Pagina | 1 | 2 |

Evoluția statului român în secolele XIX-XX

Evoluția statului român în secolele XIX-XX manifestă și în zilele noastre un interes vizibil generând o serie de dezbateri interesante și utile pentru diverse “șantiere”și perspective de cercetare, pe mai multe planuri: politic, social, economic, cultural etc. Demersul nostru ar putea astfel crea o serie de provocări științifice, reunind diverse comunicări axate în intervalul cronologic trasat de secolele XIX-XX, care pot fi stimulante intelectual și de actualitate, cu precădere în domeniile științelor sociale și umaniste. Dar, ne propunem să oferim noi abordări și interpretări ale transformărilor ce au avut loc la nivelul statului român, să oferim o “sondare” riguroasă a surselor și de ce nu să prezentăm într-o manieră predictivă, ținând cont de aspectele istorice, posibile soluții de dezvoltare ale României pe viitor.

Organizatori secțiune: 

Prof. Univ. Dr. Habil. Sorin Liviu Damean, Facultatea de Științe Sociale, Universitatea din Craiova,

C.S III Dr. Dumitru-Cătălin Rogojanu, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva,

Asist. Univ. Dr. Cosmin-Ștefan Dogaru, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București

Moderator: 

Prof. Univ. Dr. Habil. Sorin Liviu Damean, Facultatea de Științe Sociale, Universitatea din Craiova

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Istoriografii și istorii ale universităților în România (secolele XIX-XXI). De la cercetare la reprezentare

Secțiunea își propune să ia în discuție evoluția și nivelul atins de cercetarea istorică privind universitățile românești, de la momentul apariției acestora, ca instituții cu rol în pregătirea elitelor și modernizarea statului, și până în prezent. Pornind de la abordări teoretice, precum și de la studii de caz, se va analiza cine au fost cei care s-au interesat istoria universităților și a elitelor academice din România în secolele XIX-XXI (istorici, psihologi, pedagogi, sociologi, istorici ai științei, etc.). În cadrul secțiunii sunt binevenite lucrările care se vor concentra asupra contribuției avute de protagoniștii vieții universitare la definirea unor discipline științifice, în contextul mai larg al dezvoltării universităților românești și a diferitelor structuri subordonate acestora. Principala axă de cercetare intenționează însă să urmărească modul în care personalitățile din mediul academic au devenit observatori ai mersului instituțiilor în care au lucrat. Avem așadar în vedere rolul jucat de personalul didactic și cercetarea mărturiilor lăsate de acesta în creionarea imaginii universităților românești. Nu în ultimul rând, dorim să reflectăm asupra felului în care a fost și este reprezentată istoria universităților pentru public (atât cel din interiorul universităților, cât și cel din exteriorul Almei Mater), aceasta în contextul apariției și dezvoltării în ultima perioadă a muzeelor și arhivelor universitare în România.

Organizator și moderator secțiune: CS II Dr. Ana-Maria Stan, Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Probleme actuale ale istoriografiei juridice românești. De la politizarea istoriei la noile metode de cercetare

În cadrul secțiunii noastre ne propunem să încurajăm un dialog între istorici și juriști despre sincopele istoriografiei juridice românești, precum și despre problemele întâlnite de un cercetător în abordarea diferitelor concepte sau constructe ideologice consacrate în limbajul istoric și cel juridic. Studiile despre istoria mentalităților, istoria filosofiei politice demarate în Europa de Vest acum mai bine de 50 de ani, au contribuit enorm la remodelarea abordărilor diferitelor elemente cheie din filosofia dreptului. Istoriografia juridică românească însă, întâmpină mari dificultăți în recuperarea și implementarea terminologiei actuale, evitând cu greu crearea unor forme fără fond. O altă problemă abordată în cadrul secțiunii este deformarea ideologică în procesul de predare din facultățile de drept și de istorie. Considerăm necesară analiza și prezentarea posibilelor soluții, cu scopul de a elimina prezența clișeelor și a termenilor anacronici din limbajul științific al istoricului și al juristului. Astfel că secțiunea vizează studii diacronice a conceptelor ideologice și terminologice (de la primele forme de legiferări la codurile actuale).

Organizatori secțiune: Prof. Univ. Dr. Mircea Bob, Drd. Mihai Safta, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Istoria economică între general și regional. Opțiuni metodologice, paradigme și agendă

         Deși noi teme predilecte și metodologii practicate în istoriografia universală actuală au început să se extindă și în România în ultimii ani și să creeze tot mai mulți practicanți cu succese remarcabile, istoria economică a rămas totuși unul din domeniile puțin frecventate. Puținele excepții cu rezultate notabile, care au reușit să se individualizeze în ultimii ani în câmpul disciplinei noastre se cuvin a fi valorificate și extinse în vederea asigurării unui statut ce i se cuvine istoriei economice, fie că vorbim de practicanții ei care vin dinspre științele economice, dinspre istorie, socio-antropolgie sau oricare dintre disciplinele conexe. În acest sens, lucrările propuse vor aborda aspecte teoretico-metodologice de actualitate în dezbaterile internaționale din domeniu sau cele specifice și aplicabile spațiului românesc, incursiuni istoriografice, concepte teoretice și studii de caz pe teme de istorie economică regională, studii empirice, nu în ultimul rând, opinii despre agenda istoriei economice românești, direcții prioritare de cercetare etc.

