Evoluţii regionale şi locale româneşti în perioada comunistă (1945-1989)
Sâmbătă, 27 august 2016, orele 11:30-13:30
UBB, sediul central, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et. 1,
Sala 126
Organizator și moderator secțiune:
Prof. Dr. Romulus Călin Blanari, Liceul Tehnologic “Alexandru Borza”, Cluj-Napoca
Prezintă:
CS Dr. Marius Tărâță (Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie, Chișinău)
Statutul istoricului în Basarabia/RSS Moldovenească în primul deceniu postbelic
În opinia noastră, istoria Basarabiei, la mijlocul secolului al XX-lea, când a fost anexată și peste câțiva ani reanexată de URSS, trebuie să fie integrată în Istoria României, fie și ca un capitol aparte, în care să fie expuse principalele avataruri ale acestei provincii.
În comunicarea noastră propunem un excurs pe baza materialelor de arhivă mai puțin cunoscute și a materialelor din presă, discuțiilor din colectivele de cercetare (conform semanticii epocii), asupra condiției istoriei ca știință și a istoricului în Basarabia anilor 1944-1954. Aspectele ce vor fi abordate sunt următoarele: relația dintre Partid și cercetători (unii veniți din stânga Nistrului, alții cu școală în România interbelică), perspectiva și recomandările funcționarilor de partid privind personalitățile revendicate, precum Ștefan cel Mare, Vasile Lupu, Miron Costin ș.a., încercările de scriere a unei prime istorii marxiste a Moldovei, din cele mai vechi timpuri și până la 1944-1945. Cazul istoricului Narțov și ostracizarea acestuia, conflictul dintre două generații de cercetători marxiști consumat în anii 1948-1950, prin afirmarea celor mai loiali și mai docili istorici, problemele istoricilor de la Chișinău după 1944 în abordarea unor realități mai recente, ca intrarea României de partea Antantei în 1914, inexistența unui nucleu bolșevic la Chișinău în 1917-1918, reforma agrară în România interbelică, lupta partizană în anii 1941-1944, dar și obligația de a căuta mărturii ale prieteniei moldo-ruse începând cu secolul al XIV-lea și până la misiunea de eliberare a lui Kutuzov la 1806-1812.
Dr. Romulus Călin Blanari ( Liceul Tehnologic “Alexandru Borza”, Cluj-Napoca)
Cultura de masă în Regiunea Cluj (1950-1968)
După 1948, în contextul demarării operei de construire a socialismului în România, când clasa muncitoare, sub îndrumarea P.M.R, a ajuns să conducă viaţa politică şi economică a ţării, desăvârşirea revoluţiei culturale a reprezentat unul dintre obiectivele principale ale regimului comunist. Construirea ,,culturii socialiste”, după cum au afirmat Lenin şi Stalin, era direct dependentă de activitatea politică, de conştiinţa socialistă, de nivelul cultural al maselor şi de participarea acestora la edificarea culturii. Această antrenare a maselor în domeniul culturii îşi găsea expresia în revoluţia culturală, parte integrantă a procesului de construire a socialismului.
În conformitate cu Rezoluţia Şedinţei Plenare a C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949, o sarcină deosebit de importantă a partidului a reprezentat construirea socialismului la sate. Desfăşurarea unei intense activităţi în mediul rural cu scopul de a convinge populaţia de superioritatea agriculturii socialiste faţă de cea individuală şi pentru a-i convinge pe ţăranii săraci şi mijlocaşi de avantajele înscrierii în gospodăriile colective, a devenit în următorii ani o prioritate pentru toţi activiştii culturali. Deşi munca de culturalizare a ţărănimii îmbinată cu activitatea de instruire politico-educativă a acesteia s-a dovedit a fi o piatră de grea încercare a revoluţiei culturale, ea a facilitat realizarea dificilei sarcini a dictaturii proletariatului, anume îndrumarea ţărănimii sărace şi mijlocaşe pe direcţia socialismului. Condiţia încadrării întregii populaţii în cooperative, după cum a subliniat Lenin, presupunea un asemenea grad de cultură a ţărănimii, încât îndeplinirea acestei condiţii era imposibilă fără o revoluţie culturală.
Asist. Univ. Dr. Gabriel Stelian Manea (Universitatea „Ovidius”, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Constanța)
”ARLUS Constanța” și manifestările propagandistice organizate cu ocazia retragerii Armatei Sovietice din România. Iunie-August 1958
Dedicată scopului ei mai puțin declarat, acela de a servi drept un instrument de propagandă în favoarea Uniunii Sovietice, ARLUS-ul nu putea rata un moment ca cel din 1958. Ea a știut să îl fructifice din plin, făcând din retragerea Armatei Sovietice un imens spectacol propagandistic, extins la nivelul întregii țări, dar mai ales în centrele care găzduiseră unități militare mai semnificative. Astfel, numai Comitetul Regional Dobrogea al ARLUS-ului s-a implicat în organizarea sau coordonarea unui număr de 33 de evenimente, toate puse sub lozinca „prieteniei româno-sovietice”. Menite să creeze o atmosferă cât mai agreabilă militarilor și ofițerilor sovietici, așa cum cereau instrucțiunile venite de la cel mai înalt nivel al partidului. În definitiv, Uniunea Sovietică trebuia să fie convinsă, inclusiv prin acest gen de manifestări, că decizia luată era una lipsită de riscuri politice sau militare, că România continua să rămână obedientă.
