Surse vechi şi noi: informaţii istorice şi metode de analiză.
II. Perspective tematice: 2. Studii de securitate
Duminică, 28 august 2016, orele 09:00-11:00
UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1,
Sala 126
Organizator și moderator:
CS I dr. habil. Alexandru Simon, Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Studii Transilvane, Academia Română, Cluj-Napoca
Prezintă:
Dr. Florin Nicolae Ardelean (Universitatea Babeş-Bolyai)
Securitatea frontierelor în epoca modernă timpurie. Problema garnizoanelor permanente în cetățile Transilvaniei princiare (sec. XVI-XVII)
Evoluția politică a principatului autonom al Transilvaniei a fost puternic influențata de conflictele militare dintre marile puteri (în special Casa de Habsburg şi Imperiul Otoman) ce își disputau supremația în Europa centrală și de sud-est. Organizarea unui sistem defensiv eficient a fost astfel o prioritate a noului stat, apărut în urma destrămării regatului Ungariei. În epoca principatului autonom, cetățile transilvănene dispuneau de garnizoane permanente, alcătuite din soldați experimentați, ce primeau soldă pe toată durata anului. Numărul acestor soldați nu era foarte mare, însă la nevoie lor li se alăturau, în număr semnificativ, alte categorii de oșteni de pe domeniul cetății.
Din garnizoanele permanente erau nelipsiți artileriștii, în condițiile în care, începând cu secolul al XVI-lea, fiecare cetate transilvăneană era dotată cu piese de artilerie de diferite tipuri: tunuri, bombarde, mortiere, treascuri etc. Aprecierea cantitativă a garnizoanelor întâmpină numeroase obstacole datorate inexactității documentelor din această perioadă, referitoare la efectivele militare în general, schimbărilor frecvente ce se petreceau în conducerea și administrarea cetăților, precum și mobilității soldaților din garnizoane. Trebuie menționat că fortificațiile ardelene din secolele XVI-XVII au beneficiat de modernizări sau, în unele cazuri de reconstrucții, în conformitate cu cele mai înalte standarde ale arhitecturii militare din epocă. Aşa numitele fortificații de tip italian necesitau însă o reorganizare a personalului militar şi auxiliar ce asigura funcționalitatea cetății. Ce măsuri au luat conducătorii Transilvaniei în această privință? Ce costuri implică menținerea unei garnizoane? Ce impact social a avut organizarea sistemului defensiv în Transilvania princiară? Acestea sunt câteva din întrebările la care am încercat să dăm un răspuns în această prezentare.
Asist. Univ. Dr. Cezar Stanciu (Universitatea ”Valahia”, Târgoviște)
România și securitatea balcanică în contextul destinderii internaționale (1972-1979)
Această lucrare analizează poziția României față de problemele securității balcanice în contextul istoric, caracterizat de începutul destinderii sovieto-americane (1972), pe de o parte, și de lucrările Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, pe de altă parte. Astfel, lucrarea analizează, pe baza documentelor de arhivă, rațiunile elaborării de către România a unei politici independente de cea a Pactului de la Varșovia. Politică ce urmărea intensificarea cooperării economice și politice între țările balcanice, indiferent de alianțele militare cărora le aparțineau acestea. Se va demonstra astfel că obiectivul principal al politicii externe românești a fost diminuarea progresivă a influenței sovietice și americane în Peninsula Balcanică, scop înțeles ca atare la Moscova. De asemenea, vor fi evidențiate divergențele României cu Uniunea Sovietică pe această temă, precum și implicarea activă a Bulgariei în promovarea punctului de vedere sovietic. O preocupare importantă la Moscova și Sofia era măsura în care poziția românească față de securitatea balcanică putea sau nu să fie influențată de China, având în vedere faptul că la acel moment conflictul sino-sovietic se acutizase. În egală măsură, relațiile bune dintre România și Iugoslavia stârneau la rândul lor preocupare la Moscova și Sofia, cu atât mai mult cu cât relațiile ambelor țări cu Grecia și Turcia, avanposturile NATO în Balcani, cunoșteau la momentul respectiv un proces de îmbunătățire. Astfel, analiza va aduce informații și concluzii suplimentare cu privire la efectele războiului rece asupra relațiilor internaționale din sud-estul Europei și a percepției acestor state asupra propriei securități, mai ales în condițiile escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și a intensificării prezenței militare a celor două superputeri în răsăritul Mediteranei.
Prof. Univ. Dr. Vasile Vesa (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie)
Aniversarea a 60 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România în SUA. Retrospectivă memorialistică
În anul universitar 1978-1979 am beneficiat de o bursă Fulbright în calitate de Visiting Professor la Wayne State University, din metropola Detroit, calitate deținută în anul precedent de către colegul Liviu Maior, care a intermediat numirea și sosirea mea la Detroit. În calitate de Visiting Professor urma să susțin cursuri de Istoria României, ce se adresau cu precădere studenților care proveneau din familiile emigranților români, dar și studenților americani interesați de istoria Europei Centrale și de Sud-Est în vogă, în aceea perioadă, în SUA. În timpul desfășurării activității mele didactice au fost organizate în Detroit o serie de manifestări științifice și aniversare ce au vizat „Unirea Transilvaniei cu România” (28 nov. – 2 dec. 1978), Aniversarea a 50 de ani de la fondarea primei Episcopii Ortodoxe Românești (aprilie 1979). În același context, și în general cu aceeiași protagoniști, a fost organizat la Cluj-Napoca, în sept. 1979, colocviul româno-american pe tema „Societate și armată în prima jumătate a secolului XX”.