Organizatori secțiune:

Prof. Univ. Dr. Ioan Lumperdean, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babeș-Bolyai,

CS III Dr. Iosif Marin Balog, Institutul de Istorie ”George Barițiu”, Academia Română, Cluj-Napoca

Moderator: Prof. Univ. Dr. Ioan Lumperdean

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Istorie bancară în România în perioada modernă și contemporană

Din cele douăsprezece lucrări propuse, nouă abordează subiecte de istorie bancară a României epocii contemporane. Două se referă la creditul agricol în România modernă (1859-1914) și Transilvania epocii dualiste.  Perioada interbelică este exemplificată prin considerații asupra: activității cooperativelor de credit din Bihor, conducătorilor și funcționarilor băncilor săsești, un studiu de caz asupra manifestării crizei economice în activitatea a trei bănci românești din Transilvania, interferențe ale elitei bancare italiene cu mediul politic românesc, istoria Băncii Chrissoveloni.
          Pentru anii celui de-al doilea război mondial ni se transmit date interesante privind statutul corespondenței B.N.R. în raport cu cenzura timpului, respectiv rolul Filialei din Cluj a Băncii ”Albina” din Sibiu în apărarea intereselor economice a românilor în Ardealul cedat Ungariei.
          Două comunicări se apleacă asupra evoluției sistemului bancar național în două ”epoci de tranziție”: 1947-1953, respectiv 1990-2000. Dacă pentru primii ani ai comunismului de tip bolșevic se urmărește lichidarea băncilor comerciale prin noua legislație și instituțiile de tip sovietic, ca și prin o serie de mecanisme contabile, pentru primul deceniu postdecembrist se încearcă să se devoaleze indivizi și grupuri de interese politice din țară și străinătate, care vor duce la dispariția celor 12 bănci cu capital pur românesc și volatilizarea aproximativ a 4,5 miliarde E din capitalul național.  Seria de comunicări se încheie cu o sinteză privind principalele concepții, teorii și aplicații care au stat la baza evoluției bancare în ultima sută de ani din societatea românească.

Organizator şi moderator secţiune: Prof. Univ. Dr. Mihai Drecin, Universitatea din Oradea 

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Raportul dintre cadrul politico-istoric si cadrul juridic in istoria românilor

Secțiunea are drept scop menționarea intercondiționării disciplinelor de istorie și drept, evoluția legislativă de la dreptul cutumiar la dreptul scris, evoluția constituțională de la Constituția lui C. Mavrocordat și Constituția Cărvunarilor la Regulamentele Organice, Constituțiile din 1866 și 1923. Se vor avea în vedere următoarele: evoluția legii electorale, a legii administrației, legea învățământului, raportul dintre cadrul politico-istoric și cadrul juridic în perioada domniilor lui Vlad Țepeș, Neagoe Basarab, Alexandru Ioan Cuza etc, perioade și etape ca Regulamentele Organice, provincii românești sub dominații străine Transivania, Dobrogea, Banatul, Oltenia, Basarabia, Bucovina, regimul fanariot în Țările Române, perioada interbelică, etapele istorice 1940-1944 și 23 august 1944-30 decembrie 1947. Cadrul dezbaterilor se va axa pe: 1. Istorie și Drept (evoluția istorică și juridică) – Evoluția legislației, istoria vieții parlamentare, a constituției și a legii electorale la români, evoluția administrației publice); – Raportul între cadrul politic și cadrul juridic în istoria românilor; – ÎNCHISORILE COMUNISTE – mărturii; – PROCESE CELEBRE – Procesele țărăniștilor și liberalilor; Tradarea si asasinatul in istoria românilor2. Locul și rolul personalităților în istoria românilor; 3. Statul și Dreptul (Statul de drept) după 1990 și rolul istoriei în educației;

Organizator și moderator secțiune: Prof. Univ. Dr. Florin Negoiță, Facultatea de Științe Juridice, Universitatea ”Dimitrie Cantemir”, București

