două lucrări ale sale din domeniu, având în vedere că între apariţia lor a existat o diferenţă de 30 de ani, iar contextul istoric, socio-politic şi cultural al elaborării acestora a fost unul complet diferit.
CS II Dr. Ana-Maria Stan (Universitatea Babeș-Bolyai)
Istoriografi ai universităților românești din perioada interbelică. Studiu de caz: Universitatea din Cluj după 1919
Comunicarea noastră dorește să investigheze terenul puțin cercetat al modului în care s-a scris istoria universităților în România. Mai precis, vom aborda această temă sub forma unui studiu de caz, dedicat universității clujene din perioada interbelică. Numeroși autori au fost interesați să descrie dezvoltarea și evoluția universității din Cluj, după apariția aici a învățământului superior în limba română. Actori direcți ai vieții academice din Transilvania de după unire, aflați în diferite ipostaze științifice sau administrative, semnatarii istoriilor privind universitatea clujeană oferă cercetătorilor de azi perspective variate și complexe asupra peisajului socio-cultural local și regional din prima jumătate a secolului XX. Ne propunem așadar să analizăm, dintr-o perspectivă comparativă, dar și din una a analizei calitativ-cantitative, felul în care s-a scris istoria universității clujene, care au fost problemele evidențiate în aceste cărți și articole, cum s-a creat ,,brandul” instituțional al universității cu ajutorul acestor publicații. O detaliere a contextului temporal și socio-politic în care au fost elaborate și promovate istoriile universității clujene oferă de asemenea indicii importante despre viața intelectualității din Transilvania interbelică, precum și despre rolul și locul universității printre alte structuri educațional-culturale care au activat aici după 1919.
Dr. Horaţiu Bodale (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca)
Biblioteca alumnilor români din Colegiul Grec Sf. Atanasie din Roma
Colegiul Grec Sf. Atanasie din Roma este o instituţie de învăţământ destinată instruirii clerului catolic de rit oriental. Incă de la început, aceasta a deţinut o impresionantă bibliotecă cu volume rare din secolele XVI și XVII, scrise în limba greacă sau latină. De-a lungul timpului, colegiul a acceptat studenți din diferite țări și comunități (melchiţi, greci, ruteni, români, bulgari) care au adus cu ei cărți scrise în limbile lor naționale, acestea îmbogăţind permanent colecțiile bibliotecii.
Cercetarea noastră evidenţiază existenţa consistentă a volumelor românești de pe rafturile bibliotecii, inventarul acestora fiind realizat de alumnul Dimitrie Radu în anul 1882. Titlurile cărților adunate aici demonstrează nu numai continuitatea prezenţei alumnilor români în Colegiul Grec, dar şi diversitatea preocupărilor lor intelectuale și nivelul de dezvoltare al studiilor umaniste și teologice din spaţiul cultural-formativ românesc.
II.
Joi, 25 august 2016, orele 18:30-20:00
Sala Călugăreanu, UBB, clădirea centrală, str. M. Kogălniceanu, nr.1, et. 2.
Drd. Marian Hariuc (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași)
Venirea istoricului Andrei Oțetea la Universitatea din Iași. Climat intelectual și raporturi academice (1927)
Noua viață academică românească din anii interbelici a suscitat interesul tinerilor intelectuali, cu educație superioară în centrele occidentale, pentru o viitoare carieră universitară. Încă din timpul studiilor, cei originari din provinciile românești alipite în 1918 au devenit atașați de universitățile din Iași și București, atât pentru efervescența cărturărească existentă în cadrul acestor instituții, cât și prin prisma unor raporturi apropiate cu profesori de prestigiu care își desfășurau activitatea în cele două centre cultural-academice tradiționale. Prezența în mediile intelectuale occidentale a facilitat legăturile academice ale tinerilor ce se specializau în domenii mai puțin dezvoltate în instituțiile de învățământ superior românești. Revenirea unui absolvent în țară, care se remarcase prin rezultate academice notabile și mai ales prin apropierea de unii universitari francezi cu notorietate, creea problema posibilității de integrare în sistemul educațional. Miza inițială o presupunea sondarea sistemului academic autohton, cu privire la posibilitatea integrării în unele catedre universitare. Sprijinul acordat unor tineri intelectuali, cărora li se ofereau posibilitatea de a conduce seminarii la Universitatea din Iași, a fost condiționat de tipul de raporturi pe care aceștia le stabiliseră cu profesorii titulari de catedre, ceea ce sporea șansele de succes în eventualitatea organizării unui concurs pentru ocuparea unei post de titular în mediul academic.
Orientarea lui Andrei Oțetea către Universitatea din Iași s-a produs în urma unei îmbinări complicate între atmosfera existentă în interiorul instituției, implicarea unor voci cu autoritate în mediul intelectual românesc și perspectivele recrutării unui tânăr specialist de valoare. În peisajul creionat de conflictele declanșat în jurul unor catedre ale Universității, istoricul transilvănean își făcea apariția ca o posibilă viitoare premisă a perpetuării tensiunilor, atâta vreme cât reprezenta tipul de intelectual format în exteriorul climatului intelectual din Iași și se înfățișa ca o recomandare a marelui savant Nicolae Iorga. Demersul este contruit în jurul a trei repere fundamentale pentru cunoașterea parcursului istoricului Andrei Oțetea. Primul se referă la ocuparea unui post de conferențiar suplinitor la Universitatea Iași (1927), urmat de concursul pentru postul de profesor de titular al Catedrei de Istorie modernă și contemporană (1930-1931), iar cel de-al treilea reper transgresează aspectul cronologic și urmărește primele forme de asumare a unei concepții materialiste în gândirea istoricului.