Dar efortul depus de ARLUS și nu numai cu acest prilej, amploarea și numărul evenimentelor, ascund mai multe mesaje de natură propagandistică și ideologică. De pildă, angrenarea în aceste manifestații a unor segmente ale societății dintre cele mai diverse, de la elevi la militari, de la muncitori la funcționari și intelectuali, era menită să arate o anumită omogenitate socială care ar fi făcut imposibilă în România o revoltă precum cea ungară.
Lect. Univ. Dr. Alina – Ioana Vasiliu (Universitatea “Andrei Şaguna”, Constanţa)
Revista „Tomis” – contribuţia la evoluția culturală a Dobrogei în perioada comunistă (1966 – 1989)
Într-un moment în care se vorbeşte din nou despre reînfiinţarea revistei Tomis, chiar dacă s-ar putea dovedi un iluzoriu demers electoral, este oportun să punem în lumină felul în care publicaţia a contribuit la evoluţia culturală a Constanţei și a Dobrogei în perioada comunistă. Înfiinţată în 1966, sub girul lui Tudor Arghezi, ca revistă lunară editată de Comitetele de Cultură ale regiunii Dobrogea și orașului Constanța, Tomis a găzduit în paginile sale opere valoroase ale unor scriitori consacraţi, chiar dacă a existat şi maculatură propagandistă.
Putem pleca de la premiza că, fiind o revistă care se adresa unui public de elită, acel public ştia să discearnă între producţia culturală autentică şi deşeurile ideologice obligatorii pentru apariţia pe piaţă. Iar, pentru cei care nu ştiau să discearnă, era doar o altă lectură pentru umplerea timpului, benefică totuşi, prin calitatea scriiturii şi prin conţinutul predominant de natură beletristică.
Pentru a exemplifica importanţa revistei în spaţiul cultural, nu doar regional, ci şi naţional, menţionăm semnăturile lui Ion Barbu, Nichita Stănescu, Ion Vinea, Matei Călinescu, Edgar Papu, Marin Mincu, Nicolae Manolescu, Ion Negoiţescu, Radu Tudoran, Laurenţiu Ulici, Ion Frunzetti, Sergiu Celibidache, Marcel Chirnoagă, Constantin Noica, Andrei Pleşu, Al. Philipide, Ştefan Augustin Doinaş, Marin Sorescu, Fănuş Neagu, Augustin Buzura, Pavel Chihaia, Alexandru Paleologu, Al. Călinescu, Liviu Ciulei, Romulus Vulpescu, Gellu Naum, Vladimir Streinu, Nicolae Breban, Nicolae Balotă, Şerban Cioculescu. Pe lângă aceştia, şi alte valoroase nume ale criticii şi literaturii române, precum şi ale unor reprezentanţi de seamă ai artelor plastice.
Aşa cum a fost arătat în lucrări de specialitate, cenzura la revista, Tomis pe lângă adecvarea formală la ideologia Partidului Comunist Român, absolut necesară pentru supravieţuirea publicaţiei şi a autorilor ei, a reprezentat şi un supra-filtru valoric, ce a contribuit la renumele bun şi a atras colaborări remarcabile. Lucrarea pe care o propun va aprecia contribuţia la evoluţia culturală a regiunii şi va extrage şi detalia anumite materiale ilustrative pentru tema propusă.
Drd. Daniela Tudosie (Universitatea Babeş Bolyai)
Insula Ada -Kaleh în perioada comunistă
În cadrul unei rare frumuseţi ale naturii, pe Dunăre, acolo unde acest fluviu stăpânea lanţul munţilor Carpaţi, răsărea din adâncul apelor un mic colţ de rai oriental, o bucată de pământ şi verdeaţă, un ostrov lung de 1750 m şi lat de 500 m, pe nume Ada –Kaleh ( Insula Cetate).
Comunismul a adus o serie de schimbări, AlI Kadri, sultanul, se expatriază în Turcia înainte de aplicarea legii privind naţionalizarea. Naţionalizarea a avut loc un impact major asupra insularilor. La fabrica de ţigarete ,,Musulmana” numărul salariaţilor a scăzut treptat, ajungând la faliment în 1967. Turcii mai înstăriţi vor fi şi ei expatriaţi condiţionat prin cedarea către stat a averii. În 1952 au avut loc confiscări de proprietăţi şi deportări în Bărăgan. În 1964 când s-a aflat că insula urma să se scufunde în apele sistemului comunist şi al Sistemului Hidroenergetic Porţile de Fier, emigrarea a continuat.
Insula a străbătut milenii, formată în negura vremurilor îndepărtate prin depunere de aluviuni ca să-şi încheie existenţa în zilele noastre, datorită hotărârii României şi Iugoslaviei de a construi în aval de Ada- Kaleh, marele baraj hidro-energetic de la Porţile de Fier, insula fiind acoperită de apele lacului de acumulare. Pe baza H.C.M 2127/1967 şi prin decretul de expropriere 1008/1967 populaţia de pe insulă s-a supus iminentei strămutări. Monumentele istorice au fost strămutate pe insula Şimian aflată în aval de Drobeta Turnu Severin. Aici au fost aduse o parte din zidurile cetăţii, două porţi ale acesteia, bastioanele de la colţuri şi mormântul lui Miskin Baba alături de alte 5063 morminte. Moscheea nu a fost strămutată, datorită opoziţiei Sfatului Popular Oltenia. Insula a dispărut, cedând locul giganticului baraj hidro-energetic de la Porţile de Fier, înghiţită de apele Dunării ca izbândă a civilizaţiei şi progresului tehnic.