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

România interbelică. Realitate şi percepţie 

Pentru a argumenta cercetarea noastră, trebuie răspuns cel puţin la câteva întrebări: – 1. De ce discutăm despre această perioadă?; – 2. Ce reprezintă România Interbelică?; – 3. Cum este prezentată de către istorici şi publicişti specializaţi în istoria perioadei?; – 4. Ce ne propunem? In acest rezumat răspundem la prima și ultima întrebare.    Pentru cea dintâi, trebuie avut în vedere că după 1990 s-a creat impresia la nivelul “percepţiei publice” – impresie cultivată cu grijă “ştiinţifică ”de către anumite forţe politice, ziare, posturi de televiziune, ONG-uri etc. – că se reia un “fir al istoriei”, că ne întoarcem la anul 1948, când s-a încheiat de fapt “perioada interbelică”, argumentul principal fiind abdicarea Regelui. Se adaugă faptul că unii politicieni din această perioadă revin în prim plan, chiar Regele încearcă să se întoarcă în ţară, se reînfiinţează partidele istorice, se reeditează numeroase cărţi referitoare la viaţa politică dintre cele două războaie mondiale, inclusiv despre mişcarea legionară etc. Ca urmare, este o raportare generală –  argumentată, dar total neuniformă – la perioada interbelică.   Obiectivul empiric, sprijinit conceptual și metodologic de teoria reprezentărilor sociale a lui Serge Moscovici (1961), a urmărit să identifice punctele de convergență sau divergență dintre specialiștii perioadei și alte două categorii de subiecți: public avizat prin domeniu și profesie – istorici, economiști, și un public neutru ca specializare – psihologi, științe exacte (chimie, fizică, matematică). Suplimentar, în cazul publicului avizat, ne-au interesat și diferențele introduse de două variabile demografice – vârsta și genul – în măsura în care ele reprezintă, prin experiențele și contextele deosebite de viață, premise ale unor distanțe diferite față de obiectul reprezentării (Abric, 2001). Comparațiile au vizat, conform structurii unei reprezentări sociale, cognițiile, atitudinile și intersele celor 264 de subiecți cu vârste cuprinse între 21 și 89 de ani.

Organizatori şi moderatori secţiune:  Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iacob, Prof Univ. Dr. Luminița Mihaela Iacob, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Evoluţii regionale şi locale româneşti în perioada comunistă (1945-1989)

Instaurarea comunismului în România a marcat începutul unei noi epoci istorice prin transformările de substanţă pe care le-a produs la nivel regional şi local. În plan politico-administrativ conducerea statului a fost preluată de un singur partid ai cărui membri proveneau în majoritate din mediul muncitoresc sau ţărănesc. În domeniul economic, organizat şi planificat de stat, se realizează tranziţia de la producţia preponderent agricolă la cea industrială, cu accentul pus pe dezvoltarea sectoarelor industriei grele. În plan social, creşte numărul cetăţenilor ştiutori de carte, se îmbunăţeşte sistemul de asistenţă medicală, se construiesc locuinţe cu un grad de confort mai ridicat decât cel existent anterior, se măresc progresiv salariile şi sporeşte consumul populaţiei. La nivelul psihologiei colective se realizează o desprindere lentă dar ireversibilă de mentalitatea tradiţională, manifestată prin înlocuirea spiritualităţii religioase cu pragmatismul materialist şi a moralei creştine cu legalismul socialist-comunist, diminuarea rolului familiei în paralel cu sporirea rolului statului în societate şi modificarea statutului femeii, care devine egală cu bărbatul şi prin urmare, un exponent la fel de important şi de activ în procesul de edificare a noii lumi. Scopul acestei secţiuni este acela de a prezenta evoluţia unităţilor administrativ- teritoriale româneşti în perioada comunistă, din punct de vedere politico-administrativ, economic, social, cultural, demografic, etc. Niciun domeniu sau aspect nu poate fi considerat ca având o importanţă prea redusă pentru a fi supus cercetării, pentru că tocmai aceste fragmente aparent neînsemnate alcătuiesc în ultimă instanţă realitatea şi viaţa, iar istoria este în esenţă ştiinţa realităţii şi a vieţii.

Organizator și moderator secțiune: Dr. Romulus Călin Blanari, Liceul Tehnologic “Alexandru Borza”, Cluj-Napoca

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Orașele din România în anii regimului comunist

Comisia de Istorie a Orașelor din România și revista sa, “Historia Urbana”, și-au propus stimularea cercetărilor privind istoria orașelor din România. În consecință, am considerat că CNIR este o oportunitate care trebuie folosită în acest scop. Am constatat că trecutul apropiat, evoluția centrelor urbane în anii comunismului este insuficient cunoscută. Drept urmare, am considerat utilă propunerea unei asemenea secțiuni, dedicată trecutului orașelor din România în anii 1945-1989. Avem în vedere abordarea aspectelor economice din viața orașelor, a efectelor industrializării forțate și ale urbanizării (de la aspectele demografice la mentalități), dar și problemele legate de planificarea evoluției centrelor urbane, de “sistematizarea” acestora, de starea și calitatea locuințelor, aspecte ale vieții cotidiene urbane etc. De asemenea, avem în vedere continuitatea și discontinuitatea dintre prima și a doua etapă din evoluția regimului comunist. Dacă pentru cercetătorii cu mai mare vechime acest trecut este cunoscut, pentru că, în parte, l-au trăit, pentru tineri este un domeniu atrăgător. Drept urmare, ne-am propus să atragem cât mai mulți tineri cu doctoratul recent luat și doctoranzi preocupați de această tematică.