CS Drd. Maria Ghitta (Academia Română, Centrul de Studii Transilvane)
Studenţimea clujeană în primii ani interbelici. Opţiuni organizatorice şi ideologice
Parte a unui ambiţios şi persistent program de ridicare culturală a românilor ardeleni, program având ca punct nodal Universitatea, studenţimea clujeană va fi pusă de la începuturile existenţei sale în cadrele statului român în faţa unui şir de opţiuni care-i vor defini identitatea de corp social, dar şi reperele ideologice. Pentru unii dintre membrii ei, aceste alegeri de tinereţe vor deveni emblematice pe viaţă.
Elanurile începuturilor instituţionale şi miza constitutirii elitelor naţionale vor marca din plin Universitatea din Cluj în acei ani şi nu-i vor ocoli nici pe studenţii ei. Ca şi în alte situaţii (cu exemple din Europa vremii), Universitatea livrează nu numai corpul specialiştilor, ci şi pe cel al ideologiilor şi, câteodată, pe cel al politicienilor.
Preocupaţi să-şi adapteze statutele la rigorile modelului organizatoric studenţesc din România Mare, foştii membri ai Societăţii „Petru Maior” de la Budapesta transferă la Cluj o puternică şi îndelungată tradiţie a luptei cultural-naţionale. Această tradiţie se va întâlni cu idei similare (dar mai radicalizate) ale colegilor din alte centre universitare. Confruntările din interiorul organizaţiei studenţeşti locale, dar şi de la Congresul studenţesc desfăşurat la Cluj, vor pune rapid în evidenţă liniile ideologice de forţă pe care se situează diferitele părţi. Cea mai vizibilă şi mai bine agregată dintre ele va ocupa treptat prim-planul. Ea va fi aceea a noului naţionalism.
CS III Dr. Anca Filipovici (Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale)
Universitatea şi politica în anii ‘30. Profesorul Traian Brăileanu şi propaganda antisemită la Cernăuţi
În anii ‘30, centrul universitar cosmopolit al Bucovinei – Cernăuţi – devine o sursă a iradierii discursului antisemit în cadrul propagandei legionare. Principalul receptor al propagandei îl constituie tineretul studenţesc, aflat sub influenţa unuia dintre mentorii săi academici: profesorul şi sociologul Traian Brăileanu.
Membru activ al Mişcării Legionare, rolul lui Traian Brăileanu în cadrul acestui fenomen se contura pe două paliere: pe de o parte, profesorul modela activ tineretul universitar în direcţie fascist-legionară, pe de altă parte, susţinea mişcarea din punct de vedere ideologic, propunând o nouă paradigmă sociologică care să justifice menirea legionarismului în societatea românească. Analiza de faţă urmăreşte relaţia dintre profesor şi tineretul universitar, reliefând şi influenţa exercitată de Brăileanu în cadrul grupării Iconar. Accentul acestei investigaţii vizează însă construcţia discursului antisemit al sociologului propagat pe cele două paliere. Fundamentele discursului se articulează, pe de o parte, pe considerente cultural-economice, legate de neasimilarea evreilor şi de receptarea lor ca alteritate iremediabilă şi concurentă; pe de altă parte, vizează asocierea obsedantă a evreului cu pericolul bolşevismului. În plus, particularitatea antisemitismului brăilean îşi are temelia în naţionalismul tipic bucovinean. Termenul poate fi abordat pe fondul unui complex al provinciei generat de lunga perioadă de ocupaţie austriacă (1774-1918) şi de deficienţele statului românesc unificat care au favorizat succesul extremei drepte în unul dintre cele mai eterogene conglomerate multietnice: Bucovina interbelică.
Anamaria Bogdan, Dr. Sonia Pavlenko, Monica Petric, Dr. Adriana Șerban, Dr. Oana Tămaș (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Dezvoltare Universitară și Management al Calității)
Internaționalizarea la Universitatea Babeş-Bolyai: Scurt istoric
Internaționalizarea este un termen folosit în știința politică și relațiile guvernamentale, dar în ceea ce privește învățământul superior, termenul este utilizat începând doar cu anii ’80. În anii ’90 dezbaterile cu privire la utilizarea termenului „internaționalizare” relativ la educație au evidențiat aspecte comparative, globale sau multiculturale ale educației în învățământul superior.
Internaționalizarea în domeniul învățământului superior poate fi definită în mai multe moduri diferite, în funcție de actorii cheie luați în considerare (începând de la guvern, trecând prin sectorul privat, instituțiile propriu-zise, cadrele didactice, disciplinele predate și ajungând până la studenți). O definiție largă a procesului de internaționalizare ia în considerare gradul de integrare a dimensiunii internaționale în predare/învățare, cercetare și servicii pentru comunitate.
Prezenta comunicare va analiza istoricul procesului de internaționalizare la nivelul UBB, în perioada 1990 – 2010 (20 de ani), luând ca element de referință cadrul teoretic propus de Jane Knight și IAU (International Association of Universities) (2006). Ne propunem să analizăm documente și procese, precum și alte date privind mobilitatea cadrelor și a studenților și aspecte curriculare în perioada de referință. Rezultatele vor fi interpretate prin prisma contextului și a schimbărilor la nivel național și internațional care afectează direct universitatea.