Organizator și moderator: CS I Dr. Vasile Ciobanu, Institutul de Cercetări Socio-Umane, Sibiu, președinte Comisia de Istorie a Orașelor din România

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Politici publice și procese decizionale referitoare la învăţământul superior din România (1948-2015)

Adoptarea Legii învățământului din 1948 a transformat total învățământul superior existent în România, trecându-se la o planificare centralizată, controlată ideologic de către regim, în care opțiunile și preferințele celor implicați în funcționarea sistemului erau trecute în plan secund. Învățământul superior a devenit un mijloc de „inginerie socială”, un factor de reglare a mobilității sociale, profesionale și teritoriale a indivizilor. Astfel, a fost înlocuită în mare măsură funcția general-formativă a învățământului cu funcții care țineau de zona politică și economică, subordonate în principal formării forței de muncă. Anii 1990 au însemnat un lung proces de tranziție pentru învățământul superior, procesul de masificare determinând schimbări majore, atât la nivelul organizării sistemului de educație, cât și la nivelul pieții muncii. În cadrul acestei secțiuni, ne propunem să discutăm politicile publice impuse de către regimul comunist cu privire la învățământul superior și implicațiile acestora în societate, în sistemul educațional, precum și pe piața muncii. De asemenea, vom analiza modul în care aceste politici publice s-au schimbat după 1989, precum și elementele de continuitate/discontinuitate în raport cu anii 1970 și 1980.

Organizator și moderator: Lector Univ. Dr. Matei Gheboianu, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Comedia, genul cinematografic cel mai eficient în propaganda comunistă românească

În cinematografiile din regimurile politice nedemocratice există două tendințe – una care susține și dezvoltă așteptările regimului respectiv și o alta care confruntă sistemul, mai mult sau mai puţin, persuasiv (vezi şi Monica Filimon, „Popular cinema in the late 1960s Romania”, in Sanja Bahun, John Haynes (ed), Cinema, State Socialism and Society in the Soviet Union and Eastern Europe (1917-1989), Routledge, Londra, 2014, p. 96).
Noi o să încercăm prin câteva dintre lucrările panelului să prezentăm peliculele care au fost eficiente ca produse culturale ale ideologiei şi propagandei regimului comunist din România (vezi prezentarea şi implementarea proiectului comunist). Evident, abordările autorilor nu o să ignore (şi) filmele similare din cinematografiile comuniste din Europa de Est (mai ales peliculele sovietice staliniste considerate drept „modele clasice” de perspectivă etică şi estetică; evident, metodologia dominantă o să fie cea comparativă). În cinematografiile comuniste, toate genurile filmice, de la comedie la filmul de aventuri, au fost viciate de obiectivele propagandei.
Câteva lucrări propun analiza filmului de comedie, analizează felul în care comedia este îndreptată, după caz, impotriva individului „rătăcit” (individualist) care trebuie readus în sistemul normativ comunist sau critică autoritarismul „directorului”; aceste filme reprezintă tendința care susține și  consolidează așteptările  sistemului. Acelaşi gen cinematografic a fost folosit pentru a ridiculiza şi denigra clasa de mijloc („societatea mic-burgheză”) şi partidele politice istorice din perioadaa interbelică. Pentru scurtă vreme, cultura de masă din România socialistă a răspuns nu doar comandamentelor propagandei de partid, ci și nevoii de identificare a unui public nou (cultura de masă intră în era ei urbană și individualistă.). Acest stadiu de afirmare, de cvasi-sincronizare cu practicile culturale de consum din Occidentul european (1964-1971), va fi însă sistematic subminat de regimul Ceaușescu. Comedia a fost eficientă ca şi „pedagogie”, ca mijloc de „asanare morală” atâta vreme cât a beneficiat de interesul unui public în curs de urbanizare și cu un grad de bunăstare modest, dar în creștere În acest sens, un caz interesant îl reprezintă trilogia Brigada Diverse (regia: Mircea Drăgan, 1970-1971).

Organizator și moderator: Prof. Univ. Dr. Mihaela Grancea, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea ”Lucian Blaga”, Sibiu

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Noi abordări ale istoriei Școlii Clujene de Medicină şi Farmacie 

Istoria Şcolii Clujene de Medicină şi Farmacie este un domeniu complex, a cărei cercetare relevă, pentru fiecare etapă de evoluţie, diferite aspecte, unele insuficient cunoscute, iar altele chiar inedite. În perioada 1872-1919 la Cluj a existat Facultatea Maghiară de Medicină. La scurt timp după unirea Transilvaniei cu România, în toamna anului 1919 a fost întemeiată Facultatea Românească de Medicină din Cluj. Studiu trecutului său este necesar de detaliat, pentru a face o analiză din perspectivă istorică a activităţii acestei Facultăţi cu ocazia evenimentului care va avea loc în 2019 – Centenarul acestei Facultăţi. Pentru această secţiune a Congresului Naţional al Istoricilor Români, ne vom concentra atenţia asupra perioadei interbelice a învăţământului superior de medicină şi farmacie din Cluj. O abordare necesară este aceea a realizărilor care au avut loc. Dintre acestea o parte au fost premiere pe plan naţional. Ne referim la întemeierea catedrelor de: stomatologie, radiologie, istoria medicinii, semiologie medicală, balneologie etc. Altă abordare este aceea a contribuţiei unor savanţi francezi la formarea şi dezvoltarea unor catedre. În acest sens se cuvine să subliniem aportul Prof. Dr. Jules Guiart, care a înfiinţat prima catedră de istoria medicinii din România. I-a urmat Valeriu Bologa, care a fost primul profesor român de istoria medicinii. Una dintre realizările sale a fost înfiinţarea la Cluj, în 1929, în premieră naţională, a învăţământului de istoria farmaciei. Un moment aparte din perioada interbelică a fost desfiinţarea învăţământului farmaceutic din Cluj, care a avut loc în 1934. Abordarea istoriei învăţământului medico-farmaceutic clujean interbelic este făcut şi din perspectiva consecinţelor de dezvoltare a acestuia, a căror ecouri pot fi percepute şi în prezent. De exemplu, trecerea de la farmacologia clasică la farmacologia clinică. Desigur, pot fi făcute şi alte abordări, care să dezvolte studiul istoriei Şcolii Clujene de Medicină şi Farmacie.

Organizator şi moderator secţiune: Conf. Univ. Dr. Cristian Bârsu, Departamentul Educaţie Medicală, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, Societatea Română de Istoria Medicinii

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Mișcarea monografică din Banat-Crișana: tendințe și perspective

După mișcarea viguroasă, de amploare națională, care fusese inițiată de către Dimitrie Gusti în perioada interbelică, cercetarea monografică românească nu a mai cunoscut o coordonare specifică. Dimpotrivă, abordarea monografică a rămas doar la latitudinea unor pasionați și, mai rar, în cazul elaborării unor lucrări științifice pentru obținerea de licențe sau grade didactice. Chiar și în aceste rare, dar fericite cazuri, cercetarea monografică s-a făcut de cele mai multe ori unidisciplinar, în funcție de specialitatea autorului. Or, pentru elaborarea monografiilor de localitate este necesară o abordare multidisciplinară, iar „echipa” monografică trebuie să conțină istorici, lingviști, geografi, etnografi, muzicologi, arhitecți, economiști, biologi etc., cercetători capabili să acopere necesitățile stucturale ale unei monografii de succes. Pornind de aici, în județele Arad, Timiș și Caraș-Severin s-a înfiripat o mișcare monografică organizată în jurul Centrului de Studii de Istorie și Teorie Literară „Ioan Slavici” Arad, a ASTREI arădene, a Muzeului Satului Bănățean din Timișoara și a Asociației Culturale „Izvoare Almăjene” din Caraș-Severin. Fără un cadru instituțional deocamdată, monografii din Banat-Crișana au întâlniri comune regulate, întâlniri la care participă și membri filialelor Societății de Științe Istorice din România. La Arad, de exemplu, Centrul Cultural Județean a postat pe site-ul instituției o hartă digitală pe care se încarcă toate monografiile de localitate elaborate până în prezent, urmând să fie semnat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean în vederea predării elementelor de istorie și de identitate locală la orele de curs (opționale). De asemenea, dorim să extindem acest demers în toate cele trei județe din Banat-Crișana, în beneficiul profesorilor de istorie – și nu numai – de aici.

Organizator și moderator: Dr. Doru Sinaci, Director al Centrului de Studii de Istorie și Teorie Literară „Ioan Slavici” Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad , director al Centrului Cultural Județean Arad

 

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Reclama prin istorie – Istoria prin reclamă. Noi perspective asupra istoriei României în secolul al XX-lea

Istoria publicităţii se încadrează din punct de vedere cronologic în ceea ce istoricii numesc epoca modernă. Există şi voci, mai ales dintre publicitari, care doresc să-şi legitimeze domeniul prin apelul la istorism. În atare condiţii ei coboară pe firul timpului şi plasează originile publicităţii în lumea antică sau chiar în preistorie. În orice caz, între istorici s-a încetăţenit concepţia că publicitatea este un fenomen cultural, social şi economic, specific epocii moderne, caracterizată prin revoluţia industrială, democratizare, revoluţia consumului (în opinia unora, McKendrick o numeşte „orgy of spending” având un rol major în schimbarea sensului unor concepte precum timp, spaţiu, societate, individ, stat, provocând o serie de transformări sociale, economice, culturale, o revoluţie comparabilă ca şi consecinţe cu cea petrecută în neolitic), a afirmării culturii de masă. Desigur, procesele istorice menţionate ca atribute ale modernităţii sunt tipice secolelor XIX şi XX. În limitele acestui cadru cronologic amplu istoricii au desluşit o serie de trăsături şi particularităţi determinate pe baza criteriilor tematice, a izvoarelor istorice, a metodologiilor de cercetare sub imperiul cărora se plasează reconstituirea peisajelor istoriografice dedicate publicităţii în diverse spaţii geografice. Astfel, se pot remarca o serie de interogaţii care structurează secţiunea propusă: Care sunt sursele pentru reconstiturea istoriei publicităţii în România? Ce direcţii de cercetare s-au remarcat în acest domeniu istoriografic? Ce raporturi pot fi stabilite între cercetările româneşti şi evoluţia generală a acestui câmp de cercetare istoriografică?

Organizator şi moderator secţiune: Conf. Univ. Dr. Ionuț Costea, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Abordări contemporane ale istoriei construcţiei europene

Europa contemporană reprezintă o formulă de cooperare vastă și intensă între statele europene, dezvoltarea economică a continentului oferind premisele necesare unei evoluții continue și susținute, care să ofere bunăstare tuturor cetățenilor. Au existat voci care au contestat anumite aspecte ale reconstrucției europene, precum generalul de Gaulle sau M. Thatcher, dar și susținători ai sistemului, sub toate aspectele sale, precum Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Paul Henri Spaack sau Jacques Delors. Având o importanță istorică esențială, procesul de formare al Uniunii Europene a reprezentat obiectul a numeroase dezbateri care au identificat principiile care au pus, după finalul celui de-al Doilea Război Mondial, bazele comunităţilor și au generat un continuu demers de integrare şi adaptare. Nu de puține ori, Uniunea Europeană a reușit să depășească, prin capacitatea de coordonare a membrilor săi, crize sistemice care au pus sub semnul întrebării viabilitatea acestui format plasat la granița dintre inter-guvernamentalism și federalism. Valurile succesive de integrare 2004 și 2007, căderea Zidului Berlinului, cuprinderea ţărilor ex-comuniste în structurile Uniunii Europene au oferit o nouă perspectivă Europei.

Organizator şi moderator secţiune: Prof. Univ. Dr. Nicolae Păun, Decan al Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Surse vechi şi noi: informaţii istorice şi metode de analiză.

1. Perspective cronologice: 1. Antichitatea

Ultimele decenii de cercetare ştiinţifică istorică au fost definite de două procese diametral opuse: pierderea de teren suferită de sursele primare în raport cu interpretarea interpretării şi multiplicare – predominant interdisciplinară – a metodelor şi implicit a tipologiei surselor folosite în cercetarea istorică. În aceste condiţii, vechiul îndemn (ad fontes!) este mai mult decât oricând valabil, dar valabilitatea sa trebuie racordată noilor condiţii, direcţii şi necesităţi (de analiză, de finanţare ori de carieră).
Astfel, propunem o structură compozită de discuţie: Surse vechi şi noi: informaţii istorice şi metode de analiză. I. Perspective cronologice [1. Antichitatea; 2. Evul Mediu; 3. Epoca Modernă; 4. Epoca Contemporană] şi II. Perspective tematice [1. Bioarheologie şi analiza materialelor; 2. Urbanizare şi urbanism; 3. Sănătate şi mediu; 4. Studii de securitate].
Secţiunea este deschisă prezentărilor axate pe valorificarea informaţiilor şi cercetărilor din ultimele decenii privind evenimente, fenomene şi personalităţi premergătoare secolului V d. Chr, relevante pentru spaţiul Europei-Central Răsăritene şi de Sud-Est. Abordări şi analize comparative sunt binevenite, mai ales pentru discutarea unor elemente considerate „specifice” teritoriului României din ultimul secol. Acest cadru de dezbatere este deschis deopotrivă abordărilor „convenţionale” şi „neconvenţionale” ale perioadei – convenţionale – discutate.
Sub raport tematic şi cronologic, Antichitatea reprezintă cel mai divers şi întins segment al cercetării istorice. Circumscrisă arheologiei, ea cuprinde un orizont uman reliefat în principalele ei trăsături de la aşa-numitele „cultură materială” şi „forme spirituale” la expresii şi ritualuri ale violenţei şi ale relaţiilor de grup şi de gen. Definită prin numărul redus al surselor scrise (indiferent de suportul lor material şi de formele lor de transmitere), perioada (în fapt o succesiune de individualităţi) corespunde unui exerciţiu de logică. Secţiunea îşi propune să includă în acest tip de exerciţiu informaţii şi abordări diferite desprinse din succesiunea unui vast complex de evenimente şi fenomene „cunoscute şi neştiute”. În acest sens, un loc important trebuie să-l ocupe studiile de caz şi cercetările de teren, necesare oricărei încercări de tipul marilor sinteze.

 ______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Surse vechi şi noi: informaţii istorice şi metode de analiză.

I. Perspective cronologice: 2. Evul Mediu

Secţiunea este deschisă prezentărilor axate pe valorificarea informaţiilor şi cercetărilor din ultimele decenii privind evenimente, fenomene şi personalităţi premergătoare epocii Reformei, relevante pentru spaţiul Europei-Central Răsăritene şi de Sud-Est. Abordări şi analize comparative sunt binevenite, mai ales pentru discutarea unor elemente considerate „specifice” teritoriului României din ultimul secol. Acest cadru de dezbatere este deschis deopotrivă abordărilor „convenţionale” şi „neconvenţionale” ale perioadei – convenţionale – discutate.
Probabil intervalul cronologic „clasic” care a cunoscut cele mai multe încadrări şi repere (ante şi post quem), cu precădere, în funcţie de regiunile cărora li s-a aplicat conceptul, Evul Mediu este definit de multitudinea surselor care-i corespund şi care au fost făcute să-i corespundă. În special prin raportare la perioadele anterioare, dar şi la cele ulterioare, Evul Mediu marchează – nu fără întreruperi şi hiaturi – creşterea semnificativă a numărului surselor scrise pentru cercetarea istorică, de unde şi nevoia selectării şi „calibrării” acestui tip de informaţie, încă într-o bună măsură inedită. Din acest punct de vedere, secţiunea accentuează studiul raportului dintre „informaţie” şi „dezinformare”, precum şi cercetarea circulaţiei „veştilor” în perioada amintită, investigaţii dependente de o bună circumscriere a tipului de surse (scrise mai ales) utilizate în analiză.

Organizator şi moderator secţiune: CS I Dr. Ovidiu Cristea, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Academia Română, Bucureşti

 ______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Surse vechi şi noi: informaţii istorice şi metode de analiză.

I. Perspective cronologice: 3. Epoca Modernă

Secţiunea este deschisă prezentărilor axate pe valorificarea informaţiilor şi cercetărilor din ultimele decenii privind evenimente, fenomene şi personalităţi din secolele XVI-XIX (prima jumătate), relevante pentru spaţiul Europei-Central Răsăritene şi de Sud-Est. Abordări şi analize comparative sunt binevenite, mai ales pentru discutarea unor elemente considerate „specifice” teritoriului României din ultimul secol. Acest cadru de dezbatere este deschis deopotrivă abordărilor „convenţionale” şi „neconvenţionale” ale perioadei – convenţionale – discutate.
Definită în principiu în raport cu două mari evenimente (descoperirea Americilor şi începutul Reformei), Epoca Modernă (care cunoaşte – precum Evul Mediu – o „fază de tranziţie”, disputată între ea şi perioada premergătoare) îşi păstrează cei doi piloni „de început” de-a lungul existenţei ei (colonii şi bani/ cultură şi spiritualitate). În aceste coordonate, cercetările dedicate cartografiei, raporturilor imperiale, solidarităţilor sociale ori Bisericilor ocupă în mod firesc un rol central în cadrul secţiunii. Sub raport tipologic şi metodologic, surselor epocii tind să se aranjeze cu precădere în relaţie cu „modernizarea” impactului informaţiei vizuale şi – evident – cu impactul tiparului. Ca urmare, o multitudine de concepte, mai mult sau mai puţin dependente de surse, au rezultat, iar fiecare dintre acestea merită atenţia – critică – a cercetătorului.

Organizator şi moderator secţiune: CS I Dr. Ileana Căzan, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Academia Română, Bucureşti

 ______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Surse vechi şi noi: informaţii istorice şi metode de analiză.

 I. Perspective cronologice: 4. Epoca Contemporană

Secţiunea este deschisă prezentărilor axate pe valorificarea informaţiilor şi cercetărilor din ultimele decenii privind evenimente, fenomene şi personalităţi din cursul ultimelor două secole relevante pentru spaţiul Europei-Central Răsăritene şi de Sud-Est. Abordări şi analize comparative sunt binevenite, mai ales pentru discutarea unor elemente considerate specifice teritoriului României din ultimul secol.
De departe cea mai bine documentată perioadă dintre cele asociate în mod tradiţional cercetării istorice, Epoca Contemporană, ale cărei limite par cel puţin la fel de greu de aşezat precum cele ale perioadelor anterioare, este probabil şi cea mai expusă dificultăţilor rezultate de pe urma „selectării” informaţiei şi a „suprainterpretării” datelor (deja alese ori dimpotrivă). Din acestea rezultă şi o serie de concepte – deopotrivă generoase şi restrictive – precum imaginarul ori postmodernismul care fie cuprind, fie se desprind de mari fire roșii („ciocnirea civilizaţiilor” ori „metaistoria”). Sub acest raport, perioada poate apărea şi cea mai „vulnerabilă” din punct de vedere interpretativ, sursele cernându-se tot mai mult prin filtre orale şi subiective. Astfel, un rol special revine în plan analitic diferitelor memorii, indiferent de rangul şi statutul autorului lor.

Organizator şi moderator secţiune: CS I Dr. Andi Mihalache Institutul de Istorie A.D. Xenopol, Academia Română, Iaşi

 ______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Surse vechi şi noi: informaţii istorice şi metode de analiză.

II. Perspective tematice: 1. Urbanizare şi urbanism

Secţiunea este deschisă tuturor cercetărilor cu pregătire şi experienţă în aceste noi domenii de cercetare interdisciplinară (indiferent – în măsura în care cercetărilor şi natura acestora – au îngăduit-o de perioada cronologică cărora cercetările le-au fost dedicate). Spaţiul de interes este „descris” de Europa Central-Răsăriteană şi de Sud-Est, cu „ramificaţiile” şi „implicaţiile” lor continentale şi transcontinentale. Se încurajează de asemenea discutarea – în cadru mai amplu – a unor elemente considerate „specifice” teritoriului României din ultimul secol.
Produs în bună măsură ca domeniu de cercetare în urma a două tipuri mari de pierderi (cele aduse de dispariţia privilegiilor urbane în faţa autorităţilor centrale „moderne” şi cele suferite în urma conflagraţiilor), studiul mediului urban de-a lungul timpului a devenit progresiv o coordonată de bază a cercetării istoriografice, legându-se în scurt timp de probleme definitorii pentru ultimele decenii (migraţia, raportul sat-oraş ori organizarea spaţiului). De asemenea, subiectul s-a individualizat intern prin accentele aşezate în mod firesc pe domenii speciale de interes, precum formele de solidaritate (de la bresle la societăţile secrete) ori cele de expresie publică (de la zilele de târg la epoca loisir-ului). Secţiunea este astfel deschisă întregii diversităţi ştiintifice şi culturale implicate de cercetarea unui subiect devenit de constantă actualitate.

Organizator și moderator: CS I Dr. Habil. Tudor Sălăgean, Universitatea Babeş-Bolyai

 ______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Surse vechi şi noi: informaţii istorice şi metode de analiză.

II. Perspective tematice: 2. Studii de securitate

Secţiunea este deschisă tuturor cercetărilor cu pregătire şi experienţă în aceste noi domenii de cercetare interdisciplinară Spaţiul de interes este „descris” de Europa Central-Răsăriteană şi de Sud-Est, cu „ramificaţiile” şi „implicaţiile” lor continentale şi transcontinentale. Se încurajează de asemenea discutarea – în cadru mai amplu – a unor elemente considerate „specifice” teritoriului României din ultimul secol. Istoria, precum mai toate marile domenii ştiinţifice, a cunoscut un proces de hiper-specializare determinat deopotrivă de specificul cercetării şi de cerinţele perioadelor mai recente, arheologiei şi relaţiilor internaţionale adăugându-li-se astfel recent şi studiile de securitate. În acest conext s-a produs – inevitabil practic – şi o îndepărtare de surse, în continuă creştere datorită noilor descoperiri şi metodelor de analiză, în favoarea a diverse concepte şi metodologii (bazate în mod natural pe un număr mai restrâns – numeric şi tipologic – de informaţii). Importanţa care se cere asociată unor asemene câmpuri de studii solicită în chip firesc o re-racordare a lor la evoluţiile ştiinţifice din câmpul de bază al cercetării trecutului. Secţiunea este astfel deschisă cercetărilor de la primele fortificaţii la mecanismele de selecţie din cadrul solidarităţilor moderne.

Organizator și moderator: CS I Dr. Habil. Alexandru Simon, Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Studii Transilvane, Academia Română, Cluj-Napoca

 ______________________________________________________________________________________________________________________________________________

tick-check-box-md Open Submission                   tick-check-box-md Peer Reviewed

Edițiile critice, încotro? Necesități, norme și principii de editare

Editarea sau reeditarea operelor istoricilor români din perioada interbelică a cunoscut un reviriment după anul 1989. În contextul schimbărilor politice produse în România, lucrările unor istorici români condamnați de regimul comunist au intrat treptat în circuitul științific, fapt care a reprezentat o sursă de informare pentru istoricii mai tineri și pentru studenți. Nu de fiecare dată însă, editările sau reeditările au respectat minimele norme și principii de editare, fapt care a constituit un minus pentru demersul științific, altmineri lăudabil.

 Organizatori și moderatori secțiune:

Prof. Univ. Dr. Habil. Sorin Șipoș, Universitatea din Oradea, Centrul de Studii Interdisciplinare Oradea-Chișinău

Prof. Univ. Dr. Habil. Ion Gumenîi, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea de Stat din Republica Moldova, Centrul de Studii Interdisciplinare, Oradea-Chișinău

 ______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 
Pagina | 1 | 2 |